ACUM:
22.00
Grădina de... sunete (R)
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Actualitatea internațională Înapoi

Nouă Academie patronată de Daniel Barenboim - la Berlin

Bookmark and Share
Publicat: luni, 12 Mai 2014 , ora 12.49

O nouă Academie de muzică a fost înființată la Berlin de celebrul dirijor Daniel Barenboim, despre care se speră că va contribui la o stare de reconciliere în Orientul Mijlociu.

Deși acum doar un teren în construcție, spațiu-avanpost al Operei de Stat din Berlin în centrul capitalei Germaniei, locul va căpăta destinația amintită într-un interval relativ scurt - până în toamna lui 2015. Anual, 100 de tineri, beneficiari ai burselor oferite,provenind în principal din Israel și lumea arabă, se vor perfecționa la Academia Barenboim - Said.

Academia va fi în consonanță cu idealul generos al lui Barenboim, acela de a aduce înțelegere prin muzică; acesta este, de altfel, și conceptul din care s-a născut Orchestra sa, Est-Vest Divan, înființată în 1999 și care reunește tineri din Orientul Mijlociu - un proiect singular și de largă recunoaștere internațională.

Cursurile care se vor preda la Academia Barenboim-Said, preponderent umaniste, cu accent pe istorie, se vor îmbina cu educația muzicală - și aceasta și pentru că Edward Said, cercetător literar de origine palestiniană, co-fondator al Orchestrei Est-Vest Divan, a pledat în mod repetat împotriva super-specializării când vine vorba de educație. Edward Said s-a stins din viață în 2003.

Academia va acorda diplome recunoscute de statul german.

Clădirea în care va activa Academia Barenboim-Said este deja declarată edificiu istoric de primăria Berlinului. Aceasta va fi construită după planurile arhitectului Frank Gehry, care a creat planurile clădirii fără să solicite onorariu. Frank Gehry a realizat, între altele, Muzeul Guggenheim din Bilbao și clădirea Disney din Los Angeles. Academia va avea o sală de concerte cu 700 de locuri dispuse circular în jurul scenei. Costurile construcției sunt de 47,3 milioane de euro.