Arhivă : 2015 |

Mihaela Martin - violonistă în Cvartetul Michelangelo

Miercuri, 16 Septembrie 2015 , ora 9.47
 

La Ateneul Român, duminică, 20 septembrie, de la ora 11.00, în seria "Recitaluri și concerte camerale" - Michelangelo Quartet


Pentru fiecare meloman întâlnirea și un interviu cu Mihaela Martin este o mare bucurie. Acum, la 60 de ani de la despărțirea de George Enescu, fiecare amănunt din viața lui capătă importanță. Cu siguranță maestrul Ștefan Gheorghiu v-a vorbit despre George Enescu. Puteți să povestiți?

Știu ca Maestrul Ștefan Gheorghiu a fost profund inspirat atât de creația lui George Enescu, cât și de faptul că a putut să îi cânte; l-a cunoscut și, din câte am înțeles, în afară de faptul că a fost o inspirație foarte puternică pe undeva a fost și un ajutor pentru ambii frați - Ștefan și Valentin Gheorghiu, în a reuși să meargă la Paris să se perfecționeze. Pentru mine figura spirituală a lui George Enescu a fost prezentă înainte de a cunoaște, de a interpreta lucrările sale. Atâta timp cât am fost educată de maestrul Ștefan Gheorghiu, constant am auzit ce importanță pentru muzica românească a avut întotdeauna și, pe urmă am descoperit eu însămi ce importanță muzicală are nu numai pentru România, dar și ca un element în istoria universală muzicală.


Stilistic v-a dat unele indicații sau v-a povestit despre maestrul George Enescu?

Nu pot să spun că mi-a povestit în sensul de a-mi da informații despre interpretare. Informații despre interpretarea muzicii lui Enescu am primit în mod practic în momentul în care am studiat Sonatele. Țin minte că prima lucrare pe care am cântat-o a fost Impromptu concertant, care se cântă destul de puțin acum, însă țin minte că a avut un impact extrem de puternic asupra trăirilor mele muzicale emoționale. Prin această piesă, care putem spune că pe undeva nu este tipică pentru lucrările mai târzii ale lui Enescu, mi-a deschis o anumită dorință și curiozitate de a cunoaște și de a cânta mai mult din creația enesciană.


La mai multe ediții, ați făcut parte din juriul Concursului Enescu - secțiunea vioară. Unde situați această competiție într-o ierarhie a concursurilor de gen și ce traiectorie are de la o ediție la alta?

Concursul Enescu are un program foarte dificil. Din acest punct de vedere se clasează printre concursurile cu un nivel, cu cerințe foarte ridicate, unde participanții trebuie să stăpânească foarte bine instrumentul și să aibă cunoștințe destul de largi vis-a-vis de repertoriul care trebuie interpretat. Acum ce se întâmplă în ziua de astăzi: sunt foarte multe concursuri, bineînțeles sunt și concursurile care au o tradiție foarte lungă și care au o reputație foarte solidă, mă refer la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles, la Concursul Ceaikovski, care a avut o reputație extraordinară dar pe urmă nivelul a mai scăzut, acum se încearcă din nou să se ajungă sau să se depășească chiar nivelul din anii '60, '80 și așa mai departe. Consider că are un viitor foarte promițător Concursul Enescu datorită faptului că în primul rând pot participa, că participarea nu se face pe bază de selecție. În ziua de astăzi se fac foarte multe selecții pe bază de DVD-uri sau CD-uri pentru a fi acceptați participanții. Aici este o participare liberă, foarte mulți, care nu au posibilitatea sau se gândesc că nu-i avantajează faptul de a face o mostră de înregistrare, vin știind că pot participa. Cred că în momentul în care câștigătorilor li s-ar oferi posibilitatea de a avea concerte în România, cred că ar face și mai interesantă participarea la Concursul George Enescu și cred că pe undeva s-ar răspândi această tactică, să spunem așa, de a construi cariera câștigătorilor premiilor, premiul unu, doi, trei, mă gândesc.


Da, se încearcă deja acest lucru. Cum se prezintă concurenții acum, raportați și la perioada în care erați o participantă activă la viața competițională internațională?

În primul rând sunt mult mai mulți concurenți decât erau înainte, pentru că eu îmi aduc aminte când am participat la concursuri de exemplu, participanți din Asia erau mult mai puțini decât sunt astăzi. Astăzi sunt foarte mulți; în special școala violonistică coreeană este foarte puternică. Deci numărul de participanți este mai ridicat. Ca varietate de personalități muzicale nu pot spune că..., da..., poate înainte personalitățile muzicale erau mai bine definite decât astăzi. Mă gândesc că (această situație n.n.) este pentru faptul că totul este foarte puternic mediatizat, au acces la youtube, de multe ori compară interpretări și merg cum ar merge de exemplu la cumpărături: le place ceva din cântatul unui interpret și atunci copiază. Pe undeva este puțin mai greu, cel puțin pentru mine, să fiu convinsă de individualitatea muzicală însă bineînțeles sunt și excepții: sunt tineri muzicieni, tineri violoniști care sunt foarte convingători și care au într-adevăr ceva personal de spus, care sunt foarte solizi instrumental și au o dorință de cunoaștere și, asta se reflectă în cântatul lor.


Ce rol credeți că au avut participările la concursurile internaționale și premiile obținute în construirea carierei muzicale pe care o desfășurați acum cu un real succes?

