Arhivă : 2015 |

Dirijorul și compozitorul Peter Ruzicka - un prieten al melomanilor din România

Miercuri, 2 Septembrie 2015 , ora 15.12
 


Joi, 3 septembrie, la Ateneul Român, de la ora 17.00, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" îl va avea la conducere pe dirijorul german Peter Ruzicka.


Sunteți un nume des întâlnit printre invitații Festivalului Internațional George Enescu. Reveniți cu plăcere la București?

Vin cu deosebită plăcere, acest festival are o poziție privilegiată printre festivalurile europene. Este foarte bine organizat. Sunt invitate orchestre renumite, cei mai cunoscuți soliști și pentru mine este chiar o onoare să pot participa.


Știm că sunteți implicat la cel mai înalt nivel în conducerea unor mari teatre lirice, filarmonici și festivaluri, tocmai ați preluat conducerea Festivalului de Paști de la Salzburg după ce mulți ani ați condus marele Festival de vară din orașul lui Mozart. Care ar fi secretul reușitei unor astfel de manifestări de foarte mare anvergură?

Cred că totul pleacă de la viziunea directorului de festival. Concertele, spectacolele lirice, recitalurile nu se alătură la întâmplare, trebuie să fie un fir roșu care să le lege. În festivalul mare de la Salzburg am încercat, an de an, să impun câte o temă de interes, creația muzicală a celor care au emigrat - Zemlinsky, Korngold - am făcut cicluri de concerte care nu numai că au avut succes, ci au avut și o semnificație aparte. Desigur, publicul așteaptă și marile titluri din repertoriul de operă și concert în interpretarea celor mai apreciate ansambluri conduse de mari dirijori și cu concursul unor soliști de prim rang. În 2006 am făcut un ciclu în care am alăturat 22 de lucrări mozartiene, a fost omagiul nostru pentru anul Mozart. La polul opus, am gândit întotdeauna o ofertă consistentă de muzică contemporană. Am făcut asta în timpul direcțiunii mele, an de an, și am reușit chiar să trimitem aproximativ 80 de comenzi de lucrări simfonice, camerale și de operă către compozitori din întrega lume. Deci clasicul și modernul trebuie neapărat să stea alături chiar dacă publicul înclină să aprecieze ceva mai mult repertoriul cunoscut.


Ați pronunțat cuvântul operă. Trăim vremuri în care se pune deseori întrebarea dacă o astfel de partitură își mai găsește locul, rostul? Ați scris nu de mult opera Celan care s-a cântat și la Bucureși, chiar în Festivalul Enescu. Este teatrul muzical astăzi încă un gen... viu? Să nu uităm și cât de scumpă și de complicată este realizarea unui spectacol de operă.

Vă răspund acum ca intendat, ca orgnizator de viață muzicală și nu în calitate de compozitor. Am condus 18 ani festivalul Münchener Bienale, timp în care am pus în scenă cam 70 de partituri lirice. Cred că este deosebit de important ca toți cei implicați într-un astfel de demers - compozitori, libretiști, regizori, scenografi - să se afle într-un permanent contact, să lucreze împreună și să producă spectacole pe care publicul să le vizioneze. Așa s-a întâmplat la München. Sălile au fost întotdeauna pline și noul a fost acceptat, căci un public educat simte mereu nevoia de a vedea, de a asculta, de cunoaște ce este nou în viața muzicală, implicit în spectacolul liric contemporan. Din numeroasele discuții pe care le-am purtat cu tinerii cărora festivalul Münchener Bienale le-a oferit contracte pentru lucrări de teatru muzical, am aflat că spectacolul de operă este astăzi mai actual ca oricând, mai ales datorită magiei combinării tuturor artelor într-un produs artistic fascinant. Spectacoul de teatru liric oferă ceva ce partitura camerală sau vocal simfonică nu va putea oferi niciodată. Să nu uităm că operele contemporane exploatează la maximum și foarte noua tehnică de scenă care este capabilă de... minuni.


Sunteți un mare și sincer admirator al lui George Enescu...

Da, asta se poate spune deși prietenul meu, d-l Ioan Holender, mi-a atras destul de târziu atenția asupra creației compozitorului Enescu. Înainte cu doar șase, șapte ani mi-a arăta câteva partituri în speranța că acestea mă vor interesa. Și m-au interesat imediat, chiar foarte mult. Vorbesc despre Simfoniile nr-ele 4 și 5, cele lucrate atât de bine de maestrul Bentoiu și apoi și de alte lucrări enesciene. Am înregistrat până acum două cd-uri cu aceste simfonii, voi continua cu înregistrările Simfoniilor 1,2 și 3 și mi-aș dori mult ca într-o zi să ajung să dirijez și Oedipe, partitura pe care o consider capodoperă a secolului XX. Creația enesciană atrage în ultimii ani constant interesul Europei centrale. Cred că, în viitor, soarta lui Enescu se va asemăna cu cele ale unor Zemlinsky, Schrecker sau Korngold, nume care câștigă din ce în ce mai mulți admiratori pe măsură ce pătrund în repertoriile curente.


Ce v-a atras în mod special la George Enescu?

Pe de o parte latura romantic-târzie a muzicii sale. Dacă asculți lucrările de tinerețe recunoști imediat compozitorul cu școala făcută la Viena și la Paris. Creatorul și-a găsit apoi treptat și consecvent drumul propriu care duce până la ultimul opus, Simfonia de cameră, o partitură absolut singulară, o cunosc foarte bine căci tocmai am înregistrat-o pentru cd. Toate aceste date îl fac pe George Enescu un personaj original, interesant și mai ales important în muzica din cea de-a doua jumătate a secolului trecut, cu implicații până astăzi. Sunt sigur că va fi din ce în ce mai bine înțeles și astfel, tot mai apreciat.


Interviu realizat de Cristina Sârbu