Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu cercetătorul Mark Ainley

Publicat: vineri, 10 Iulie 2020 , ora 13.23

De curând a fost lansat un CD care reunește înregistrări cu pianistul Dinu Lipatti și violoncelistul Antonio Janigro.

Vorbiți-ne despre noul CD, care reunește înregistrări nepublicate până acum cu pianistul Dinu Lipatti și violoncelistul Antonio Janigro. Cum ați ajuns la ele?

Acest proces a durat, de fapt, foarte mult. Pentru prima dată am aflat despre aceste înregistrări nepublicate cu violoncelistul Janigro în 1989. Erau menționate în prima scrisoare pe care am primit-o de la EMI atunci când am început să mă interesez și să cercetez înregistrările cu Lipatti. A durat mulți ani să completez această serie. În 1992 sau 1993 am găsit, într-o colecție în Elveția, două dintre cele șase înregistrări pe care Lipatti și Janigro le-au făcut împreună, pe care le-am lansat în 1995, la casa de discuri germană Archiphon. Totuși, nu am reușit atunci să găsesc lucrările de Beethoven, Bach sau Chopin pe care le-au înregistrat. În cele din urmă, în 2008 am reușit să o găsesc pe fiica violoncelistului Janigro în Milano; un prieten din Milano a sunat-o în locul meu și am aflat adresa ei de email. Ea m-a pus în legătură cu un elev al lui Janigro din Germania care deținea aceste înregistrări. El le-a trimis colegului meu de la Archiphon, care le-a remasterizat pe toate. Erau doar cinci dintre cele șase înregistrări, deci încă ne lipsește Nocturna de Chopin. Există posibilitatea ca o copie a ei să nu fi fost făcută niciodată, deși ei au înregistrat-o, pentru că avem câte două sau trei copii ale celorlalte înregistrări, dar niciuna a Nocturnei de Chopin. Sunt apropiat cu casa de discuri APR din Anglia, care în 1999 a lansat înregistrările pe care Lipatti le-a făcut în 1947 pentru casa de discuri Columbia la Studiourile din Londra, dar la acea vreme nu aveam seria completă cu Janigro, așa că i-am scris producătorului acum aproximativ un an și i-am sugerat să le publicăm pe toate, iar el a acceptat cu entuziasm. Acum, după 31 de ani de la momentul în care am aflat despre ele, aceste înregistrări se află pentru prima dată pe un CD.


Cu cine ați colaborat pentru realizarea discului?

O mulțime de oameni au fost implicați. De cele mai multe ori, numele meu este pus înainte pentru că fac cercetări despre Lipatti, dar am avut parte de ajutor din partea multor persoane: fiica violoncelistului Janigro, care m-a pus în legătură cu elevul său, Ulrich Bracher, care a fost foarte generos pentru că ne-a pus la dispoziție înregistrările; colegul meu din Germania, Werner Unger, care a trimis masterizările înregistrărilor producătorului casei APR, Mike Spring; Orlando Murrin, un cercetător din Anglia, care a descoperit recent o fotografie cu Lipatti și Janigro, care va fi publicată odată cu broșura CD-ului; Bryan Crimp, care a fondat casa APR în anii 1980, este cel care m-a dus la arhivele EMI în 1991 și cel care a făcut primul CD cu înregistrările lui Lipatti din 1947; putem asculta rezultatul remasterizărilor sale în primul dintre cele două CD-uri ale seriei. Așadar, sunt multe persoane implicate în transformarea acestui proiect într-o realitate, cărora le sunt recunoscător pentru participare.


CD-ul va fi disponibil inclusiv pentru publicul român?

Este disponibil internațional, online. Nu sunt sigur dacă există distribuitori și în România, care să îl vândă direct în magazine, dar cu ajutorul transportului maritim, Presto Classico și al altor agenții de transport internațional, CD-ul poate fi cumpărat online cu ușurință. De asemenea, se pot descărca înregistrările, dacă doriți numai o copie digitală, și nu una fizică a CD-ului.


Aveți în vedere și alte proiecte legate de Dinu Lipatti în viitor?

Întotdeauna. Nu sunt sigur care vor fi acestea. În legătură cu Lipatti există mereu surprize, informații și lucruri noi pe care le descoperim. Acum câțiva ani, la casa de discuri Marston, au fost lansate câteva înregistrări private, pentru care am așteptat câțiva ani ca să le obținem și care ne-au surprins, pentru că nu știam de existența lor. În acest moment, urmează ca o carte să fie publicată în România spre finalul acestui an, la care am contribuit cu un capitol; o secțiune a cărții este dedicată înregistrărilor lui Lipatti, precum și altor fotografii și documente, lucru pentru care sunt foarte entuziasmat. În momentul de față, nu există alte planuri fixe. Există discuții despre diferite posibilități pe care nu vi le pot spune acum, dar sunt sigur că ceva se va întâmpla.


Interviu realizat de Larisa Scumpu