Dupa "lecţia muzicii lui Johann Sebastian Bach" acum câțiva ani, The King's Consort revine cu două programe diferite la ediţia a 22-a a Festivalului, la Ateneu, în 4 şi 5 septembrie, de la 22,30, transmise în direct la RRM şi RRC

Vă numărați printre artiștii care revin pe afișul Festivalului Enescu după mai multe ediții. Vă amintiți despre experiența avută atunci?

Mi-au rămas în memorie multe amintiri despre prezența noastră în cadrul Festivalului Enescu. Dacă am reținut bine, am venit și atunci cu două programe: unul a cuprins cele 6 Concerte brandenburgice de J.S.Bach iar în celălalt am inclus cele 4 Suite pentru orchestră ale lui Bach. Ne-am simțit grozav atunci și am fost foarte încântați să fim chemați din nou la București pentru a interpreta o muzică diferită de această dată.

Este adevărat că sunt compozitori diferiți dar și cu acest prilej există conexiuni cu muzica germană. Ați ales pentru prima seară paginile lui Felix Mendelssohn; considerați că acest gen de creații sunt adecvate tipului dumneavoastră de ansamblu?

Am prețuit întotdeauna foarte mult muzica lui Mendelssohn și aceasta nu numai pentru că a fost un mare admirator al lui Bach...chiar dacă - din punctul meu de vedere - oricine s-a dovenit a fi un asemenea "fan" al lui Bach demonstrează premisele de a fi un excelent muzician ! Mendelssohn - creatorul - a fost cu adevărat un compozitor uimitor și cred că noi nu îl evaluăm încă la nivelul corect. Personal, consider că Mendelssohn merită așezat pe un loc mult mai înalt decât cel pe care i l-a permis istoria până acum acordăm importanța pe care o merită el de fapt. Cred că această situație se explică - în parte - și prin modalitatea în care - o bună perioadă de timp - muzica sa a fost interpretată. Când abordezi o partitură trebuie să o privești din perspectiva a vceea ce a fost înainte de acel moment și nu prin prisma a ceea ce s-a întâlplat după aceea. Așa că dacă îl percepem pe Mendelssohn ca pe unul dintre acei romantici de categoria grea și îi cântăm creația într-o manieră accentuat romantică atunci muzica sa nu va...zbura; dar dacă îl vedem pe Mendelssohn ca pe minunatul, talentatul, uimitorul, delicatul, elegantul compozitor ușor romantic - în sensul acelui Romantism timpuriu care reflectă încă legătura cu Clasicismul, cu acea dimensiunea Baroc-Clasică - atunci imediat muzica lui Mendelssohn își dezvăluie identitatea. Paulus - unul dintre marile sale oratorii - este cu adevărat o lucrare remarcabilă, pe care eu o prețuiesc foarte mult. Desigur că este mult influențată de muzica secolului precedent, de marile opusuri de Bach, de marile realizări ale lui Handel dar - în ansamblu - este Mendelssohn pur, spunând o poveste uimitoare cu cele mai vii culori orchestrale, corale și solistice.

Am constatat că - acum câțiva ani - ați interpretat oratoriul Paulus la Gewandhaus din Leipzig. A fost - în plan emoțional - un moment special, mai dificil poate căci erați chiar în acea instituție care ar putea fi numită oarecum "casa", "templul" lui Mendelssohn?

Aș spune în primul rând că este o mare onoare să interpretezi muzica unui compozitor în orașul în care acesta și-a petrecut o mare parte din viață și este la fel dacă interpretezi Bach la Leipzig sau Mendelssohn în același oraș. Sincer, pot spune că nu m-am simțit intimidat ci mai degrabă onorat și privilegiat pentru șansa de a cânta acolo; am fost foarte fericit că mi s-a permis să duc mai departe această tradiție, să fiu o foarte mică parte din această măreață tradiție care te face să te simți atât de mic, de umil ca muzician... Nu m-am simțit intimidat, m-am simțit însă emoționat!

Dacă nu mă înșel la București veniți cu aceeași distribuție solistică pe care ați avut-o și pe afișul de la Leipzig; sunt colaboratorii obișnuiți ai ansamblurilor dumneavoastră?

Sunt întotdeauna încântat să lucrez cu Hylary Summers, Carolyn Sampson, James Gilchrist sau David Wilson-Johnson - toți mari cântăreți de talie internațională. Da, sunt soliști pe care i-am avut alături de multe ori de-a lungul anilor. Contează atât de mult să poți colabora cu muzicieni pe care îi cunoști bine - indiferent că este vorba despre soliști sau despre cel de la al treilea trombon sau al doilea clarinet. In filozofia mea este foarte importantă această consecvență a relaționării: îmi doresc să lucrez cu oamenii cei mai buni și aș vrea să cred că cei care lucrează împreună cu noi sunt cei mai buni. Pe de altă parte - The King s Consort reprezintă o orchestră și un cor în care suntem deasemenea și prieteni și sper că acest lucru se transmite și publicului - faptul că noi colaborăm prin prisma dragostei pentru muzică și a prieteniei dintre muzicieni. Este un CEVA care se adaugă muzicii... Dar, desigur, distribuția noastră solistică a fost sugerată dlui Holender - directorul festivalului - și am fost foarte mulțumit să constat că dânsul a fost de acord cu această selecție a muzicienilor spunându-mi "DA, aceștia sunt într-adevăr soliști buni"!

Este întotdeauna bine-venită confirmarea alegerilor pe care le-ai făcut din partea cuiva cu o asemenea prestigioasă experiență.

Îmi amintesc și acum de acel sentiment de bucurie a interpretării muzicale - lesne sesizabil pe scenă - care s-a transmis și celor din sala Ateneului, cu ani în urmă, atunci când ați interpretat muzica lui Bach. De data aceasta veniți și cu ansamblul coral. Cât de numeros este acesta?

Ansamblul coral care se va afla pe scenă este Corul nostru - un ansamblu a cărui componență s-a păstrat în cea mai mare parte: am acum în față lista sopranelor - majoritatea sunt în ansamblu de cel puțin 10 - chiar 20 de ani, unele persoane de mai mult; dacă ne referim la partida de bas - sunt unii carecântă cu noi de 30 de ani - și cântă și acum minunat! Formația pentru oratoriul "Paulus" va avea dimensiunea - să spunem - unui cor de cameră amplu, care să corespundă cât mai bine dimensiunilor orchestrei: cred că avem deobicei 10 soprane, 8 tenori, 8 alto și 8 bași - o proporție adecvată în general pentru o interpretare de tip "cameral". Dar ar trebui să urmăriți sonoritatea corului nostru pentru a vă da seama că și atunci când avem pe scenă doar 30 de cântăreți, aceștia sunt cei mai buni din Marea Britanie și - sper că nu sunt prea "arogant" când îndrăznesc să afirm că cele mai bune coruri britanice se numără printre cele mai bune ansambluri din întreaga lume. Aș vrea să cred că formația noastră se înscrie în această listă. Sonoritatea sa este cu adevărat extraordinară și cred că ilustrază așa cum trebuie partitura oratoriului "Paulus" de Mendelssohn. Desigur, uneori Mendelssohn a avut la dispoziție și ansambluri de 150 de membri dar aceștia nu erau cântăreți profesioniști, ei erau de multe ori amatori și diferența dintre corurile de amatori (și vă mărturisesc că îmi face o mare plăcere să lucrez cu astfel de formații) și cele de profesioniști de prim rang se reflectă într-o manieră distinctă de abordare muzicală. Ambele modalități sunt valabile dar îmi place să cred că - dacă lui Mendelssohn i s-ar fi oferit corul meu atunci zâmbetul său ar fi cuprins întrega figură: de la urechea stângă până la cea dreaptă și ar fi fost un om foarte fericit!

