Discurile anului 2017

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Hiromi & Edmar Castaneda: 'Live In Montreal' - Jazzy hour, 7 decembrie 2017

E foarte probabil ca în zilele noastre studiile înalte de la faimoasa școală Berklee din Boston să nu fie suficiente pentru afirmarea unui muzician dacă acesta, la un moment dat, nu ajuge "viral" cu un moment spectaculos de unicitate, promovat pe internet. Dintr-un astfel de moment a explodat miniatura japoneză, un hibrid între Oscar Peterson și Franz Liszt, care a continuat în forță cu câteva proiecte sclipitoare de grup și o discografie pe măsura fenomenului și a muzicienilor implicați.

După patru albume fulminante în trio, alături de Simon Phillips și Anthony Jackson, Hiromi Uehara îl întâlnește la Montreal pe columbianul Edmar Castaneda, în aceeași măsură de fenomenal dar mai puțin cunoscut pe marile scene, care a dus expresia instrumentului său, harpa, la un nivel la care nimeni nu a ajuns până acum, adăugându-i sunete și stiluri cu rezonanțe potrivite în orice combinație muzicală abordabilă în zona fusion.

Fascinată de talentul lui Castaneda, Hiromi i-a propus o colaborare. După ce au adunat un set de piese care să-i reprezinte, cei doi au ajuns, după un an, tot la Montreal, unde au înregistrat concertul, devenit albumul lor de debut. A urmat un turneu mondial, încheiat la București, în care relația pian-harpă s-a desăvărșit într-o formă nemaiîntâlnită până acum, în care cei doi se joacă și se surprind tot timpul, alternând liniile de bas și improvizațiile, cu virtuozitate și umor, formând una dintre cele mai frumoase întâmplări muzicale din ultimii ani.

Berti Barbera