Pe mine m-au ajutat foarte mult aceste concursuri pentru că în perioada în care am participat - ultimul meu concurs l-am făcut la vârsta de 24 de ani și deja era cred al optulea sau al nouălea, nu știu, cam așa ceva - era foarte important, mai ales cum trăiam în România. M-a ajutat foarte mult, ca urmare a acestor premii, să fiu invitată la concerte unde am obținut și un impresariat care avea o reputație foarte bună și cu care am lucrat mulți ani. M-a ajutat și faptul că nici nu erau așa de multe concursuri - eu nu am făcut concursurile așa-zise mici sau mai puțin importante, ci am mers la concursurile care erau foarte importante. Acestea aveau o deschidere foarte mare spre o scenă reală a vieții concertistice. În acea perioadă cred că pentru mine a fost un ajutor enorm faptul că am participat la aceste concursuri și bineînțeles unde am reușit să câștig premiul întâi, de asemenea m-a ajutat foarte mult. Dar acesta a fost doar un început. După aceea de fapt începe munca serioasă pentru că trebuie să știi cum să-ți păstrezi o carieră pe care o începi și, cum să ți-o construiești în așa fel încât să se dezvolte și să devină mai larg spectrul de activitate.


Știm că sunteți Profesor Hochschule für Musik und Tanz Köln. Cum este primit Enescu de studenții pe care îi aveți la clasa de vioară?

Muzica lui Enescu pentru cei care nu sunt familiarizați - în primul rând nu sunt familiarizați cu limba română, pentru că după părerea mea fiecare compozitor are ceva în comun cu limba țării de unde vine - la început pare puțin straniu pentru că li se pare că sună ca muzica franțuzească impresionistă, puțin ca Debussy. Elementele folclorice li se par foarte atrăgătoare, dar ceea ce este foarte important pentru ei în a înțelege muzica lui Enescu este faptul că Enescu a fost foarte precis în informații. În tot ceea ce scrie în partitură este foarte multă informație de digerat și trebuie citit cu foarte multă răbdare. Dar, în momentul în care citesc și în momentul în care fac conexiunea între informația scrisă și sunetele, armoniile care sunt în muzica lui Enescu, aceasta devine din ce în ce mai accesibilă pentru ei. Este clar, le dau foarte mult Enescu, mai ales mulțumită Concursului Enescu că trebuie să prepare o lucrare Enescu. Atunci trebuie să învețe, dar învață cu plăcere și, își dau seama că pe urmă, a pune într-un recital o lucrare de Enescu creează (în cea mai mare măsură a unui program standard), aduce o notă specială în alegerea repertoriului.


În Festivalul Enescu sunteți prezentă în recital cu cvartetul Michelangelo. Cât de importantă și ce rol joacă muzica de cameră în formarea unui artist?

Ceea ce pot spune eu în legătură cu importanța muzicii de cameră, spun din proprie experiență pentru că în România până am plecat, până am părăsit țara în '86, activitatea mea de muzică de cameră se reducea la sonate și poate, din când în când la un trio dar de fapt nimic cu o bază serioasă. Clar, am studiat muzică de cameră în Conservator însă nu îmi dădeam seama atunci cât de importantă este muzica de cameră. Am descoperit în anii după ce am plecat, participând la foarte multe festivaluri de muzică de cameră care au loc verile (toate verile mele din '86 până în ziua de astăzi sunt total ocupate cu festivaluri de muzică de cameră și așa am descoperit!) un repertoriu care este într-adevăr (pot spune cu cea mai mare convingere pe care o am) la nivelul cel mai ridicat în ceea ce privește creația tuturor compozitorilor. Faptul că din 2002 am format un cvartet, cvartetul Michelangelo, de asemenea m-a ajutat enorm în a înțelege mai bine și lucrările solistice ale compozitorilor pe care îi interpretez și consider că latura aceasta, muzica de cameră, eu o consider cea mai bună școală pentru fiecare de a se educa, de a se autoeduca, de a se autocultiva, de a înțelege diversitatea stilurilor muzicale. Sunt recunoscătoare și mă simt privilegiată de a avea ocazia să cânt în mod regulat în grupuri de muzică de cameră.


Cât de des cântați Enescu în formațiile de muzică de cameră?

În formațiile de muzică de cameră nu cântăm așa de mult Enescu pentru că depinde și foarte mult de proiectele care ne sunt prezentate de organizatori. De exemplu anul acesta cântăm foarte mult Beethoven și avem proiecte care sunt bazate pe Integrala Beethoven. Sunt proiecte care iau foarte mult timp și în momentul în care trebuiesc pregătite efectiv nu putem să le amestecăm cu nimic altceva. În festivaluri în care nu am participat în formația de cvartet, am cântat Cvartetul cu pian de Enescu, pe care l-am prezentat și în Festivalul Enescu acum câțiva ani, însă în afară de Sonate și acest Cvartet cu pian de Enescu nu mă pot lauda că am cântat prea mult sau destul de mult Enescu, din păcate.


Cum simțiți publicul din România raportat la cel din celelalte părți ale lumii?

Publicul din România a fost întotdeauna și va rămâne pentru mine probabil publicul cel mai special pentru că în România am pășit prima dată pe o scenă în fața unui public. Întotdeauna simt o căldură din partea publicului în momentul când sunt pe scenă și, pe undeva, și știu la ce să mă aștept din partea lui. Sunt întotdeauna foarte bucuroasă când am ocazia să vin în România, să cânt, să mă simt apreciată și să știu că pot, în orice caz încerc, să dau tot ceea ce pot oferi muzical în interpretările mele către acest public pe care eu îl consider minunat.

Interviu realizat de Mioara Bâscă