ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

Dialogurile live Radio România Muzical. Cristian Măcelaru, Eugen Țichindeleanu, Cristian Sandrin

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 22 Mai 2020 , ora 11.58

În 18 mai 2020, Radio România Muzical a inaugurat proiectul online al Dialogurilor live. Invitații Cristinei Comandașu la un dialog despre actuala perioadă a pandemiei, traversată de muzicieni, au fost Cristian Măcelaru, dirijor șef al Orchestrei Radiodifuziunii WDR, aflat la Bonn, Eugen Țichindeleanu, concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Odense - Danemarca, aflat în Copenhaga, numit din stagiunea viitoare concert-maestru al City of Birmingham Symphony Orchestra, și pianistul Cristian Sandrin, aflat la Londra, singurul român care fusese admis în concursurile Regina Elisabetha de la Bruxelles și Chopin de la Varșovia, acum, amânate pentru anul 2021.

Versiunea live a interviului poate fi accesată aici.


Eugen Țichindeleanu: Pe scurt, în 2003, Concursul Enescu mi-a permis să pot să plec la Paris. Am terminat Conservatorul la București, dar eu deja eram implementat cumva în conservatorul de la Paris și am terminat acolo. Concursurile internaționale "Carl Nielsen" din Danemarca și "Long-Thibaud-Crespin" din Franța… m-am ținut activ. Și-n 2009, am fost asistent (...) la Orchestre de Capitole de Toulouse, cu care am rămas până în 2012 când, printr-o coincidență, am fost invitat să deschid sezonul cu Orchestra Odense cu "O viață de erou" de Strauss și, după concertul respectiv, orchestra m-a rugat să rămân. Și am rămas, pentru că mi-a plăcut și îmi place în continuare. Am descoperit foarte multe lucruri frumoase aici. Orchestra asta mi-a permis să mă dezvolt nu numai ca concertmaestru, pentru că e o meserie foarte complexă, mi-a dat libertatea să mă duc să lucrez cu Philharmonia, cu London Philharmonic, cu Covent Garden, să fac operă aici, să fac operă acolo, să dirijez, să cânt fără dirijor. Mi-a permis să rămân la nivelul la care mi-am dorit eu să fiu și mi-a dat uneltele necesare. Și-acum Birmingham e o treaptă, next step, unde am convenit cam aceleași clauze.


Ce înseamnă acum această numire a ta la Birmingham față de Orchestra Odense pe care o vei părăsi? E un nou pas? Cum percepi lucrul acesta? Sigur, noi ne-am bucurat foarte mult; vorbim de o orchestră importantă din Marea Britanie, condusă la un moment dat și de Sir Simon Rattle. Presupun că pentru tine înseamnă că te-ai suit pe încă o treaptă în cariera ta.

Evident, o treaptă cel puțin mai sus. E o orchestră cu mare tradiție de excelență pentru care este "vinovat" Simon Rattle, care a dus orchestra asta la nivel mondial. Au făcut înregistrări legendare pentru EMI, au o sală de concert fantastică. După Rattle, a venit Sakari Oramo, a venit Andris Nelsons, iar acum este Mirga Grazinyte, cu care am avut șansa să lucrez deja destul, atât cât să ne cunoaștem foarte bine și să avem o simbioză foarte, foarte puternică din punct de vedere creativ. Evident, orchestra de nivelul CBSO îmi va da șansa în primul rând să aprofundez un repertoriu pe care nu-l cunosc, în principal repertoriu englez, unde sunt încă novice. Deja am făcut multe simfonii de Vaughan Williams împreună, am făcut Walton... Elgar se cântă în general mai peste tot. Pentru mine e, cumva, o încoronare a muncii serioase, pentru că oricine mă cunoaște știe că muncesc serios și sunt ambițios. Da, e o treaptă mai sus și din punct de vedere al repertoriului, pentru că acum voi descoperi lucruri pentru care orchestra mea nu are talia din punct de vedere al numărului de muzicieni. De exemplu, în ianuarie am făcut la Birmingham Simfonia a VIII-a de Gustav Mahler. Când o să putem noi, la Odense, să facem această simfonie, una dintre cele mai costisitoare producții... Am fost șase sute și ceva pe scenă, a fost o experiență de neuitat!


