Acum: 1.00
Notturno • Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00
Allegro... de weekend • Un matinal clasic, într-un tempo vivace.

 

Apoi: 9.50
Promo • Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

 


Festivalul George Enescu - interviu cu violonistul Remus Azoitei

Seria Mari orchestre ale lumii
9 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului


Remus Azoitei, în aceasta editie de Festival va aflati în compania Orchestrei Filarmonice Radio France. Cum ati ajuns la aceasta superba colaborare?

Am fost solicitat de organizatorii Festivalului Enescu sa interpretez Capriciul Român de George Enescu în orchestratia lui Cornel Taranu si s-a considerat ca pentru o asa lucrare trebuie o orchestra pe masura, probabil ca din spatiul francofon, pentru a surprinde cât mai fidel subtilitatile acestei interpretari. Este o lucrare spectaculoasa, foarte complexa si nestiuta pâna acum. Din aceasta cauza m-am deplasat la Paris acum o saptamâna si am repetat cu ei în studiourile Radio France. Totul a decurs foarte bine, orchestra este absolut superba, oamenii sunt minunati, primitori si calzi. Eu zic ca le-a placut lucrarea foarte mult si încercam sa o redam aici cât se poate de bine.


Comparând cu alti maestri ai baghetei cu care ati colaborat, cum îl gasiti pe maestrul Dmitrij Kitajenko?

Fiecare personalitate are calitatile sale, iar maestrul Kitajenko este un dirijor extrem de experimentat, un maestru fara doar si poate. Se observa ca vine din sfera lirica, pentru ca aceasta lucrare, care presupune atâta libertate solistica pe masura melismelor românesti, a decoratiunilor pe care folclorul românesc le prezinta, imediat s-a "mulat" pe aceasta idee si venind si din experienta domniei sale atunci se poate spune ca se afla ca acasa în ceea ce priveste asteptarile, tempourile, aspectele flexibile si fluide. O simt "ca acasa".


O întrebare "tabu", pentru ca ne aflam în plina desfasurare a Festivalului Enescu; ce înseamna pentru dv. muzica lui George Enescu?

Nu stiu daca am timp sa "încapsulez" totul în interviu, dar eu as putea spune ca "am trait cu Enescu" în ultimii...10 ani ai carierei si ai vietii mele. Am înregistrat prima integrala pe plan mondial a lui Enescu, integrala pentru vioara si pian, pentru casa de discuri Hansler din Germania. Un astfel de "monument discografic" cum îl numesc publicatiile din întreaga lume a necesitat mai mult decât munca. O daruire totala care mi-a afectat toate planurile si personale si profesionale. Panâ la urma eu zic ca a iesit ceva bun. Enescu pentru mine...(râde), ce înseamna? E cam...aproape tot.


Ce urmeaza dupa Festivalul Enescu?

Voi avea în decembrie un concert cu Orchestra Nationala a Belgiei, pâna atunci multe aparitii camerale, Konzerthaus la Berlin, la Viena, la Bruxelles în Sala Beaux Arts, Copenhaga la Black Diamond Hall, Carnegie Hall la New York, Kennedy Center, la Bucuresti la Ateneu voi veni pe 25 noiembrie, la Madrid la Auditorio Nacional, Stockholm, Concertgebow Amsterdam, Roma, Paris la sala Corteau, la Munchen la Gasteig, la Hamburg merg chiar saptamâna viitoare si multe altele.


Interviu realizat de Veronica Orha-Canelea