Știu că mizați pe sonoritățile instrumentale cât mai apropiate de cele ale epocii în care muzica a fost scrisă; și de această dată sunteți fidel acestui principiu?

Apelăm în foarte mare parte la instrumente de epocă: instrumente din perioada anilor 1830 sau copii ale unora din acel timp deoarece, dacă vrei să interprezi muzica lui Mendelssohn dintr-o perspectivă istorică atunci trebuie să începi cu instrumentele și cu stilul interpretativ al vremii respective. Cred că de aici apar și unele dintre motivele pentru care muzica lui Mendelssohn nu este cotată la adaevărata sa valoare: dacă folosești sonoritatea mai puternică a instrumentelor moderne (indiferent că este vorba despre cele de suflat sau cele cu coarde și arcuș specifice zilelor noastre) este atât de diferită de cea posibilă cu vreo 180 de ani în urmă - mult mai "lejeră". Mai ales în cazul instrumentelor de suflat din lemn și al alămurilor (dar pentru lemne în mod special), scriitura pe care Mendelssohn a folosit-o sună cu totul altfel când ai la dispoziție instrumentele acelei perioade - în jur de 1830, când scria Mendelssohn : dintr-o dată întreaga măiestrie orchestrală a compozitorul sună echilibrat, totul se așează parcă la locul său, se potrivește minunat... obții parcă toate culorile curcubeului - este o experiență fantastică!

Alegerea dumneavoastră pentru acest program are vreo legătură și cu faptul că în Marea Britanie a existat o mare prețuire pentru muzica lui Mendelssohn încă de pe vremea Reginei Victoria...

Da, Regina Victoria a fost o admiratoare entuziastă a lui Mendelssohn - și mi se pare extraordinar de îmbucurător atunci când la un nivel foarte înalt al autorității (fie că este vorba despre o regină, un împărat sau un președinte) se găsește cineva care să iubească muzica ! Această pasiune a Angliei victoriene pentru creația lui Mendelssohn a condus la apariția unor lucrări precum Oratoriul Elias, care - fără acest aspect cred că ar arătat cu totul diferit. Mendelssohn el însuși a privit în urmă spre marile oratorii ale lui Bach și, firește, cele ale lui Handel - scrise special pentru cerințele culturale engleze... așa că asemenea legături au existat foarte strâns, pe diferite coordonate. Pentru noi , britanicii (știți, cei de pe această insulă mică și nostimă, nu tocmai conectată la Europa continentală, încercând să fim oarecum ca și Europa și pe de altă parte să ne păstrâm o fizionomie cumva... diferită - așa cum au încercat să fie și alte națiuni de-a lungul anilor) este foarte interesant și mulțumitor să constatăm existența acestor legături strânse în plan muzical cu restul Europei ; eu personal cred foarte mult în integrare și colaborare; a rămâne o mică, nostimă insulă muzicală nu va fi deloc benefic. Cu atât mai mult cu cât - în privința muzicii, britanicii au fost foarte, foarte deschiși în plan internațional: fie că a fost vorba despre admirația pentru muzicienii din străinătate sau pentru creația muzicală din afară... Prin intermediul Muzicii, Marea Britanie a fost întotdeauna cu multe mile înaintea politicienilor săi; muzicienii noștrii s-au situat astfel cu 4 secole înaintea politicienilor - iată încă o modalitatea de a demonstra din nou locul privilegiat al Muzicii în ordinea întregii Lumi!

Pentru cel de al doilea concert la București ați reunit creații din perioade diferite legate de numele Sfintei Cecilia - lucrări - omagiu dedicate ei de Henry Purcell, Benjamin Britten și Georg Friedrich Handel.

