Arhivă : 2015 |

Interviu cu pianistul Fazil Say

Miercuri, 2 Septembrie 2015 , ora 9.21
 

În cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional "George Enescu", pianistul turc Fazil Say va susține un recital la Ateneul Român vineri, 4 septembrie, ora 16.30.

După cum știți, melomanii români se bucură, la fiecare doi ani, de cel mai important festival dedicat, la noi, muzicii clasice - Festivalul Internațional "George Enescu". Este un privilegiu, într-adevăr, să avem ocazia de a asculta artiști faimoși, așa cum sunteți și dumneavoastră, aici, la București. Dacă nu greșesc, va fi a doua prezență a lui Fazil Say în România - cu un recital cu casa închisă, deja de luni bune. Așa că dați-mi voie să vă întreb cum ați primit invitația organizatorilor?

Trebuie să vă spun că mă simt foarte, foarte mândru să cânt din nou la București, în România. Este o țară apropiată de Turcia, cu toții facem parte din această zonă balcanică a Europei, avem stiluri de viață similare și trăsături asemănătoare. De aceea țin să fiu prezent ori de câte ori am ocazia în țara dumneavoastră și să cânt pentru români. Vreau să spun că aveți muzicieni minunați, personalități faimoase la nivel internațional, pianiști, soliști vocali, dirijori și compozitori. George Enescu este un idol pentru mulți turci - iar noi avem nevoie de asemenea modele în Turcia, de modele muzicale ca marele compozitor român, care să atingă cu muzica sa pe toată lumea. Este foarte important și sunt fericit că România are un mare festival ce poartă numele lui George Enescu. Îl consider cel mai mare festival de muzică clasică din Europa de Est, iar asta este, de asemenea, extrem de important, la fel cum este să vezi că atâtea orchestre de renume, staruri ale muzicii clasice internaționale și ansambluri celebre vin la București. Sunt fericit să fiu parte din festival.


Și cum vă reamintiți prima dumneavoastră experiență pe o scenă românească?

Prima mea prezență la București a fost în urmă cu exact doi ani; am cântat atunci Concertul nr. 21 de Mozart alături de Orchestra Simfonică din Lucerna. S-a dovedit un mare succes, un concert foarte bun și trebuie să mulțumesc festivalului și publicului pentru că am fost invitat din nou și pentru că interesul pentru bilete a fost atât de mare.


În seara de 4 septembrie - recital cu pagini de Chopin, Debussy și Beethoven. Cum percepeți dumneavoastră structura acestui program, cum ni l-ați descrie?

L-aș recomanda drept "clasic", cu Chopin, Beethoven, o muzică extraordinară din epoca de glorie a tonalității; opusuri clasico-romantice la care se adaugă un mare maestru al impresionismului, Claude Debussy - voi cânta 4 dintre Preludii, creații ale sale majore pentru pian. Este un program foarte interesant, cu cele două sonate ale lui Beethoven, Sonata lunii și op. 111, nocturne de Chopin și formidabilele Preludii de Debusy. Consider că toate acestea conduc către nota generală de program minunat!


De acord cu concluzia dumneavoastră! Cât de familiară vă este creația pentru pian a lui Enescu, domnule Fazil Say? Aveți intenția de a-l include în repertoriul dumneavoastră, la un moment dat?

Da, îmi place Enescu! I-am cântat chiar una dintre sonatele pentru pian și vioară; o muzică minunată. Am mulți prieteni din România, ca Mihaela Ursuleasa, care a murit, din păcate, în urmă cu trei ani. O pianistă foarte tânără, o muziciană minunată, am cunoscut-o foarte bine. Îmi place, de asemenea, foarte mult Radu Lupu, un uriaș interpret, dar și maestrul Mandeal, un bun prieten al meu. Am colaborat cu el în Europa - în Franța, Germania, este mereu o plăcere să lucrezi cu Cristian Mandeal. Așa că muzica lui Enescu îmi este aproape, o înțeleg cu ușurință și pentru că muzica românească are foarte multe în comun cu cea din Turcia.


Pentru că Enescu este un subiect cu care sunteți familiarizat, aș vrea să vă întreb și cum explicați faptul că cel mai cunoscut, cel mai apreciat compozitor român nu este inclus, astăzi, pe cât de des ar merita, în programele marilor instituții muzicale, din întreaga lume?

Nu știu, nu am un răspuns la această întrebare. Știți că în țările vestice, ca Germania, Austria, există câte un idol componistic în funcție de contextul geografic. Pentru Germania este Beethoven, pentru Austria - Mozart, pentru Italia sunt Verdi și Puccini, iar Gershwin și Bernstein rămân privilegiați în Statele Unite ale Americii. Cred că fiecare țară se simte în mod natural apropiată de compozitorii naționali, iar acest sentiment de familiaritate nu există în relația cu autorii provenind din alte spații. Însă aceasta nu mi se mai pare o problemă într-o epocă așa cum este a noastră, trăim un timp al comunicării în care ai la dispoziție o mulțime de cd-uri, plină de înregistrări, în care există Youtube, Google... Oricine poate avea acces la tot ceea ce dorește să afle. Însă Enescu este faimos pretutindeni, chiar cred asta.


În ceea ce privește creația muzicală cultă în Turcia, există autori cu destin comparabil cu al lui Enescu? Aveți exemple de compozitori relativ uitați, ignorați, care ar merita mai multă atenție din partea lumii muzicale internaționale?

Da, evident că Turcia are compozitori foarte buni, precum Ulvi Cemal Erkin sau Ahmed Adnan Saygun dar, evident, ei nu sunt la fel de cunoscuți și în Germania sau Franța, trebuie spus. Deși binecunoscuți în Turcia, restul Europei nu îi cunoaște.


În România, încă descoperim cât de mult mai avem de cunoscut în privința propriului trecut cultural. Uneori, e nevoie de artiști ca Jordi Savall, spre exemplu, să reveleze lumii personalități excepționale, precum românul Dimitrie Cantemir - enciclopedist, compozitor și teoretician, între altele, unul dintre cei mai buni cunoscători ai muzicii turce de la începutul secolului al XVIII-lea. Ce vă spune dumneavoastră Dimitrie Cantemir, domnule Fazil Say? Ce părere aveți despre acest exemplu de faimă urmată de uitare? Și care este lecția pe care ar trebui s-o învățăm, înțelegându-l pe Cantemir?

Mă interesează foarte mult muzica veche și cea tradițională, mai ales din perspectiva compozitorului care ar trebui să încerce și să experimenteze orice este posibil pe teren sonor. De aceea obișnuiesc să ascult foarte multă muzică tradițională, folclor, inclusiv cel românesc, care-mi place foarte mult. Este foarte vulcanic, neîmblânzit și melodios, este minunat.


Interviu realizat de Ștefan Costache