Cristian Sandrin, cum este să ajungi, competitor la un asemenea nivel?

Cristian Sandrin: Toți muzicienii care fac concursuri știu că este foarte greu să te duci la o competiție internațională și să câștigi dintr-o dată. Cred că este vorba de experiență, este extrem de stresant să cânți în fața unui juriu. Ador să cânt în concerte, dar în fața unui juriu, dintr-odată, stresul devine mult mai puternic. Eu deja am fost admis acum cinci ani la Concursul Chopin, unde am trecut de două etape, și bănuiesc că de data aceasta a fost mai simplu să intru. Deja mă știau și ei. Este foarte important să ai o înregistrare de foarte bună calitate din punct de vedere al sunetului, al instrumentului... și pot să zic că aici, în Londra, la Royal Academy of Music, am avut parte de cele mai bune aparaturi, cele mai bune microfoane, săli excelente și am putut mereu realiza înregistrări de foarte bună calitate, care au fost remarcate.


Mă bucur că tu reprezinți România acolo, așa cum a făcut-o și anul trecut în concursul de vioară Ioana Cristina Goicea, care a câștigat de altfel și Premiul al VI-lea. Acum, ne aflăm într-o situație fără precedent, în 2020, când aceste două concursuri nu se vor mai organiza sau au fost amânate pentru anul viitor. Ce înseamnă asta pentru cei care trebuiau să participe? Cum ai primit vestea?

Sincer, m-am așteptat! Ei au anunțat rezultatele cu o săptămână înaintea lockdown-ului din Londra. Eu am mai fost acceptat și la Concursul Internațional din Montreal, care trebuia să aibă loc în mai, și știam că cel din Montreal a fost anulat și m-am așteptat să se anuleze și cel din Bruxelles; ultimul care a fost anulat a fost cel de la Varșovia, amânat inițial pentru septembrie, acum au decis să-l amâne în 2021, ca toate celelalte concursuri. Cred că, într-un fel, este bine. Avem mai mult timp la dispoziție să studiem, suntem mai relaxați. Pot să zic că este foarte greu să pregătești un concurs în timp ce ai concerte și cânți alt program decât în acel concurs. Acum avem o altă libertate, ne alegem repertoriul, lucrăm ce dorim noi și aceste concursuri par a avea un deadline destul de bun.


Eugen Țichindeleanu, cum face o orchestră să se păstreze în formă chiar și când nu are concerte? Care a fost soluția propusă în orchestra ta?

O orchestră nu se poate menține în formă decât prin repetiții. Soluțiile pe care, ca și concertmaestru, evident le propun și eu, pentru că cumva mă simt absolut responsabil de soarta orchestrei, a fost să încercăm să cântăm împreună în diverse grupuri ca să menținem efervescența dintre noi și comunicarea și, evident, ca să fim în formă. Acum, în câteva săptămâni, sper să putem să ne reunim ca micro-orchestră de coarde, cu care voi lucra ca să ne reluăm activitatea și să redeprindem niște obiceiuri pentru care eu am muncit foarte mult cu orchestra, cum ar fi să ne ascultăm, să ne vedem. Lucrurile astea se mențin doar cu repetiții zilnice și doar cu repetarea rugăminților. Asta e natura umană, și Orchestra din Odense și Filarmonica din Berlin, avem aceleași probleme. Concerte în streaming probabil că vom începe să facem. Acum am investit în aparatură și în tot ce ne trebuie ca să putem face streaming la nivelul orchestrei din Goteborg sau orchestrei din Stockholm, pentru că trebuia la un moment dat să ne reinventăm un pic meseria și să atingem public din toate colțurile lumii, dar asta nu o să înlocuiască niciodată prezența și emoția unui public care stă acolo și cu care comunicăm tot timpul unui concert.