Sf. Cecilia ca Sfânta patroană a Muzicii a oferit o mare sursă de inspirație fiecăruia dintre compozitorii care au scris lucrări dedicate ei sau sugerate de această figură mitologică, o imagine pe care mitologia o înconjoară de fiecare dată într-o ambianță muzicală. Dar oricare creator care se confruntă cu un text despre muzică - fie că este vorba despre Purcell, Britten sau Handel - caută să atingă nivelul maxim ! Purcell a compus 3 Ode închinate Sf. Cecilia, omagiind ziua consacrată Sfintei în noiembrie, în fiecare an; Oda pe care o interpretăm noi în acest concert este prima pe care a creat-o, o Odă închinată Sf. Cecilia, o pagină în care ridică în slavă Muzica. Britten a fost într-adevăr un mare admirator al muzicii lui Purcell: a și scris undeva că nu a realizat cât de bine se poate asocia limba engleză cu muzica, nici cât de bine pot fi așezate cuvintele pe liniile sosnore până nu a ascultat lucrările lui Purcell și înțelegem de aici că Benjamin Britten a studiat paginile lui Purcell și a fost uimit de talentul extraordinar al acestui compozitor. Și în privința lui Handel se poate vorbi despre o asemenea conexiune; există mărturii care citează o replică a lui Handel care - felicitat după premiera unuia dintre oratoriile sale - ar fi răspuns: dacă Purcell ar fi scris muzica, ar fi făcut-o mult mai bine! Este o incredibilă dovadă de admirație și umilă pretuire din partea unuia dintre cei mai mari creatori de oratorii! Ceea ce aș vrea să subliniez este existența acestor mai multe legături în cadrul acestui program alcătuit din lucrări care au fost toate dedicate Sf. Cecilia, căci fiecare are conexiuni cu celelalte, căci Purcell a fost o sursă de inspirație pentru Handel dar si pentru Britten; este așa de frumos să ai un program care "se leagă" la asemenea nivele diferite dar - dincolo de aceste trimiteri academice, logice - mi se pare cel mai important faptul că muzica este fantastică și toate aceste trei lucrări sunt trei creații muzicale remarcabile.

Lucrarea lui Benjamin Britten cunoaște diferite versiuni interpretative...

Imnul pentru Sf.Cecilia de Britten este cântat câteodată de coruri de catedrală, coruri de copii. Acestea trebuie însă să se ridice la un nivel profesional foarte înalt căci scriitura partiturii este foarte dificilă. Cred că cele mai bune coruri de catedrală pot rezolva aceste aspecte dar aș vrea să cred că o formație corală cu soprane adulte, mai degrabă decât vocile de sopran ale copiilor, aduce mai multă profunzime și - totodată - mai multă virtuozitate tehnică; spun acest lucru pe baza experienei noastre personale: cu un cor foarte profesionist, am lucrat foarte mult pentru a rezolva problemele puse de acest text. Britten nu iartă pe nimeni (râzând) dar, după cum stim scrie susperb și pentru vocile tinere ! Poate că aceasta este una dintre lucrările minunate care pot fi valorificate în multiple circumstanțe diferite, oferindu-ți ocazia de a explora la maximul propriile posibilități pentru a servi cu adevărat cuvintele acestui text extraordinar - Britten a lucrat pe poemul luiWystan Hugh Auden, un mare poet al secolului XX, contemporan lui ; a reuși să reliefezi și valoarea cuvintelor va servi muzicii și mai mult.

Acest al doilea program al dumneavoastră în actuala ediție a Festivalului "Enescu" va fi cu adevărat o lecție despre mari valori ale muzicii britanice din perspectiva timpului, un album al diversității stilistice în planul interpretării vocal-instrumentale. Veți fi, pe scenă, și interpret la clavecin - sau alt instrument, sau veți fi doar dirijor al ansamblului?

Pentru acest program mi-am concentrat munca foarte mult în plan dirijoral așa că - în acest context - nu voi aborda nici clavecinul și nici orga, mâinile mele vor încerca să se adreseze scenei căci sunt foarte multe de făcut într-un astfel de repertoriu.

