ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Cronici Înapoi

Răzvan Suma și Filip Papa - Succes... la puterea a doua!

Bookmark and Share
Publicat: joi, 13 Octombrie 2011 , ora 12.57

«De la stilul meditativ și foarte energic al lui Vivaldi nu este greu să faci trecerea către Händel - al cărui stil este mai languros în momentele melancolice, în timp ce în momentele de energie se aseamănă cu jocul unor focuri de artificii.»

Cu aceste cuvinte a descris violoncelistul Filip Papa - unul dintre cei doi soliști ai serii ce a deschis, în data de 12 octombrie, Stagiunea Muzicală Radio 2011-2012 - caracterul celor două concerte pentru două violoncele și orchestră pe care le-a interpretat alături de Răzvan Suma - un tânăr muzician la fel de apreciat în momentul de față. Acompaniați de membrii Orchestrei de Cameră Radio, cei doi artiști au împărțit scena Sălii Radio pentru a prezenta propria versiune a unor opusuri create în barocul muzical de doi reprezentanți de seamă ai acestei epoci: Antonio Vivaldi și Georg Friedrich Händel.

După această primă colaborare pe plan profesional, Răzvan Suma l-a caracterizat pe Filip Papa ca fiind: «… un artist fantastic, un muzician complex - să nu uităm că face parte din cvartetul considerat la ora actuală ca fiind cel mai bun din România, Ad Libitum; din păcate, acum ei sunt afectați din cauza pierderii lui Adrian Berescu, dar sunt convins că vor reveni, chiar mai spectaculos.»

Întrebat dacă va mai colabora cu violoncelistul Filip Papa în perioada următoare, Răzvan Suma ne-a declarat: «Bineînțeles, avem deja în plan câteva concerte, la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara.»


Programul serii - o împletire interesantă de baroc și muzică contemporană

Condus de dirijorul Gian Luigi Zampieri, concertul a început prin sonorități spectaculoase, amintind de muzica de film compusă de Ennio Morricone, sonorități ale unei lucrări semnate chiar de muzicianul italian și interpretată de Orchestra de Cameră Radio în primă audiție absolută: Non nobis Domine, portretul lui Jacques de Molay - în care caracterul descriptiv-dramatic a alternat cu intervențiile solistice ale cornului.

Cât despre ordinea în care au ales să prezinte Concertele pentru două violoncele și orchestră în sol minor de Antonio Vivaldi și, respectiv, în Do major de Georg Friedrich Händel, tot Filip Papa ne-a mărturisit: «Am ales să începem cu Vivaldi, un reprezentant clasic al Barocului, al cărui acompaniament este scris de el însuși; Händel, după cum știți, are acompaniamentul mai elaborat și mai apropiat zilelor noastre, scris de Alfred Alessandrescu, de aceea am ales să îl cântăm în partea a doua a programului.»

Răzvan Suma și Filip Papa au interpretat două partituri diferite sub aspect stilistic, deși aparțin aceleiași perioade muzicale: atât concertul de Vivaldi, cât și cel al lui Händel se bazează pe elemente specifice barocului precum formele de ciacconă și fugă - bazate pe imitație, lanțul secvențelor, formula de ostinato sau mersul cromatic în sens descendent. Iar dacă părțile lente ale acestor lucrări muzicale au zugrăvit, prin intermediul unor sonorități melancolice, imagini inspirate parcă de anotimpul toamnei, părțile finale au compensat printr-o atmosferă festivă, demnă de deschiderea unei stagiuni muzicale.


Opinii la început de stagiune

L-am rugat pe violoncelistul Marin Cazacu, profesor al unuia dintre soliștii serii, să alcătuiască o concluzie a acesteia: «Mi-a făcut o mare plăcere să reascult cele două concerte, de Vivaldi și Händel - dintre care ultimul este o transcripție pentru două violoncele. Cei doi soliști au demonstrat că sunt muzicieni redutabili, înzestrați deopotrivă cu calități tehnice, temperament și sensibilitate - și au știut să cultive stilistic cele două compoziții; am rămas impresionat și de lucrarea lui Gian Luigi Zampieri. Un debut fericit al Orchestrei de Cameră Radio în această nouă stagiune, pe care îl prevăd viu și atractiv pentru publicul bucureștean.»

Alexandra Cebuc