Înapoi la: Emisiuni

Portret de compozitor - Robert Schumann cu Marina Nedelcu

Schumann XXV
Vineri, 5 Noiembrie 2010 , ora 9.30
În 23 aprilie 1856, tocmai revenind dintr-un turneu din Anglia, Clara primea o scrisoare de la Endenich. Dacă vreți să-l mai vedeți pe soțul dumneavoastră în viață, grăbiți-vă.
Schumann XXIV
Joi, 4 Noiembrie 2010 , ora 9.30
Câteva săptămâni mai târziu, își făcea apariția la poarta casei Schumann un tânăr blond, cu trăsături fine, frumos ca dimineața, după cum spunea Maria Schumann. Cu o voce timidă a cerut să-l vadă pe maestru.
Robert Schumann. Ne privește dintr-un desen al secolului său ca printr-o oglindă. Tânăr, cu o privire senină, cu ochi luminoși, probabil îndrăgostit, elegant în costumul său cu guler înalt și lavalieră de mătase. Visător, cu gândul la Clara și la muzica sa. Eusebiu.

Am spune romanticul prin excelență dar, scrie el în Cronicile Davidienilor: „sătul sunt până peste cap de cuvântul „romanticul”, deși nu l-am spus mai mult de zece ori în viața mea.” Și totuși își încredințează confidențele pianului, urmând spiritul epocii sale. Se spune doar că recunoaștem Romantismul, într-o primă fază, tocmai prin această fuziune singulară, emblematică a muzicianului cu pianul său - nefericită în ceea ce-l privește pe Schumann, într-o primă încercare de a-și depăși limitele ca virtuoz – un accident la mâna dreaptă îi va spulbera speranțele de a concerta, însă îi va deschide porțile creației; o creație hrănită din surse literare și poetice – Jean-Paul Richter, E.T.A. Hofmann, Goethe, dezvăluindu-ne o lume cu fantasmele ei, cu personaje uneori reale, alteori imaginare, o lume capriciosă și instabilă. „Pentru mine muzica rămâne mereu limbajul care îmi permite să mă întrețin cu lumea de dincolo,” scria în 1832.

Pianul se transformă în jurnal intim. Zece ani compune doar pentru acest instrument, ca din 1840 să se aplece asupra liedului. Un an mai târziu se aventurează către sfera orchestrală semnând două simfonii, urmate de un alt an dedicat muzicii de cameră. Această focalizare asupra unui singur gen, se va disipa mai târziu către oratoriu, operă, concerte, uverturi, revenind și asupra genurilor mai vechi. Se pare că, 1849 a fost cel mai prolific an al său în sfera creației propriu-zise. A scris atunci cu frenezie piese pentru pian, muzică de cameră, piese concertante, corale, lieduri, pagini vocal-simfonice, poate și sub imboldul Clarei care își imagina consacrarea în sfera creației sub tutela genurilor mari – și el avea darul de spune totul în doar 20 de măsuri.

Admirăm și criticul muzical, se spune, influențat în maniera de a scrie de un E.T.A. Hoffmann. A rămas în memoria tuturor primul său material „Un opus 2”, dedicat lui Frederic Chopin, și celebra afirmație: „Jos pălăria domnilor, iată un geniu”! (Și Johannes Brahms la începutul carierei se va fi bucurat de încurajările condeiului său de cronicar.)

Frumos este și faptul că acest celebrissim cvartet, acești romantici ai generației anilor 1810 s-au cunoscut și au scris unii despre alții: Liszt despre Schumann și Chopin, Chopin despre Liszt, Mendelssohn despre Chopin, Schumann despre toți ceilalți.

Povestea este lungă, de necuprins într-o pagină de articol, de aceea invitația de a ne fi alături timp de o lună, cât va dura acest Portret de compozitor - Robert Schumann pe frecvențe radiofonice, vine de la sine, odată cu încredințarea că vom găsi atribute minunate acestei arte care continuă să emoționeze, în ciuda faptului că în momentul creației, ea se adresa unui alt fel de public. Marina Nedelcu
Marina Nedelcu