Cristian Sandrin, pentru tine cum este perioada aceasta? Sigur că ai mai mult timp de studiu, dar, pe de altă parte, sunt și proiecte la care te-ai gândit pentru că avut timp mai mult de reflecție asupra lor?

Deja am un recital în octombrie unde publicul nu va fi prezent, dar va fi livestream. Pot să zic că toți prietenii mei care nu sunt muzicieni, de aici, din Anglia, sunt foarte impresionați de disciplina mea și cât de benefică este pentru o asemenea perioadă.


Ce înseamnă această disciplină? Cât studiezi sau la ce se referă?

Noi avem program; noi studiem indiferent că este weekend sau în timpul săptămânii, noi studiem.


Cât studiezi în perioada asta?

4-5 ore, uneori mai puțin. Am observat că uneori motivația merge într-un grafic în sus și în jos și cred că trebuie să acceptăm acest lucru. Este imposibil să poți să-ți păstrezi motivația pe un platou înalt. Am fost extrem de motivat la început, în prima lună, extrem de motivat și foarte optimist legat de această perioadă, de ce realizări personale pot să fac. Dar, la un moment dat, motivația a scăzut, apoi iar a crescut și, da, avem proiecte. Recent, am înregistrat cu niște pianiști din toată lumea - 11 pianiști. Am înregistrat fiecare o parte și cineva din Montreal ne va pune împreună și facem Concertul de Bach pentru trei piane și orchestră cu 12 piane pentru social media.


Cristian Măcelaru: Astăzi a fost prima repetiție pentru niște înregistrări pe care le facem împreună cu orchestra mea, WDR Symphony Orchestra. Am făcut repetiție pentru Cvintetul de Bruckner pentru două viole, cvintetul în forma orchestrei de coarde, și am avut astăzi prima repetiție pentru înregistrările care vor avea loc în zilele care urmează.


Am vorbit cu ceilalți doi interlocutori ai mei despre perioada aceasta și despre provocările ei, în sensul de provocări care să aducă lucrurile bune la suprafață - să învățăm un nou repertoriu, să regândim poziția muzicianului în societate. Pentru tine, cum a fost această perioadă? Ce a adus ea nou și ce crezi că a adus bun până la urmă această experiență care sigur că pentru toți e una tristă de fapt, însă spuneam la un moment dat că dacă viața ne dă lămâi, facem limonadă. Cum arată limonada lui Cristian Măcelaru?

Eu cred că cel mai important lucru în această perioadă a fost pentru toți artiștii, cel puțin din punctul meu de vedere... dintr-o dată au fost într-un fel obligați să iasă din sala de concerte și să fie pe o scenă globală, în care eu cred că totuși foarte, foarte mulți oameni care nu au avut nici o tangență cu muzica clasică au experimentat pentru prima dată ce înseamnă un concert sau ce înseamnă o melodie de Ceaikovski sau un concert pentru pian de Bach. E un lucru atât de frumos și atât de important ca oamenii să simtă că nu există nici o barieră între ei și muzica pe care noi o prezentăm! Iar această pandemie ne-a obligat într-un fel să apărem pe această scenă globală care e deschisă pentru toată lumea. Din punct de vedere al unei inspirații personale, eu am decis chiar la început de tot, din cauză că am un curs de dirijat pe care-l țin în cadrul Cabrillo Festival of Contemporary Music, am luat pe toți cei care au depus cerere să vină la curs și le-am oferit, în schimbul faptului că festivalul a fost anulat pentru anul acesta, sesiuni virtuale de 30 de minute. Așa că, de patru săptămâni am sesiuni de câte 30 de minute cu 90 de studenți la dirijat. Pe mine m-a inspirat acest lucru enorm de mult, să văd că sunt atât de mulți tineri muzicieni care-și doresc să-și aprofundeze cunoștințele despre muzică, despre arta dirijatului, despre a fi muzician. De peste tot din lume... a fost extraordinar ca în fiecare zi să mă întâlnesc cu cineva din Tokyo, cu cineva din America, cu cineva din Berlin. Chiar foarte, foarte interesant!


