ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 22.30 Interpretul zilei (R) Marile nume din prezent și din trecut.
Apoi: 23.30 De 10 ori despre...clasicismul vienez ® Un serial de inițiere, mai ales, pentru tinerii ascultători.

Cronici Înapoi

AUDIO. Festivalul de jazz de la Gărâna - impresii la cald

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 8 Iulie 2016 , ora 13.50

Gărâna Jazz Festival este în plină desfășurare. Detalii de la fața locului despre această serie de manifestări care au loc până în 11 iulie în Poiana Lupului, Hanul La Răscruce și Biserica Catolică din satul Văliug aflați de la Berti Barbera:


Gărâna în 2016 sărbătorește 20 de ani de festival, iar intenția unor prieteni de a se bucura de jazz la ei în curte s-a transformat în cel mai important festival din Europa Centrală și de Est. Anul acesta avem 5 zile, 3 scene și începând de astăzi totul este activat - de la concerte cu cei mai importanți artiști din lume în acest moment, mai ales din Europa, până la lansări de discuri, de cărți, spectacole de teatru.

La biserica din Văliug se țin concerte, la Hanul de la Răscruce și pe scena mare care de ani ne-a obișnuit cu niște concerte absolut fabuloase. Joi, 7 iulie, Festivalul a început cu trei concerte foarte bune - un saxofonist olandez, Yuri Honing cu al său cvartet, urmat de Magnus Öström - fostul baterist al trioului Esbjörn Svensson și s-a încheiat cu un trio condus de contrabasistul portughez Carlos Bica, cu un baterist fabulos. Trei concerte de primă mână muzicală, cu trei artiști de prim box office în Europa, care, practic, în acest moment, fac un turneu prin cele mai importante festivaluri de vară - Gărâna, North Sea ș.a.m.d. Am ajuns să punem Gărâna lângă North Sea pentru că afișul nu este cu nimic mai prejos, dar Gărâna spre deosebire de alte locuri are o reacție chimică specială pentru că e și ozonul, și muntele, și zona nu foarte accesibilă - oamenii dedicați ajung aici - și asta face din Gărâna un eveniment deosebit nu numai din punct de vedere muzical.

Astăzi începe un târg de viniluri, avem iarăși trei concerte bune… Mâine, 9 iulie, la fel, până luni, pentru că, așa cum am spus deja, anul acesta festivalul are cinci zile și în fiecare seară avem câte trei concerte cu artiști importanți - Kari Ikonen, Food, Kurt Rosenwinkel, Jack DeJohnette ș.a.m.d.

Dacă încă nu ați auzit de Gărâna, e bine să știți că avem în țară un festival de jazz important și în cazul în care vă doriți o aventură memorabilă legată și de o experiență muzicală inedită eu vă aștept aici cu drag!