Discurile anului 2017

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

John McLaughlin: 'Live at Ronnie Scott's' - Jazzy Hour, 30 noiembrie 2017

După ce face de câteva ori înconjurul lumii, muzicianul mare de jazz trebuie să ajungă și în micul și celebrul club Ronnie Scott's din Londra, un punct esențial și intim de întâlnire dintre pasiune și măreție, devenit special și pentru John McLaughlin, care în anii '60, la fel ca și acum dar cu o anvergură de începuturi, lua căi muzicale aventuroase, convins că imaginația și curiozitatea te împing oricum înainte.

După 50 de ani, concertul de la Ronnie Scott's e marcat afectiv de acele vremuri și de tot ce s-a întâmplat de atunci, oferindu-ne o impresionantă desfășurare de anvergură artistică, cu multe trimiteri la Mahavishnu, Shakti și 4-th Dimension, în prezența celor trei muzicieni cu care a lucrat în ultimii ani, basistul Etienne M'bappe, claviaturistul Gary Husband și bateristul Ranjit Barot, cu care a și înregistrat "Black Light" în 2015.

Vârsta sau, mai degrabă, trecerea timpului nu se simte în uniformitatea setului de piese, în schimb ascultătorii apropiați de artist vor recunoaște bucuroși teme, titluri și mai ales un stil neatins de vreme, marcat de o energie aparent inepuizabilă, chiar dacă McLaughlin și-a anunțat discret ultimul turneu, în 2017. Timpul dintre cele două puncte esențiale ale drumului este perfect redat în acest concert, iar sursa din interior, "the inner mounting flame", arde la fel de intens după jumătate de secol.

Berti Barbera