Ce faci tu acolo ca să menții orchestra radiodifuziunii în formă?

Acum, cu fiecare orchestră există un moment în stagiune când se ia o pauză în timpul verii sau în timpul iernii, depinde de cum e stagiunea clădită, dar niciodată chiar atât de lungă. Deci, astăzi, când ne-am urcat pe scenă, realizând că nu cântasem împreună de opt săptămâni... e chiar un lucru extraordinat! Da, e adevărat, o orchestră trebuie să cânte împreună ca să-și mențină calitatea de orchestră, dar să știți că pentru toată lumea, având această primă repetiție astăzi, am fost și plin de bucurie ca și atunci când te întâlnești pentru prima dată la prima repetiție într-o orchestră de festival să zicem, în care toată lumea e atât de bucuroasă și atât de plină de o anticipare a faptului care se întâmplă, încât multe bariere nu mai există sau multe neînțelegeri. Toată lumea e acolo pentru un singur motiv și un singur lucru! Să nu mai vorbim că nu e numai faptul de a cânta împreună într-o orchestră, dar e ideea de a cânta într-o orchestră într-un fel diferit, pentru că suntem distanțați, sunt metri, sunt reguli pe care trebuie să le respectăm, ceea ce e greu, e adevărat, dar toată lumea e cu inima deschisă 100% ca să încercăm marea cu degetul, cum se spune, ca să vedem ce se poate face. Noi avem planificate proiecte în care vin și suflători, în care vin și percuționiști și soliști; chiar avem și un concert care se deschide la public luna viitoare și încercăm să vedem care e răspunsul pe care-l avem. Suntem încurajați enorm de faptul că în Hamburg a fost un studiu în care i-au sunat pe toți abonații orchestrei și 88% din ei au spus că de-abia așteaptă și, cu primul concert care se deschide, vor cumpăra bilet și vor reveni la concerte. 88% din abonați, ceea ce e un lucru extraordinar!


Este foarte important și ce fac autoritățile, pentru că ele decid până la urmă cum se va merge mai departe și presupun că în fiecare țară e altfel.  O să începem întâi cu Damenarca, apoi cu Londra - Marea Britanie - și revenim în Germania să vedem ce propun autoritățile pentru revenirea la o viață normală de concert. Eugen?

Eugen Țichindeleanu: Aici, în Danemarca, simt că va fi o deschidere aproape violentă la cultură, pentru că din punct de vedere politic, lucrurile merg puțin în sensul nostru. De când cu schimbarea de guvern, simt că e o primăvară a culturii și a investiției în cultură. Bineînțeles că orchestra mea și orchestrele regionale și noi toți facem lobby ca să ne întoarcem înapoi cât mai repede și publicul nostru așteaptă cu nerăbdare. Asta aș vrea să comentez apropo de ce a spus maestrul Măcelaru, orchestra care se întoarce acum la lucru nu e orchestra care se întoarce la lucru după vacanța de vară, unde fiecare a fost în Capri, a fost acasă și a visat, sunt fresh și se întorc acum la lucru. Acum am stat acasă și e mult mai greu să stai acasă. De asta am impresia că revenirea la lucru va fi absolut efervescentă.


Să-l întreb pe Cristian dacă așa a fost. A fost astăzi efervescent? Confirmi lucrul acesta?

