Când l-am ascultat cântând la pian pentru prima dată pe Mihai Ritivoiu, cu ocazia participării sale în Concursul din cadrul Zilelor Lipatti organizate de Radio România Muzical în anul 2010, m-a frapat nivelul artistic deosebit al muzicianului atunci în vârstă de 21 de ani. Sub degetele sale, sunetul pianului căpăta o amplitudine şi profunzime aparte, fiind susţinute de o tehnică infailibilă. Am remarcat treptat, în pianistul Mihai Ritivoiu, o combinaţie de calităţi destul de rar întâlnită: stăpânire de sine, luciditate aproape perfectă pe scenă, concentrare la detalii şi, în acelaşi timp, o capacitate naturală de a se exprima afectiv şi de a comunica cu publicul, fără a epata cu o gestică amplă şi inutilă. Acestea fiind spuse, nu m-a surprins evoluţia ulterioară a pianistului şi ascensiunea sa în carieră. După ce a câştigat, în anul 2010, concursul dedicat lui Dinu Lipatti, a devenit laureat al Concursului Internaţional "George Enescu" (în 2011), iar un an mai târziu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa reputatului profesor Viniciu Moroianu. A urmat pentru Mihai Ritivoiu o perioadă de studii aprofundate la Guildhall School of Music and Drama din Londra, cu profesoara Joan Hevill. Pianistul este stabilit şi în prezent la Londra, acolo desfăşurând o activitate concertistică notabilă: a evoluat până acum pe scene prestigioase ca Wigmore Hall, Barbican Centre sau St. Martin in the Fields. În această primăvară, el urmează să debuteze pe o altă scenă importantă din Londra, Cadogan Hall, dar şi la Filarmonica "Transilvania" din Cluj-Napoca.

În paralel cu recitalurile şi concertele sale, pianistul Mihai Ritivoiu a început şi activitatea discografică. În luna septembrie el a lansat albumul său de debut, la casa de discuri Genuin din Germania. În cadrul Festivalului "George Enescu" a avut loc lansarea în România a albumului, urmând ca cea internaţională să aibă loc în luna martie. Înregistrat în Anglia, discul pe care îl puteţi asculta la Radio România Muzical cuprinde Preludiu, Coral şi Fugă de Cesar Franck, Sonata nr. 1 op. 24 de George Enescu şi Sonata în si minor de Franz Liszt, un repertoriu dificil şi solicitant, greu de susţinut atât tehnic cât şi emoţional, căruia însă pianistul îi face faţă cu succes. În broşura care însoţeşte discul, Mihai Ritivoiu spune: "În alegerea repertoriului pentru albumul meu de debut m-am simţit atras de trei lucrări care, deşi diferite, transcend graniţele muzicii pentru pian, fie că vorbim de sonorităţile care aproape imită orga şi clopotele în Preludiu, coral şi fugă sau texturile orchestrale din sonatele de Enescu şi Liszt.".

Lucrarea care deschide albumul a fost inclusă de Mihai Ritivoiu în repertoriul său de mulţi ani; însă viziunea sa actuală pare proaspătă şi capătă sensuri noi. Iată ce scrie pianistul despre lucrarea lui Cesar Franck, compusă în anul 1884: "Pasiunea arzătoare din Preludiu, Coral şi Fugă, reflectă credinţa religioasă profundă a lui Cesar Franck, o lucrare ale cărei forme - inspirate iniţial, fără îndoială, de Johann Sebastian Bach - sunt transformate şi împinse dincolo de convenţie, într-o tulburare emoţională. Abia la finalul Fugii, când tema Coralului reapare, vine eliberarea". Pianistul Mihai Ritivoiu reuşeşte să transmită în interpretarea sa aceste caracteristici. În Preludiu conturează o paletă dinamică largă pe planuri sonore complexe. Apoi, redând splendidul Coral, muzicianul ne dezvăluie latura sa spirituală, nuanţele pianului devenind suave, aproape divine. În Fuga, care revine la structurile contrapunctice grandioase, pianistul etalează o tehnică impresionantă dublată de un deosebit simţ al frazării.

A doua lucrare de pe albumul lui Mihai Ritivoiu, Sonata nr. 1 op. 24 de George Enescu, este "o lucrare greu de citit la început, atât din perspectiva interpretului, cât şi a ascultătorului", scrie pianistul. Într-un interviu acordat postului Radio România Muzical în luna septembrie, cu prilejul participării sale în cadrul ultimei ediţii a Festivalului "George Enescu", Mihai Ritivoiu a vorbit despre însemnătatea pe care o are lucrarea amintită în repertoriul său: "Muzica lui Enescu a fost şi continuă să fie fascinantă pentru mine, pentru că este o muzică pe care o descoperi treptat, are foarte multe straturi, nu numai polifonice, ci şi ale conţinutului emoţional, unul foarte complex. În acelaşi timp, are o nobleţe sufletească şi o eleganţă care cred că îl caracterizau pe Enescu şi ca om. A fost o onoare să obţin premiul pentru Sonata nr.1 de Enescu în cadrului ediţiei 2011 a Concursului "Enescu", este în continuare în repertoriul meu şi mă bucur să o cânt de câte ori am ocazia. Pot spune că descopăr de fiecare dată, şi acum, după 7 ani, noi aspecte ale acestei lucrări deosebit de interesante".

