Arhivă : 2015 |

AUDIO. Dirijorul Ion Marin: 'Casa mea e pe scenele din întreaga lume'

Joi, 10 Septembrie 2015 , ora 16.01
 

După-amiaza zilei de 9 septembrie: după repetiția dinaintea celui de al doilea concert pe care urma să-l susțină în cadrul Festivalului Enescu la pupitrul Orchestrei Simfonice din Londra, Ion Marin a acceptat să acorde un unic interviu.


Stimate maestre Ion Marin, v-ați întors din nou în România și faceți parte din galeria muzicienilor de elită invitați să evolueze în cadrul Festivalului "George Enescu". Un prim concert aseară (8 septembrie 2015), la pupitrul London Symphony Orchestra, în fața unui public care aplaudat în picioare minute în șir. Cum v-ați simțit și cum e reîntoarcerea acasă?

Sunt două lucruri diferite. M-am simțit extraordinar, așa cum mă simt întotdeauna când lucrez cu London Symphony, o orchestră de care mă leagă o colaborare de 25 de ani. Am făcut cu ei discuri, am luat premii la Grammy, am făcut cu ei turnee, am făcut cu ei concerte la Londra, apariții televizate. Așa că, la fel cu alte mari orchestre - de altfel, și unele prezente în festival - sunt de fapt familia mea muzicală și m-am simțit foarte bine, m-am bucurat să fac muzică cu ei. Cealaltă parte a întrebării, cu reîntoarcerea acasă, nu-și are foarte mult locul, pentru că de 30 de ani, România, pentru mine, nu este acasă. Am o casă în care trăiesc și, de fapt, casa mea e pe scenele din întreaga lume.


Două concerte despre care dumneavoastră spuneați recent că vă doriți a fi memorabile - lucrările sunt deosebite și soliștii pe măsură. Dumneavoastră ați ales programul?

Absolut întotdeauna programele pe care le fac sunt alese de mine. Orice program, în orice stagiune - nu numai pentru festival, ci și pentru stagiunile obișnuite - sunt un obiect de negociere, dar artistul trebuie să fie foarte convins de ceea ce face; e ca un actor care iese pe scenă cu un rol în care își dă seama dacă poate să facă ceva sau nu. Cât despre declarația mea legat de memorabil, eu mă refeream la "memorabil" în intimitatea noastră de lucru, între London Symphony și mine. Eu nu doresc să fac istorie. În general, istoria nu se face. Fiecare om face ce poate să facă mai bine și dacă rămâne în istorie, dacă e memorabil sau nu, asta urmează să se vadă. Nu e genul meu să am această pretenție de memorabilitate.


Cum regăsiți festivalul în această ediție?

Mi-e foarte greu să vă spun despre asta. Eu am venit pentru prima dată în România - după ce-am plecat acum aproape 30 de ani - în 2007, la Festivalul Enescu, cu Filarmonica din Munchen, fosta orchestră a lui Sergiu Celibidache. Acum vin pentru a doua oară. Nu am destule criterii pe parcursul a aproape 30 de ani, venind de două ori în România, ca să îmi exprim părerile și, în general, nu o fac.


Nu doar activitatea dumneavoastră concertistică din cadrul Festivalului este de remarcat, ci și proiectele de dezvoltare a educației muzicale în România, în calitate de fondator al Programului Cantus Mundi. Sunteți departe de România, dar contribuiți la integrarea socială prin muzică a copiilor dezavantajați prin acest program derulat din 2012.

L-am început de fapt în 2011. România are nevoie de normalitate. România n-are nevoie de fenomene de excepție. Chiar și doresc pentru publicul român ca fenomene de tipul Festivalului Enescu să facă parte din normalitatea vieții în România. Integrarea socială a copiilor din toate clasele - bogați, mai puțin bogați, nevăzători, cu Sindrom Down, orfani, școli de periferie, din sate unde, de multe ori, nu există curent electric… copii ăștia au nevoie de vizibilitate între ei. Ei vor să formeze România de mâine, chiar și copiii celor aproape 3 milioane de români care trăiesc în străinătate. Copiii ăia trebuie să comunice între ei, or, comunicarea verbală în ultimii 25 de ani din România a devenit dăunătoare pentru copii. Ceea ce aud copiii, modul în care un copil cu iPhone se uită la un copil care merge la școală 5 km în picioarele goale, acolo se creează niște rupturi pe care nici un guvern de niciun fel de culoare n-o să fie capabil vreodată să le reînsăileze. Și acolo, puterea asta sacră a muzicii, care este mai sfântă decât orice rugăciune, acolo poate să lucreze. Copiii învață ajutați de voluntariatul membrilor Corului Madrigal.

Acum aproape un an a devenit program național, aparține de Ministerul Culturii, de Ministerul Dezvoltării, al Educației și al Muncii. În fine, începem încet, încet să ne putem desfășura activitatea în întreaga țară. Trebuie să vă spun că în urmă cu 10 zile am avut o întâlnire cu Comisia de Cultură a Parlamentului German și-și doresc foarte mult ca programul nostru "Cantus Mundi" să fie implementat în Germania. Sigur, condițiile cu care poți să începi în Germania sunt cu totul speciale. În România, deși am fost foarte ajutați de toate culorile politice, pentru că miza este enormă - formarea copiilor și a unei structuri sociale adevărate de comunicare a copiilor - ne zbatem încă foarte mult să putem să avem un sediu, să putem să transportăm acești copii, să putem să le instalăm o terminală de computer în școli unde se ajunge, să putem ca un profesor de muzică să poată să predea, dacă se poate, în trei școli în același timp… adică o rețea socială, dar nu virtuală, ci reală. Pentru că se poate spune ce doriți despre facebook și despre toate network-urile, aici vorbim de locuri în care nu există apă curentă. Copiii aceia au nevoie de vizibilitate și au nevoie să poată să comunice, să creadă că sunt văzuți, să creadă că existența lor contează pentru cineva. Asta încercăm să facem noi cu Cantus Mundi.

Interviu realizat de Alexandru Mija