Cristian Măcelaru: Sincer să fiu, chiar și spuneam celor de pe scenă, că mă simt ca în prima zi de școală. Pentru că era totul nou. E neobișnuit felul care e impus acum pentru motive de sănătate; sunt motive impuse și e foarte greu. Astăzi am fost în formație de 22 de persoane, 23 cu mine. 22 de persoane "am umplut" scena din Koln. Și pentru dirijor e chiar foarte greu de auzit ultima persoană de la vioara I, ultima persoană de la violă sau de la contrabas... e o distanță de zeci de metri, e chiar foarte greu. Ne uitam la felul cum e așezată scena în filarmonică, unde putem să punem suflătorii ca să putem să păstrăm acea distanță impusă de trei metri în fața lor, dar totuși să avem loc pe scenă cât mai mulți posibil. Dar adevărul e că ne ajustăm în felul în care e necesar.

Nu putem să lăsăm muzica de care, într-un fel, depinde viața noastră, mai ales ca artiști, nu putem să o lăsăm să existe numai într-un anumit format. Și acest lucru cred că am învățat în pandemie că, dintr-o dată, atât de mulți muzicieni, atât de multe orchestre au devenit experți pur și simplu în media marketing, social media, ceea ce, cred eu, va fi interesant să vedem ce se va întâmpla după acest lucru, când toți oamenii vor aștepta ca fiecare ansamblu să mențină această prezență online, când va fi foarte greu acest lucru.


Eugen Țichindeleanu, în Damenarca există pași concreți propuși de autorități? Adică... în două săptămâni se întâmplă ceva, într-o lună se întâmplă altceva în ceea ce privește concertele sau nu?

Eugen Țichindeleanu: În mod normal, de pe 8 iunie vom putea să ne grupăm ca orchestră între 30 și 50 de oameni. Evident că nu putem să ne mai ținem după planificarea de anul trecut. Dacă lucrurile merg bine, directorul nostru a spus că am putea să începem sezonul așa cum a fost prezentat. Deci, vom putea să reluăm concertele, dar mi se pare puțin optimist. Prefer să lucrez la sezonul alternativ. Toate orchestrele lucrează la un sezon alternativ și la repertoriu alternativ. Și n-ar fi trebuit să așteptăm o pandemie ca să ne reevaluăm sezonul și repertoriul mai ales, pentru că, la un moment dat, uvertură-concert-simfonie... trebuie schimbat ceva pentru că n-o să țină la infinit formula asta și repertoriul urlă si fie... din repertoriul cameral am propus să facem Dixtuorul de Enescu, să facem Burghezul gentilom, foarte multe... Stravinski a scris lucruri, Schoenberg a aranjat lucruri... sunt foarte multe lucruri de făcut. Pași concreți, da, sunt niște trepte pe care le așteptăm, să vedem dacă totul e bine. Va trebui să ne regândim meseria și publicul și acesta nu e un lucru rău.


Cristian Sandrin, cum este la Londra? Care este reacția autorităților? S-a anunțat ceva vizavi de reluarea concertelor? 

Cristian Sandrin: Nu există chiar pași concreți. Vor fi niște relaxări după 1 iunie. Afacerile care nu sunt esențiale se vor deschide - magazinele etc. Acum, noi suntem într-o situație diferită față de continent, pentru că Anglia este o insulă și orice director de sală care avea programată o stagiune internațională va trebui să o reprogrameze pentru că orice artist care vine dintr-o altă țară va trebui să vină cu avionul și nu știm cum va fi situația cu zborurile internaționale. De exemplu, la Wigmore Hall - una dintre cele mai importante săli de muzică de aici - au reprogramat stagiunea și invită artiști locali, pianiști în special; cred cei mai mulți sunt pianiști și un cântăreț. Concertele vor fi fără public și vor fi transmise de BBC.


Cristian Sndrin, situația ta este particulară față de a celorlalți doi invitați ai mei din după-amiaza aceasta, pentru că tu ești un freelancer. Spune-mi, statul britanic a luat măsuri de susținere a freelancerilor care cred că sunt primii afectați de faptul că nu mai există concerte?