Structurată în trei mişcări - Allegro molto moderato e grave, Presto vivace şi Andante molto espressivo, Sonata nr. 1 în fa diez minor compusă de George Enescu în anul 1924, i-a fost dedicată pianistului elveţian Emil Frey, însă prima audiţie a avut loc un an mai târziu, la Bucureşti, în interpretarea compozitorului român. Lucrarea a fost de atunci admirată pentru originalitatea sa, dar şi pentru atmosfera misterioasă şi stranie pe care o degajă, fiind în acelaşi timp o provocare din punct de vedere al tehnic pentru orice pianist. Mihai Ritivoiu, un cunoscător în profunzime a universului muzical enescian, rezolvă cu lejeritate dificultăţile tehnice şi, mai mult decât atât, reuşeşte să realizeze un contrast eficient între momentele diafane şi culorile sonore mai sumbre pe care le regăsim în prima parte a sonatei. Apoi, pianistul pune în lumină, cu un tuşeu viguros, spiritul jovial şi plin de umor al părţi secunde, care se deschide cu o expoziţie în stil de fugă, iar apoi continuă cu un Scherzo burlesc în formă liberă ce aminteşte de stilul unor compozitori ca Maurice Ravel, Claude Debbusy sau Igor Stravinski. Regăsim, de asemenea, în acest Presto vivace, elemente inspirate de muzica de jazz, dar structuri ritmice şi melodice preluate din folclorul român. În ultima mişcare, Andante molto espressivo, revine stilul muzicii tradiţionale autohtone, însă caracterul ei este diferit de cel din partea secundă. Un motiv în ritm asimetric este repetat tânguitor, creând iluzia unui clopot îndepărtat cu efect de incantaţie. Pianistul Mihai Ritivoiu redă cu o varietate timbrală impresionantă aceste efecte sonore, dar şi pasajele din finalul lucrării, brodate în armonii de o frumuseţe aparte, întregind această primă sonată pentru pian a lui Enescu, de o rară complexitate contrapunctică, ritmică, dar şi emoţională.

Ultima înregistrare de pe acest disc, Sonata în si minor de Franz Liszt, a fost interpretată de Mihai Ritivoiu şi în cadrul recitalului susţinut la Sala Radio, la puţin timp după lansarea albumului său. Atunci în public s-a aflat şi pianistul care i-a fost profesor lui Mihai Ritivoiu la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Viniciu Moroianu, care declara pentru postul Radio România Muzical: "Mihai Ritivoiu este un muzician de mare calitate intelectuală şi sufletească, care se dezvoltă foarte frumos, câştigă mereu în maturitate, în elaborarea textului muzical cu sensibilitate şi, totodată, cu erudiţie. Mă bucur să văd la el tot mai mult rafinament, planuri sonore, o construcţie de o logică de granit, caractere muzicale contrastante. Dezvoltarea lui mereu ascendentă îl face să devină tot mai mult un artist complet, care îşi pune probleme profesionale de mare acuitate, în sensul performanţei europene celei mai înalte."

Interpretând Sonata în si minor pentru pian de Franz Liszt scrisă în anul 1853 şi dedicată lui Robert Schumann, Mihai Ritivoiu oferă o versiune unitară şi cursivă ideilor muzicale sugerate de compozitor. Pianistul explică viziunea sa interpretativă în felul următor: "Virtuozitatea din muzica lui Liszt are întotdeauna sensuri expresive. Înregistrând această sonată, o capodoperă în panteonul repertoriului pentru pian, principala mea preocupare a fost să menţin un sens al întregului, acordând în acelaşi timp suficientă libertate fiecărui episod pentru a se desfăşura natural şi pentru a evidenţia diferitele aspecte ale lucrării". Nefiind structurată în părţi distincte, piesa este concepută într-o amplă formă de sonată, o structură unică şi inventivă care l-a făcut pe Richard Wagner să o descrie ca "sublimă, dincolo de orice înţelegere". Liszt tratează materialul sonor într-o continuă transformare tematică, tehnică muzicală ce avea să influenţeze stilul unor compozitori de la sfârşitul secolului al 19-lea, cel mai proeminent fiind Richard Wagner. La o privire superficială, Sonata în si minor pare o fantezie cu formă liberă, în stil improvizatoric, însă în realitate, întreaga lucrare este construită pornind de la ideile muzicale din introducerea piesei. Pianistul Mihai Ritivoiu intuieşte şi redă acest profund înţeles arhitectonic al lui Liszt, dar şi viziunea orchestrală în scriitura pianistică. Artist complet şi versatil, Mihai Ritivoiu posedă o largă paletă de mijloace expresive, propunând o dinamică variată şi culori sonore surprinzătoare, pentru a exprima emoţiile extreme ce caracterizează Sonata în si minor de Franz Liszt.

Vă recomand albumul de debut al pianistului Mihai Ritivoiu, în premieră la Radio România Muzical, între 15 şi 17 ianuarie, de la ora 11.30, în cadrul rubricii CD Review (emisiunea "Arpeggio").