Răsfoind agenda recitalurilor dumneavoastră din ultimii ani am constatat că ați fost preocupat de o largă varietate stilistică în aceste afișe camerale, în care ați apărut singur sau alături de alți prestigioși interpreți. Continuați să vă impărțiți activitatea pe aceste două coordonate - cea instrumentală și cea dirijorală, în fruntea acestor două ansambluri pe care le conduceți?

Într-adevăr în programele mai mici sau cu o mai accentuată notă camerală cânt sau dirijez de la clavecin sau colaborez în plan cameral cu ai mei colegi. Îmi place mult această flexibilitate a abilităţilorilor pe care mi-o conferă ocazia de a dirija o orchestră mai mare sau un cor - fie că este vorba despre ansamblurile mele sau alte orchestre simfonice sau de cameră - îmi place mult să dirijez, să interpretez muzica mea în acest tip de colaborare cu alții și - pe de altă parte - îmi place mult să mă aflu la clavecin sau la orgă și să fiu astfel implicat direct, să pot contribui în această manieră - este ceva care mă ține "ocupat" într-un mod foarte frumos în plan interpretativ, așa cum se întâmplă de multe ori și cu alți mari colegi de ai mei din lumea muzicii care dirijează uneori din fața clavecinului sau, în versiuni instrumentale mai moderne, din fața pianului. Ți se oferă astfel un spațiu cameral dar sper că și atunci când mă aflu doar în ipostaza de dirijor nu uit "rădăcinile" mele camerale, că nu apar acolo pe post de "marele maestro" - nu acesta este stilul meu de lucru - ci rămân un colaborator, o persoană care îi invită, îi inspiră pe ceilalți, îi aduce împreună - un fel de de "bun manager al muzicii", dincolo de rolul de interpret !

Care este în general programul unei stagiuni pentru King's Consort?

Avem o stagiune restrânsă a noastră la Londra - susținem concerte la Wigmore Hall din Londra, dar sistemul de finanțare al muzicii în Marea Britanie este oarecum paralel căci un ansamblu precum al nostru nu primește nici un penny, nici un cent, nici un euro din partea guvernului nostru. Deci este necesar ca o mare parte a activității noastre să fie legată de participări la Festivaluri sau în stagiuni diferite din Europa sau mai departe, unde suntem invitați. Acesta este doar un aspect al modului în care se desfășoară viața muzicală britanică; desigur că am fi foarte satisfăcuți să cântăm mai mult în propria noastră țară dar atunci ar trebui să ni se și dea niște bani pentru a o putea face (râzând) !!! Nu este ceva neobișnuit pentru noi ci acesta este de fapt sistemul britanic și haideți să privim lucrurile pozitiv: avem parte de multe turnee, călătorim în multe țări, apărem în săli de concerte grozave în întreaga Europă - ceea ce este mereu o încântare pentru noi, să avem ocazia să ne aflăm pe astfel de scene și să oferim muzica noastră unui public foarte numeros și variat, din atât de multe țări ale lumii. Este foarte incitant pentru noi ca muzicieni căci - așa cum am mai spus - arta sunetelor este menită să aducă oamenii laolaltă, să îi unească indiferent de locul din care vin . Mă refer și la cei de pe scenă - și , de exemplu, și în ansamblul nostru avem muzicieni care provin din țări diferite dar mă refer și la cei cărora ne adresăm, cei pentru care sperăm să cântăm în cât mai multe țări!

Am observat că apăreți cu regularitate la Festivalurile de la Luzern!

Dacă am fi invitați an de an la Luzern aș fi foarte fericit căci acolo este - pentru mine - una dintre sălile de concerte preferate din întrega lume. Este poate și ceva subiectiv pentru cineva ca mine, care iubește muntele, zăpada, vremea rece, să se afle în fața acelei săli de concerte și să poată privi imaginea fantastică a munților din jur: îmi vine să fug spre acele locuri!