Din punct de vedere financiar, da, au luat măsuri. Au propus pentru persoanele liber-profesioniste să primească 80% din veniturile pe care le-au câștigat în ultimii trei ani. Dar eu am devenit freelancer de-abia în ultimii doi ani...


Și-atunci, situația ta care e?

Nu mă calific în acest program guvernamental, dar sunt foarte multe fundații care ne ajută, care ajută tinerii muzicieni.


Asta este un lucru important. Și, trecând acum în Germania... sigur că noi toți ne uităm acum ce se întâmplă în Germania. Și Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt organizează concerte online. Am transmis și noi concertul de la Filarmonica din Berlin de pe 1 mai și vom transmite în direct și concertul din 5 iunie chiar de acolo, de la Koln, organizat de orchestra WDR. Este un eveniment, de altfel, și aș vrea să spun lucrul acesta - e preluat de Uniunea Europeană de Radio, este și Ziua Mediului și se va cânta Simfonia Pastorala de Beethoven într-o versiune pentru sextet de coarde. Unul din cei șase care vor cânta este un violonist român... Te las pe tine să spui mai multe, Cristian Măcelaru. Mai concret, guvernul german ce propune pentru deschiderea vieții normale de concert, Cristian Măcelaru?

Cristian Măcelaru: Germania e puțin diferită și prin faptul că e divizată în mai multe regiuni și fiecare regiune lucrează împreună cu statul federal și au înaintat această idee de a nu bloca toate regiunile dacă numai într-o regiune există o problemă. Germania a avut și acest avantaj, prin faptul că într-un fel au fost poate cel mai bine pregătiți din punct de vedere medical pentru a face față acestui lucru. A fost și foarte mult noroc la mijloc, sunt sigur de asta. Și, de aceea, faptul că noi am început astăzi în Koln cu o orchestră, iar apoi în luna iunie sunt câteva proiecte deja la care sunt implicat și eu, și concerte live... ideea e să reușim pe sfârșitul lunii iunie să avem concerte în care publicul va fi invitat să vină. Cam în jur de 400 de persoane vor putea să vină la concert în sala noastră. Și-atunci, vedem exact ce se întâmplă. Dar, sigur, foarte multe lucruri depind de ceea ce se întâmplă zi cu zi, ceea ce se schimbă în fiecare zi.

Și eu mă simt foarte bucuros, mă simt norocos, pur și simplu, să mă fi mutat în Germania chiar înainte de pandemie. Din păcate, mă uit cu mare tristețe la ce se întâmplă în America, unde sunt cu atât de mult în urma țărilor europene, unde sunt vizavi de această pandemie, dar și din punctul de vedere al sprijinului cultural de care e nevoie din partea guvernului. Și mă bucur că sunt în Germania să pot să contribui și eu unde e necesar. Mă gândeam astăzi, urcând pe scenă, văzând toți muzicienii care au intrat în sală toți cu măști, după care am dat măștile jos și am început să cântăm... Da, e adevărat, e frumos să revenim, dar este și un risc asociat cu acest lucru. Ideea e că te reîntorci într-o sală de concert, neștiind ce se întâmplă; la un moment dat, o persoană din orchestră a tușit, a strănutat. Dintr-o dată, toată orchestra...


...și mă gândesc cum ar fi în public să se întâmple asta. Este și riscul acesta. Este un caz fericit că la Hamburg 88% din public își propune să revină, dar pe de altă parte, într-adevăr, prima dată când tușește cineva sau strănută îți vine să fugi, cred.

Exact. Ideea pentru care luptăm noi e nu atât de mult că ne ascundem sau că dispare cultura până când se rezolvă situația, ci haideți să vedem care este riscul minim pe care trebuie să-l avem în vedee ca să putem să readucem calitatea vieții, care e necesară.


