ACUM:
20.30
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Evenimentele săptămânii Înapoi

Orchestra `Elbphilharmonie`- ȋn direct de la Hamburg, vineri 29 martie, ora 21.00

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 27 Martie 2019 , ora 12.22

Despre Sir George Benjamin, unul dintre cei mai importanți muzicieni britanici, s-a scris mult pentru că are o creație impresionantă și o biografie pe măsură, desprinsă parcă din romanele lui Dumas. Fascinat de muzica lui Stravinski, Musorgski și Beethoven compune primele lucrări la 7 ani și ȋn timpul Liceului de la Westminster scrie muzici de teatru. Peter Gelhorn, profesorul său de pian și compoziție, decide să-l ducă la Paris și să-l prezinte lui Olivier Messiaen. "Un adevărat Mozart al timpului nostru" ar fi spus marele corifeu francez despre tânărul de 16 ani, care i-a devenit elev; soția sa Yvonne Loriod i-a oferit lecții de pian.

După doi ani de studiu cu Messiaen, Benjamin se ȋnscrie la Cambridge University la clasa de compoziție a lui Alexander Goehr și la 20 de ani cunoaște un succes imens cu piesa Ringed by the Flat Horizon, devenind cel mai tânăr compozitor interpretat ȋn Festivalul BBC Proms. Doi ani mai târziu Sir Simon Rattle ȋi dirija At First Light. Tânărul din anii `80 nu se lasă amețit de orgoliu și pleacă din nou la Paris pentru a studia la IRCAM cu Pierre Boulez, perioadă din care datează piesa Antara, din punct de vedere stilistic depășită ȋn următoarele lucrări.

Sunt repere din prima etapă a creației lui Sir George Benjamin, care azi, la 59 de ani, se bucură de o largă recunoaștere și ca dirijor, fiind frecvent invitat la Filarmonica din Berlin sau Concertgebouw din Amsterdam, cu programe ce includ muzici de la Mozart și Schumann, până la Oliver Knussen.

Dacă ȋn propriile creații este de o meticulozitate extremă, ȋn fața orchestrei gesturile sale sunt reținute și precise demonstrând ȋntotdeauna o viziune clară. Sir George Benjamin prezintă cu Orchestra `Elbphilharmonie` a Radiodifuziunii din Hamburg un simfonic ce ne va scoate din confortul obișnuit, compensându-ne ȋnsă cu o paletă coloristică foarte bogată și emoționantă. Un verde crud poate fi identificat ȋn paleta Simfoniei pentru instrumente de suflat de Igor Stravinski, piesă scrisă ȋn memoria lui Debussy, "un ritual auster ce se desfășoară ȋn termenii unor scurte litanii". Urmează Trei nocturne de Claude Debussy, emblematice pentru impresionismul muzical, inspirate și din Schițele ȋn gri ale pictorului James Whistler. Multe nuanțe de alb se regăsesc ȋn ciclul de cântece Dream of the song compus de Sir George Benjamin ȋn 2015 special pentru contratenorul Bejun Mehta (solistul serii). Ȋn final vom avea parte de un roșu fierbinte pentru că vom asculta Poemul extazului de Alexander Scriabin.

Monica Cengher