Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Gala premiilor UCMR, la Opera Națională din București, pe 2 iunie

Publicat: miercuri, 29 Mai 2024 , ora 0.00
Duminică, 2 iunie, Opera Națională București va găzdui ediția cu numărul 53 a Galei Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Vor fi acordate premii pentru lucrări vocal-simfonice, camerale, electronice și multimedia, premiul pentru muzică de fanfară, recunoașteri pentru muzică vocală ce includ lucrare corală amplă și miniatură vocală (lied), destincții pentru jazz sau muzică instrumentală. În același context se vor acorda și premiile secției de muzicologie, secțiunile Sistematică, Istoriografie, Publicistică sau premiul Filialei Cluj, iar Marele Premiu va fi decernat compozitorului Ulpiu Vlad. Momentele muzicale din cadrul Galei vor fi susținute de duoul Opening Theory format din George Păiș și Alex Mușat. Evenimentul începe la ora 17:00 și va fi prezentat de compozitorul Dan Dediu, președintele UCMR.
Accesul publicului se face pe bază de invitații care se pot obține prin înscrieri prin email la adresa ucmr.office@gmail.com sau prin telefon la numărul 021.3177966, secretariat UCMR de luni până vineri între orele 10-15.
Ioana Țintea