Această pandemie a fost o ocazie de a ne gândi ce-ar fi lumea și viața, în general, fără ceea ce înseamnă cultură.

Eugen Țichindeleanu: E o întrebare foarte grea pentru mine, pentru că eu trăiesc pentru meseria mea și trăiesc pentru muzică. Și, adevărul e că în afara perioadei în care trăim, nu m-am gândit niciodată cum ar fi lumea fără muzică clasică, cum ar fi omenirea fără apă, cum ar fi pădurea fără brazi. Pentru mine, arta face parte din societate și din viața așa cum o știm și a fost cu noi sute de ani și sperăm că va fi încă sute de ani cu noi, pentru că teatrul, chiar și cinematografia, muzica, dansul... astea sunt lucruri fără de care o persoană... nu cred că ar trebui să lipsească... e ceva absolut necesar. Și am impresia că muzica spune mai multe câteodată decât teatrul și decât cuvintele și decât imaginile, pentru că, tocmai, nu poți să pui degetul pe anumite sentimente pe care ți le trezește muzica... sau sentimente pe care le simți și nu poți să le exprimi în culori sau imagini sau cuvinte. De-asta pentru mine e absolut de neconceput. E atâta muzică de explorat în afara repertoriului mainstream, standard! Trebuie să menținem generațiile una după alta să se succeadă, să fie publicul nostru, pentru că, cel puțin aici în Danemarca, eu am observat în ultimii șapte ani, publicul nostru fidel... nu toți transmit copiilor și nepoților iubirea și plăcerea de a merge la un teatru sau a merge la concerte. De-asta mă bucur așa mult când îmi aduc aminte cun erau sălile pline la Ateneu când eram student, întotdeauna, și joia și vinerea, și la Radio, și teatru, și la Opera din Cluj... peste tot lumea merge, și-n Rusia, și-n Polonia... pentru mine e foarte greu să spun cum ar arăta lumea fără muzică.


Cristian Sandrin, muzica clasică trăiește prin interpreții tineri. Eu cred foarte mult lucrul acesta și de aceea și susțin pe cât posibil pe cei tineri care duc mai departe interpretarea muzicii clasice. Cum ar arăta o lume fără muzică clasică, din punctul tău de vedere, care ești un tânăr interpret?

Cristian Sandrin: Fără muzică clasică sau arte, în general. Cred că este o perioadă interesantă. Nu ne-am contruntat în istoria recentă niciodată cu așa ceva, poate doar cu război. Și cred că e interesant să fim confruntați cu un inamic invizibil. Dintr-o dată, dacă nu am avea arte, cunoștințe, muzică, am deveni pur și simplu niște organisme pur biologic. Cultura cred că ne înalță din punct de vedere spiritual și cred că în această perioadă devine foarte clar că nu putem să fim reduși la niște buline biologice care se luptă doar să supraviețuiască. Nu, avem nevoie de alte preocupări - intelectuale, spirituale...

Cristian Măcelaru: Pentru mine, întotdeauna arta a avut rolul de a comunica esența omenirii, esența care stă într-o existență spirituală, a lucrurilor care nu se pot descrie. Arta comunică această esență și, de fapt, e foarte interesant și frumos pentru că la începutul omenirii, când oamenii au început să se dezvolte, unul din primele lucruri pe care le-au făcut a fost că au încercat să-și găsească imortalitatea prin artă. Este la fel cum a făcut Mozart, cum a făcut Beethoven, au fost și acei oameni care au început să picteze pe pereții peșterilor ca să găsească această imortalitate prin artă. Ei nu au știut ce făceau, nu și-au dat seama de ce fac acest lucru; a fost o experiență spirituală care i-a conectat cu noi, i-a conectat cu generațiile noastre. Eu zic că în fața unor obstacole cum sunt acestea să capitulăm această dezvoltare a noastră, a oamenilor, care este de fapt esența omenirii în sine, am fi judecați foarte crunt de cei care depind de noi. Ca prin sutele de ani care au trecut înaintea noastră, acei care au dus această flacără a dezvoltării omenirii, a dezvoltării artei și a culturii, a esteticii frumosului, a emoțiilor umane care sunt atât de importante pentru a supraviețui, toate aceste lucruri sunt esențiale în dezvoltarea noastră.

