Votează discul de muzică clasică al anului 2016

VIDEO. Händel la Roma – 1707 – albumul ansamblului Ghislieri Choir &Consort, dirijor Giulio Prandi în premieră pe 14 și 15 noiembrie la CD Review

Händel cucerește Roma

După ce și-a uimit gazdele în concertul de orga pe care l-a susținut pe 14 ianuarie 1707, Georg Friedrich Händel, la cei 22 de ani ai săi, a intrat repede în atenția cercurilor artistice romane ale vremii. Compozițiile sale au adus un aer proaspăt în mediul muzical al orașului și asta a făcut ca mai multe figuri aristocratice și ecleziastice să îi propună să îi își ofere serviciile, în ciuda faptului că el era Luteran. Iată contextul în care Händel crează și cântă la Roma, în reședințele de lux ale patronilor săi, de multe ori alături de colegii săi de breaslă Arcangelo Corelli, Bernardo Pasquini sau Alessandro Scarlatti. Iată de unde vine energia, strălucirea, forța muzicii sale din acea perioadă. Handel se simțea bine, împlinit, aplaudat. Aceasta este starea pe care o transmite din plin albumul Handel la Roma - 1707, interpretat cu bucurie și entuziasm de Ghislieri Choir &Consort sub bagheta lui Giulio Prandi.

Händel la Roma - 1707

Pe acest album sunt incluse trei lucrări religioase, două cantate Donna, che in ciel și Ah, che troppo ineguali alături de Psalmul Dixit Dominus. Cantată Donna, che in ciel, ce deschide albumul este o partitură mai puțin cunoscută. Cu o structură destul de neobișnuită (o uvertură franceză, trei arii contrastante, despărțite de recitative și o arie finală cu contrapunct coral), muzica acestei cantate este splendidă și cred că a creat o oarecare impresie în cercurile artistice romane ale vremii.

La fel de frumoasă este și următoarea lucrare din program, Ah, che troppo ineguali, un recitativ și aria posibil interpretate la acea vreme de faimosul castrat de către Pascalino, la un concert spiritual din același an, 1707, organizat de Cardinalul Ottoboni pentru sărbătoarea Bunei Vestiri.

Psalmul Dixit Dominus este cea mai cunoscută lucrare a albumului, o partitură strălucitoare și plină de virtuozitate, un tăvălug contrapunctic pe care bagheta lui Giulio Prandi îl stăpânește atât de bine, încât să ne permită să ne bucurăm auzul de frumusețea țesăturii sonore pe care Händel a creat-o. Sunt momente de înălțătoare emoționante cum este finalul "Gloria Patri" pe care corul și ansamblul instrumental îl desăvârșeșc cu mult talent.

Ghislieri Choir & Consort

Ghislieri Choir & Consort este fără îndoială vedeta acestui album, un ansamblu vocal și instrumental specializat în muzica sacră italiană a secolului al XVIII-lea. A fost fondat în anul 2003, la Colegiul de Pavia Ghislieri de actualul lui directorul muzical și dirijor, Giulio Prandi, împreună cu Jorge Alberto Guerrero, Maria Cecilia Farina și Marco Bianchi. În mod constant Ghislieri Choir & Consort este invitat la festivaluri internaționale importante și prezent în programul celor mai prestigioase săli de concerte din Europa.

Față de alte formații al căror repertoriu este dedicat cu predilecție autorilor consacrați din perioada barocului și clasicismului, Ghislieri Choir & Consort are ca scop redescoperirea repertoriului sacru italian al secolului al XVIII-lea, prezentând în concertele lor opere rare sau nepublicate, descoperite în urma unei meticuloase munci de cercetare. Astfel, după debutul discografic din 2010, cu un album de lucrări semnate de Giacomo Antonio Perti, Ghislieri Choir & Consort a început o colaborare cu emblema Deutsche Harmonia Mundi, editură sub egida căreia a fost lansat și acest album Handel la Roma - 1707, lansat pe 15 iulie 2016, album ce face parte din campania "Votează discul de muzică clasică al anului 2016". Este de admirat aici acuratețea vocală a corului dicția, pusă nu de puține ori la încercare de partitura lui Händel. Se adaugă precizia și energia cu care ansamblul instrumental participă la întregirea edificiului sonor.
Pe ansamblu, o audiție plăcută a unor înregistrări realizate live, care scot în evidență Ghislieri Choir & Consort dirijat de Giulio Prandi, dincolo, evident de muzica lui Georg Friedrich Händel.

Alături de Ghislieri Choir & Consort le veți asculta pe sopranele Maria Espada și Rachel Redmond și pe mezzosoprana Marta Fumagalli, care se încadrează corect în atmosfera partiturii. O evidențiez pe Maria Espada o voce experimentată în domeniul muzicii vocale în concert, cu precădere dedicată barocului. Iar această experiență iese în evidență și în această înregistrare. Maria Espada controlează pe deplin exigenta partitură vocală compusă de Händel. Ea ne înfățișează o virtuozitate deosebită, din care vreau să scot în evidență mai ales ușurința cu care cântă pasajele specifice, o ușurință ce ne face să uităm excesul de coloratură tipic pentru acea vreme.

Vă invit să ascultați o muzică minunată și plină de strălucire, aleasă de pe albumul difuzat în premieră Handel la Roma - 1707, la CD Review (12,15) pe 14 și 15 noiembrie.

 
Gabriel Marica


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu