ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală engleză. Începutul secolului XX

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 17 Iulie 2015 , ora 21.41

Este singurul elev care nu-mi copiază muzica - Maurice Ravel

La finalul episodului trecut îl aminteam pe Ralph Vaughan Williams, unul dintre cei mai importanți compozitori englezi ai primei jumătăți a secolului XX. Stilul său muzical este o rezultantă a mai multor direcții sonore de filieră stravinskiană, brahmsiană, impresionistă și barocă, rămânând în același timp inconfundabil. Chiar și Maurice Ravel, profesorul său, spunea cu admirație că "este singurul elev care nu-mi copiază muzica". Pasiunea sa pentru sursele britanice, vechile cântece populare și literatura engleză va rămâne constantă pe tot parcursul vieții și va da muzicii sale o culoare specifică, fiindcă Vaughan Williams va combina aceste teme cu armonii și ritmuri moderne. Printre profesorii săi, în afară de Maurice Ravel se mai numără Hubert Parry la Cambridge și Max Bruch la Berlin, așadar, Vaughan Williams a beneficiat de contactul componistic cu trei maeștri importanți. Una dintre primele sale compoziții care a întrunit aprecieri entuziaste este Fantezia pe o temă de Thomas Thallis pentru cvartet de coarde și orchestră de coarde extinsă. Cel care l-a inspirat pe Vaughan Williams este compozitorul renascentist britanic Thomas Tallis, despre care de altfel, am vorbit într-un episod anterior. Pornind de la o temă modală a lui Tallis, Vaughan Williams construiește o fantezie de aproximativ un sfert de oră, în care sonoritățile renascentiste se împletesc cu romantismul de facură britanică, creând o adevărată pictură muzicală.

Fantezia pe o temă de Thomas Thalis a fost utilizată și drept coloană sonoră în două filme celebre, Master and Comander, cu Russle Crowe și Patimile lui Christos, regizat de Mel Gibson. Un apropiat glumeț al lui Vaughan Williams, i-a spus la un moment dat "Știi, majoritatea succeselor tale, nu îți aparțin de fapt". Se referea la lucrările care au la bază vechi teme celebre, cum este aceasta, cum este Fantezia Greesnleaves sau la Cele cinci variante asupra lui Dives și Lazarus sau bogatului și săaracului. Desigur că din această perspectivă, mulți dintre compozitorii neoclasici ar putea face parte dintre ipotetică tabără a acuzaților, însă, de fapt, aceste vechi teme sunt doar pretextul de la care Vaughan Williams și alții ca el pornesc pentru a realiza o călătorie în trecut cu mijloacele prezentului. O altă lucrare celebră a sa, scrisă de asemenea într-un stil romantic târziu, este Serenada pe muzică, compusă în 1938 pentru 16 soliști vocali și orchestră. Părțile vocale solo au fost scrise special pentru anumiți cântăreți cunoscuți în epocă iar textul este luat din actul V al piesei Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare. Prezent în sală la premiera Serenadei în celebra Royal Albert Hall, Serghei Rahmaninov a fost atât de impresionat de frumusețea acestei muzici, încât a izbucnit în lacrimi. Mai târziu, i-a mărturisit lui Henry Wood, dirijorul serii că "niciodată n-a mai auzit o muzică atât de frumoasă".

Odată cu Simfonia a IV-a în fa minor, Ralph Vaughan Williams s-a îndreptat către o zonă muzicală mai severă, compunând, spre deosebire de primele trei simfonii, o muzică exclusiv instrumentală. Simfonia a patra dar și următoarele două se constituie în structuri complexe, în care Williams experimentează din punct de vedere orchestral și folosește acorduri disonante, o caracteristică ce-i va defini creația din ultima etapă de viață. Ultima dintre acestea, simfonia a VI-a în mi minor, deși nu a avut la bază nicio intenție programatică, fiind compusă imediat după cel de-al doilea război mondial, a dat inevitabil naștere la diferite interpretări, mai ales datorită sonorității sale abrazive. Unii critici au numit-o o simfonie a războiului, în timp ce alții au văzut în Scherzo-ul său sardonic și violent o aluzie la bombardamentul asupra Londrei. Deși Vaughan Williams a negat vehement orice elemenz aluziv exterior, aceste impresii nu au fost abandonate de către ascultători.

Penultima sa simfonie, a VIII-a, compusă când Vaughan Williams avea 83 de ani, este deosebit de inventivă din punct de vedere muzical. Partea a doua, Scherzo alla marcia este dedicată doar instrumentelor de suflat și unii ascultători au văzut chiar o parodie la adresa manierismelor compoziției ruse, a lui Prokofiev și a lui Șostakovici.

Un autor pasionat de spiritualitatea hindusă și de astrologie

Prieten foarte bun cu Ralph Vaughan Williams, Gustav Holst a fost, de asemenea, preocupat de vechile sonorități engleze dar și de cele ale spiritualității hinduse, literaturii sanscrite și contemporane sau astrologiei. Și-a format un stil foarte original, în care uneori se regăsesc și influențe ale lui Schönberg sau Stravinski. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Suita Planetele, alcătuită din șapte părți, fiecare dintre ele dedicată unei planete și corespondentului său astrologic.

O viziune modernă asupra muzicii britanice

Un alt compozitor englez important de la mijlocul secolului XX a fost William Walton, văzut de către unii ca primul autor britanic modern. Walton a fost la curent cu creațiile contemporane lui și a știut să preia din mai multe surse elemente pe care să le integreze ulterior într-un stil propriu. A fost influențat de Stravinski, Prokofiev, de muzica de jazz și a preferat ritmurile pline de vitalitate și orchestrația bogată. Prin lucrarea Facade, a părut multora drept un modernist, sonoritățile puternic influențate de jazz și textele incomprehensibile fiind considerate inacceptabile. Muzica are la bază poemele abstracte ale lui Edith Sitwell.