Sigur, există momente în care trebuie să avem diferite priorități pentru o perioadă scurtă de timp, ceea ce am făcut, ceea ce continuăm să facem, dar într-un general care e foarte important să îl realizăm, arta după această pandemie va avea un rol enorm de important în a reuși să aducă societățile în care trăim, să le readucă împreună. E un lucru foarte interesant! Nu știu câți oameni au observat acest lucru, dar această pandemie într-un fel ne obligă să ne gândim că fiecare om pe care-l vedem pe stradă e un potenția inamic. Ei, arta ne poate ajuta să revenim împreună, să ne înțelege cum spunea Beethoven, toți de fapt suntem frați. Dacă putem să revenim sub aceeași boltă cerească ca niște frați ai unui singur tată, e foarte important acest lucru. Acest lucru nu se va întâmpla de la sine. Va fi nevoie de muzică, de artă, de evenimente culturale. Unde și sub ce altă formă ne întâlnim 2000-3000 de persoane care stăm o oră sau două ore împreună ascultând o muzică ce comunică ceea ce nu putem să descriem, dar pe care simțim?! E atât de pur acest lucru, dar atât de fragil în același timp! Și e important pentru noi. Acum cred că toată lumea își dă seama ceea ce lipsește. Sigur, nu poți să pui în cuvinte pentru că nu poți să pui arta în cuvinte, dar îți dai seama că nu există.


Cristian Măcelaru, tu locuiești chiar în orașul în care s-a născut Beethoven în urmă cu 250 de ani. Anul acesta trebuia să fie anul Beethoven; din păcate va rămâne drept anul covid19 și cred că este o mare pierdere. Ce se poate face ca să-l aniversăm în continuare pe Beethoven așa cum ar trebui? 

Cristian Măcelaru: Pentru Beethoven, în anul acesta e chiar foarte important că într-un fel suntem obligați să avem aceeași experiență pe care a avut-o Beethoven în viața lui. Ideea de a-și pierde modul în care el credea și a știut cum să fie artist și a trebuit să se reinventeze. Ideea pentru Beethoven că și-a pierdut auzul chiar în apogeul carierei lui și a trebuit să găsească modalități în care să audă muzica chiar dacă nu o putea auzi fizic pe mine m-a fascinat întotdeauna. Sunt caietele de compoziție ale lui Beethoven, în care el scrie game, mergând în sus și mergând în jos, game, game, game... oare nu știa cum să scrie game? Eu nu cred. Părerea mea e că el încerca să își învețe mintea, să-și învețe urechea să audă muzica fără să o audă într-adevăr. De aceea studia pur și simplu aceste game, mergând în sus, mergând în jos. Și scriindu-le, își antrena stiloul sau creionul să învețe cum să cânte. În același fel și noi putem să luăm un moment de reculegere, să spun așa, în care să ne gândim într-adevăr la efortul enorm pe care Beethoven l-a făcut în cariera lui, ca să nu se dea bătăt, să nu se lase învins nici de depresie, nici de această boală cruntă, și a trecut peste acest lucru. Dacă Beethoven a reușit să facă acest lucru acum 250 de ani, eu cred că noi suntem într-o poziție mult mai favorabilă să putem să trecem și peste acest pas. Și eu sper să putem să învățăm în liniște, să putem să învățăm de la Beethoven această dorință de a trece cu bine peste orice lucru care ni se pune în cale.

Interviu realizat de Cristina Comandașu