Votează discul de muzică clasică al anului 2016

L'Aiglon de Honegger și Ibert - în premieră la Opera în interpretări de referință

Scor : 5.00 ( 1 voturi)

Dacă în literatură colaborările dintre autori pentru scrierea unui roman colectiv sunt relativ rare, în muzică ele devin aproape inexistente. Aproape…

Ideea de colaborare muzicală presupune, de cele mai multe ori, creații compuse de un autor și orchestrate de un altul, teme preluate și prelucrate în opusurile unui alt compozitor și, bineînțeles, pentru că suntem în lumea operei, parteneriate între compozitori și libretiști. Însă opera pe care o ascultăm duminică, 22 mai 2016, « L'Aiglon» (Vulturașul), este cu totul specială - ea a fost scrisă de Arthur Honegger și de Jacques Ibert. Întrebați cum au reușit să compună împreună opera, muzicienii au răspuns, glumind : «Unul dintre noi a scris diezii, celălalt bemolii.»

Subiectul operei urmărește o parte din viața fiului lui Napoleon Bonaparte, Napoleon al II-lea, alintat « Vulturașul». Acesta, împreună cu Séraphin Flambeau, fidelul său valet, reușește să scape din detenția austriacă și vizitează vechiul loc al bătăliei de la Wagram, înainte de a se stinge din viață din cauza tuberculozei.

Discul pe care îl ascultăm la "Opera în interpretări de referință" este rezultatul imprimărilor din cele trei concerte susținute de Orchestra Simfonică și de Corul Orchestrei Simfonice din Montreal, sub bagheta dirijorală a lui Kent Nagano. Concertele au avut loc în 17, 19 și 21 martie 2015 la Maison Symphonique de Montreal, în Canada, iar înregistrarea este prima după cea din anii 1950. Distribuția este formată din cântăreți vorbitori de limbă franceză, cu soprana Anne-Catherine Gillet în rolul titular, cu o voce metalică ce se pretează rolului Vulturașului, Napoleon al II-lea; valetul său este interpretat de baritonul Marc Barrard, de asemenea bine ales pentru aceste rol de bătrân arțăgos. În alte roluri (multe dintre ele duble sau chiar triple) îi veți auzi pe: Jean-Michel Richer (Comte de Sedlinsky), Hélène Guilmette (Thérèse de Lorget), Marie-Nicole Lemieux (Marie-Louise), Julie Boulianne (Fanny Elssler), Étienne Dupuis (Prințul de Metternich), Philippe Sly (Mareșalul Marmont, L'autre, Arlequin), Pascal Charbonneau (Atașatul militar, Un manteau vénitien, Pierrot), Isaiah Bell (Frédéric de Gentz, Un matassin, Un polichinelle), Tyler Duncan (Chevalier de Prokesch-Osten, Un Gilles), Kimy McLaren (Comtesse Camerata, Une marquise, Isabelle).

Există diverse motive pentru care o operă iese din repertoriul teatrelor: unele partituri sunt scrise pentru a marca un moment anume și atunci devin desuete, altele au fost compuse pentru anumiți cântăreți, ale căror calități nu se mai regăsesc în vocile generațiilor următoare; există, bineînțeles, și cazuri în care muzica nu este, pur și simplu, suficient de valoroasă pentru a fi readusă în atenția publicului; alteori muzica este bună, însă libretul foarte slab. Însă neglijarea anumitor partituri vine uneori și din comoditate sau chiar ignoranță, iar câțiva dintre specialiștii care au scris pe marginea acestei noi imprimări susțin că acesta este și cazul operei semnate de Arthur Honegger și Jacques Ibert.

L'Aiglon a fost cântată pentru prima dată la Monte Carlo în 1937, din distribuția inițială făcând parte soprana Fanny Heldy și bas-baritonul Vanni Marcoux. Libretul, bazat pe piesa lui Edmond Rostand (creatorul lui Cyrano de Bergerac), este de foarte bună calitate literară, aducând în scenă personaje convingătoare, cu personalități puternic conturate. Acțiunea se derulează rapid iar finalul, deși nu atât de dramatic expus ca în Traviata, Boema sau Werther, este la fel de emoționant. Muzica este superbă, iar cercetările au arătat și felul în care cei doi compozitori și-au împărțit munca de creație: Honegger a scris actele doi și patru, Ibert actele unu și cinci, în vreme ce actul al treilea a fost compus împruenă de cei doi.

Irina Cristina Vasilescu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu