Arhivă : 2015 |

Pianistul Yefim Bronfman în căutarea integralei perfecte

Sâmbătă, 5 Septembrie 2015 , ora 12.34
 
Și-a făcut debutul internațional cu orchestră pe când era adolescent, în 1975, la Montréal, sub bagheta lui Zubin Mehta - același muzician care îi conducea și prima apariție solistică în țara noastră, cea din 2011. S-a născut la Tașkent, în 10 aprilie 1958, părăsind spațiul comunist la 15 ani pentru a se stabili, o vreme, în Israel. Interesant este că, la Academia de Muzică Rubin din Tel Aviv, l-a avut profesor pe Arie Vardi, nimeni altul decât câștigătorul ex aequo, din 1961, al Concursului Internațional "George Enescu" de la București.

În 1989, an în care a oferit primul lui recital la Wigmore Hall, Yefim Bronfman a devenit cetățean al Statelor Unite, unde trăiește în momentul de față; sau, mai corect spus, unde își are adresa oficială, pentru că anul 2015 înseamnă pentru el un număr de 97 de recitaluri și concerte, în Europa, Extremul Orient și în întreaga Americă de Nord. Revine în Festival, de această dacă în compania Capelei de Stat din Dresda dirijată de Christian Thielemann, muzicieni împreună cu care derulează și un ambițios proiect discografic: integrala pe DVD a concertelor de Ludwig van Beethoven.

Domnule Yefim Bronfman, vă rog să ne spuneți, mai întâi, ce v-a făcut să acceptați o nouă invitație de a reveni în Festivalul « Enescu »?

În primul rând, mă simt foarte onorat că particip la minunatul dvs. eveniment. Este, într-adevăr, a doua oară când cânt pe scena festivalului, prima experiență petrecându-se cu 4 ani în urmă, ca solist al Orchestrei Filarmonice a Israelului și sub bagheta lui Zubin Mehta - am interpretat atunci Concertul nr. 2 de Johannes Brahms. De această dată va fi Concertul nr. 3 de Beethoven, cu Capela de Stat din Dresda dirijată de Christian Thielemann. Așa că aștept cu nerăbdare și sunt emoționat să iau parte și la ediția de anul acesta.

Ce importanță are, la urma urmei, locul, țara unde urmează să cântați? Este dispoziția dvs. ca interpret condiționată, cumva, de ambianță, de atmosfera care vă înconjoară? Sau reușiți să faceți abstracție de tot ceea ce v-ar deturna atenția?

Aș vrea să spun, mai întâi, că publicul român este unul admirabil, publicul unei țări care a dat lumii muzicieni fantastici între care unii pianiști extraordinari, așa că știu deja că mă voi întâlni cu un auditoriu cunoscător și deosebit de muzical. E întotdeauna confortabil să cânți în astfel de locuri, în care știi că ascultătorii au capacitatea unei conexiuni reale cu muzica ce le este oferită. De aceea abia aștept experiența de a interpreta Beethoven în România.

Domnule Bronfman, sunt convins că există măcar câteva locuri, în întreaga lume, unde iubiți să fiți prezent ca muzician. Ne-ați putea numi câteva care vă sunt foarte dragi?

Vara aceasta am cântat în festivalul de la Salzburg, un alt loc foarte special, urmează să fiu prezent, în luna septembrie, în Festivalul de la Lucerna, apoi în cel de la Edinborough, festivaluri extrem de importante din Europa. În ceea ce privește America, doar ce am evoluat în cadrul Festivalului Ravinia, de lângă Chicago, o altă manifestare prestigioasă. Așa că pentru mine este o reală plăcere sa fiu parte din programul acestor mari evenimente culturale estivale de pe tot cuprinsul lumii.

În seara zilei de 4 septembrie interpretați, la București, cel de-al treilea concert pentru pian și orchestră de Beethoven. Cum ne-ați vorbi despre această capodoperă a clasicismului, care este viziunea dvs. asupra singurei lucrări concertante beethoveniene într-o tonalitate minoră?

Este o tonalitate minoră dar, fără îndoială, una foarte importantă pentru Beethoven, de-a lungul întregii lui activități compnistice, câteva dintre lucrările sale foarte reprezentative au fost construite pe osatura tonalității do minor - și mă gândesc la Simfonia a V-a, la cel puțin 3 sonate pentru pian (una dintre ele fiind chiar ultima, o alta - "Patetica", fără a uita Sonata op. 10 nr.1); de asemenea, una dintre sonatele pentru pian și vioară, cea de-a VII-a. Așa că socotesc do minor ca fiind o tonalitate-cheie pentru Ludwig van Beethoven….așa cum a fost și pentru Mozart, într-un fel. Și acesta și-a imaginat opusuri esențiale în do minor. Cred că este expresia unor experiențe de mare importanță pe care Beethoven le-a trait, ceva ce trebuie să fi fost foarte dramatic. Transfigurarea, trecerea din Do major în do minor este întotdeauna prezentă, în cazul său. Dovadă sunt atât Concertul nr. 3 pentru pian dar și ultima lui sonat[ pentru același instrument, care se termină cu un acord de Do major.

Cântați cu succes Beethoven, Brahms, Rahmaninov dar și Prokofiev și Béla Bartók. Aveți, totuși, o înclinație specială către un fel anume de lucrări sau către un anumit tip de repertoriu?

Știți, îmi place totul, am comandat câteva lucrări pentru pian solo dar iubesc piesele camerale, îmi place enorm să colaborez cu alți muzicieni, așa cum îmi place să lucrez cu ansambluri simfonice - pentru că e întotdeauna minunat să cânți un concert cu o orchestră de mare valoare... Da, nu pot spune că am preferințe, toate cele menționate se bucură, în mod egal, de atenția mea... Mi se pare esențial, în ceea ce mă privește, să continui să descopăr noile modalități de exprimare ale muzicii...Pentru că muzica nu e ceva ce se încheie, ea continuă mereu...oricât de modernă sau de abstractă ar fi, e important să persiști în a merge mai departe cu sunetul ei, e important să nu te oprești... Pentru că, dacă te fixezi doar asupra unei anumite perioade, cumva, muzica va muri și ea, în cele din urmă...E necesar să continui... De pildă, ceea ce mă fascinează pe mine, în privința interpretării muzicii secolului al XX-lea și a celei contemporane e că, atunci când o cânți, și te întorci apoi la Beethoven, Beethoven sună și el modern, sau mult mai modern! Realizezi că el a fost cu mult înaintea timpului său și că este, încă, mult înaintea celui pe care îl trăim, fiindcă s-a dovedit a fi cel mai original dintre compozitori.

Sunteți foarte apreciat ca solist, fără îndoială, dar și ca interpret de muzică de cameră. Aveți o abordare specială pentru fiecare dintre cele 2 ipostaze?

Desigur, când ești partenerul de muzică de cameră al unui violonist nu poți, spre exemplu, să exagerezi cu volumul, cu intensitatea sunetului - pentru că scopul nu este să-l acoperi, să-l anulezi. Să cânți muzică de cameră presupune o cu totul altă abordare decât atunci cânt ești solist, în compania unei orchestre simfonice sau când faci recitaluri solo.

Și există, în ceea ce vă privește, un top personal al violoniștilor cu care ați colaborat?

Ei bine, Isaac Stern a fost, desigur, figura cea mai reprezentativă a viorii, un eminent muzician și o imensă personalitate! Stern s-a dovedit o forță teribilă a acestui domeniu, cât a trăit... În momentul de față, îmi dă mari satisfacții colaborarea cu Pinchas Zuckerman, care este, pentru mine, cel mai are violonist contemporan. Îmi place foarte mult să lucrăm împreună.

Obișnuiți să fií la curent cu înregistrările celorlalți pianiști? Și, de fapt, ce fel de muzică vă face plăcere să ascultați?

Toate genurile, însă doar din zona muzicii clasice! Și, acum, odată cu apariția a ce înseamnă YouTube...pot asculta orice îmi trece prin cap, fac asta aproape în fiecare zi pe care mi-o petrec într-o cameră de hotel, aleg vreun concert de Mozart, urmăresc diferite interpretări - este incredibil cum YouTube înlocuiește discurile, înregistrările tradiționale!

Și considerați că este acesta un fapt benefic în totalitate? Nu duce în derizoriu condiția înregistrărilor profesionale și receptarea lor?

Nu știu dacă e bine sau e rău, nu vreau să judec eu asta, dar mi se pare că e un drum înainte, un pas spre mai bine...Este modul în care tehnologia de azi ne dă posibilitatea de a obține ceea ce ne dorim să obținem...Frumosul așteaptă acolo, undeva, poți avea orice vrei și nu e nevoie decât să apeși pe un buton pentru asta - ceea ce, da, mi se pare incredibil! Dincolo de asta, firește, vorbim despre computere și nu despre muzică, propriu-zis... Desigur, e mult loc pentru mai bine în privința calității sunetului, asta mai ales dacă te folosești doar de un laptop, inferior celui de care te bucuri într-o sală de concert sau ascultănd o înregistrare foarte bună...Tot ce vreau să spun e că sunt convins YouTube nu va substitui niciodată atmosfera de concert a unei mari săli dedicate acestui scop, unde poți să-i asculți pe muzicieni live - cred că așa ceva e de neînlocuit, nicio tehnologie tehnologie nu e capabilă de asta, iar eu sunt foarte recunoscător pentru faptul că lucrurile stau așa.


Ștefan Costache