ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Interviuri Înapoi

Interviu cu regizorul Andrei Șerban

Bookmark and Share
Publicat: marți, 21 Septembrie 2010 , ora 15.40

În 11 septembrie 2010, Opera Garnier din Paris a prezentat în premieră spectacolul "Italianca în Alger" de Rossini în regia lui Andrei Șerban. Cu acest prilej am stat de vorbă cu artistul român despre viziunea domniei sale asupra acestei opere, despre relația ce se stabilește între regizor și dirijor în timpul repetițiilor, dar și despre planurile pentru viitorul apropiat, în care nu se întrevede, din păcate, nici o colaborare cu Operele din România.


Cum ați imaginat regia acestei opere buffe rossiniene?

Prima dată când am ascultat opera lui Rossini n-am înțeles prea mult, pentru că povestea este destul de absurdă, dar e un absurd foarte frumos, pentru că te trimite într-o lume a imaginarului, a visului comic, a suprarealismului. Muzica lui Rossini îți dă, într-adevăr, un chef de viață grozav. Chiar când ești deprimat, dacă asculți această muzică nu poți să nu ai bună-dispoziție. Așa încât am început să lucrez cu o scenografă de origine română, Marina Drăghici, care este la New York și lucrează foarte mult pe Broadway și cu colaboratorul meu, Nicky Woltz - care a făcut coregrafia spectacolului și am imaginat un fel de călătorie extraordinară în fantezie, care conține muzica lui Rossini în toate aspectele, complexe și vesele.


Am citit pe site-ul Operei pariziene că acest spectacol cu "Italianca" este o reluare a unei producții pe care dumneavoastră ați realizat-o în 1998. Ați colaborat acum cu aceeași echipă din 1998?

Da, pentru că atunci când se reia un spectacol la operă de obicei nu există un buget pentru o altă interpretare, deci a trebuit, de fapt, să mențin aceleași decoruri și aceleași costume; însă, de câte ori reiau o producție pe care am făcut-o în timp, încerc să schimb cât mai mult. De obicei mă plictisesc foarte tare să reiau, iar teatrul și opera sunt lucruri vii, care trebuie mereu să fie puse sub semnul întrebării.

De data asta, în special de data asta, am făcut un spectacol aproape nou, pentru că dirijorul era altul, cântăreții erau alții, tempii erau alții și luminile erau cu totul altele. Cu alte cuvinte, publicul care a venit la premieră a fost cu totul șocat de cât de nouă și de cât de diferită era impresia acestei reprezentații. Chiar după spectacol am avut onoarea să fiu felicitat pe scenă de fostul președinte al Franței, Valéry Giscard d'Estaing, care a spus că el este un tradiționalist, că de obicei nu îi plac montările prea moderne și că atunci când a auzit că "Italianca" este o montare destul de îndrăzneață și de neconvențională i-a fost puțin teamă să vină, însă i-a plăcut atât de tare încât a simțit nevoia să vină la sfârșit și să ne felicite, ceea ce a fost, evident, o mare bucurie pentru noi.


Cum s-au acomodat cântăreții - printre care se numără și mezzo-soprana Cornelia Oncioiu - cu această punere în scenă?

Foarte ușor, deoarece cântăreții tineri din ziua de astăzi (cei care au până în 40 de ani) sunt mult, mult mai deschiși înspre joc, înspre teatru, înțeleg foarte bine că astăzi nu se mai poate face operă în felul atât de sclerozat și de învechit în care s-a făcut până nu demult. În special într-o lume a internetului, a filmului, a televiziunii, opera trebuie și ea să se reînnoiască, să se pună sub semnul întrebării, iar acești cântăreți au făcut absolut tot ceea ce am cerut, cu o ușurință, o lejeritate și o eleganță care într-adevăr m-au uimit. Iar Cornelia - am fost bucuros să întâlnesc o româncă printre cântăreți - este o fată foarte simpatică și sper că va avea un viitor frumos în carieră.


În viitorul apropiat, cu ce instituții muzicale veți mai colabora?

În general, în următorii ani vreau să mă concentrez mai mult pe teatru pentru că în operă e într-adevăr foarte frumos atunci când există înțelegere deplină între dirijor și regizor. De obicei, însă, dirijorul și regizorul sunt precum câinele și pisica, se ceartă foarte tare, fiindcă fiecare își apară poziția lui. Acum însă, la Opera din Paris, maestrul Benini, care este un foarte mare rossinian, a iubit foarte mult spectacolul, ne-am înțeles foarte bine. Dar de obicei la operă, în ultima săptămână sau în ultimele zece zile dirijorul ia conducerea, controlul spectacolului, iar regizorul nu mai are prea multe de spus. Trebuie să se retragă în bancă și să se supună cerințelor muzicale, ceea ce uneori este frustrant, alteori este foarte frumos.

În teatru dețin controlul deplin ca regizor și acum, pentru următorii doi, trei ani, voi lucra mult mai mult în teatru decât la operă, ceea ce nu înseamnă că nu voi reveni. Voi reveni la Opera din Paris, acolo mă simt cel mai bine, acolo am cei mai mulți prieteni, și voi face "Othello" de Verdi în primăvara viitoare și după aceea sper că voi face în următoarele stagiuni o producție nouă, despre care nu pot să vorbesc însă, pentru că nu am semnat contractul.


Deci nu renunțați la operă…

Nu, deloc. Îmi place foarte mult să lucrez și mi-ar plăcea să lucrez și în România la operă, însă deocamdată nu m-a invitat nimeni (ciudat, curios!) nici la București, nici la Cluj. Înțeleg că poate nu e nevoie de un regizor ca mine în România...

Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu