Începem azi cu bateristul Nate Smith, genul de muzician cu un portofoliu indiscutabil, care porneşte orice discuţie muzicală la cel mai înalt nivel. Avem excelenţă artistică, nivel instrumental maxim, apoi cântăm orice, pentru că nu poate să iasă decât foarte bine. Orice care să reprezinte artistul şi care să atragă un public fascinat. După ce ai cântat cu Betty Carter, Chris Potter, John Patitucci sau Nicholas Payton, aşteptările legate de propriul album sunt foarte ridicate.

Nate Smith prezintă bun gust şi virtuozitate la pachet, idei de risipit, suficient de tânăr pentru a se potrivi fără eroare noilor tendinţe şi suficient de experimentat şi de credibil pentru a duce accesibilul muzical într-o formă artistică. "Kinfolk - Postcards from Everywhere" este albumul care-i arată spectrul larg de influenţe şi direcţii. O colecţie de piese care se încadrează în idiomul jazz-ului într-o manieră care în anii trecuţi ar fi fost primită poate cu mai mult scepticism. Piesele conţin idei autentice, armonii complexe dar, în acelaşi timp, folosesc o ritmică şi o adresare de ansamblu mai conectată la cultura pop. Asta nu înseamnă ceva superficial prin definiţie, mai ales că niciun muzician la acest nivel şi vârstă nu-şi permite nici un fel de semn de autosuficienţă. Elementele se întâlnesc în echilibru şi curg firesc, fără nicio piedică a calculului comercial.

Albumul a început ca schemă bazată pe pian şi ritm şi s-a desăvârşit prin culorile, formele şi nuanţele pe care ceilalţi muzicieni le-au adăugat. Exact în spiritul a ceea ce jazz-ul tot timpul a avut viu şi actual: creativitatea spontană.