Votează discul de muzică clasică al anului 2014

Beethoven și Gluck cu Armonia Atenea, dirijor George Petrou: Music box, 2 iunie 2014

Scor : 3.88 ( 8 voturi)

Un dublu eveniment discografic: în 2 iunie 2014 apar la nivel internațional două albume semnate de ansamblul Armonia Atenea, dirijat de George Petrou: primul disc cuprinde muzica de balet "Creaturile lui Prometheu" de Ludwig van Beethoven, al doilea, arii de Christoph Willibald Gluck, interpretate de tenorul Daniel Behle - nu trebuie să uităm că în 2 iulie 2014 se vor împlini 300 de ani de la nașterea lui Gluck.

Vă amintiți de Armonia Atenea?

Ansamblul Armonia Atenea dirijat de George Petrou a putut fi ascultat și în România, în cadrul ediției 2013 a Festivalului Enescu: a interpretat atunci opera Alessandro de Handel într-unul dintre concertele de miezul nopții, care a durat însă mult după miezul nopții, însă publicul de la Ateneu a fost atât de încântat de evoluția ansamblului grec, că a urmat și o lungă sesiune de autografe.

De altfel, opera Alessandro de Handel este unul dintre marile succese ale ansamblului Armonia Atenea. Discul cu această înregistrare a obținut titlul de cel mai bun album al anului 2013 din revista Opera International, alături de numeroase alte distincții și recenzii elogioase în cele mai importante reviste internaționale de specialitate.

Deci, calitatea ansamblului Armonia Atenea, este binecunoscută; Armonia Atenea este noul nume al Cameratei din Atena, formație înființată în 1991 care a fost îndrumată de nume dintre cele mai prestigioase: Neville Marriner, Christopher Warren Green. Ansamblul susține o stagiune bogată în sala Megaron din Atena, dar este invitată să apară pe toate meridianele lumii - o confirmare a staturii artistice înalte, desăvârșite în prezent sub conducerea lui George Petrou, directorul muzical al ansamblului, un dirijor la fel de convingător atât în repertoriul clasico-romantic, cât și în cel baroc.

Discul cuprinzând muzica baletului "Creaturile lui Prometheu", unica lucrare de acest gen finalizată de Beethoven, a fost îndelung așteptat și iată că putem s-o ascultăm și noi la Radio România Muzical chiar în ziua lansării sale internaționale.

Gluck și Daniel Behle

Tot în 2 iunie 2014 apare la nivel internațional și un al doilea disc semnat de Armonia Atenea, acest ansamblu care se bucură în prezent de un succes de invidiat. Acest al doilea disc este un omagiu adus compozitorului Christoph Willibald Gluck, de la nașterea căruia se vor împlini în 2 iulie 300 ani.

Bineînțeles, au fost alese arii de Gluck, interpretate de Daniel Behle, un tenor german care a devenit cunoscut până în prezent în special în repertoriul de lied, dar care în stagiunea 2013-2014 debutează și în câteva dintre teatrele mari de operă din Europa.

Cele două albume ascultate astăzi sunt incluse și în campania Votează discul de muzică clasică al anului 2014, unde vă invit să dați note discurilor intrate în competiție, pentru că numai votul dvs. va desemna discul de muzică clasică al anului 2014 în România.

Cristina Comandașu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu