Binecunoscutul violonist, concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Goteborg, canta alaturi de Liviu Prunaru in concertul de la Ateneul Roman din 31 august, ora 17,00.

Sunteţi în cea mai mare parte a timpului dumneavoastră departe de ţară. Ce obişnuiţi să le spuneţi străinilor despre România şi cred că ar fi foarte interesant ce obişnuiesc ei să vă întrebe despre noi?

Lumea muzicală din România este una, aş spune, una foarte, foarte activă şi publicul românesc, aşa cum am spus de multe ori este unul foarte receptiv şi e educat. De fiecare dată când sunt în România sunt plăcut surprins de calitatea publicului românesc şi aş putea spune că nu întotdeauna găsesc aceeaşi receptivitate ca în România. Se ştie în străinătate că România este un izvor de talente şi de muzică. Este o ţară foarte respectată din acest punct de vedere, asta-i clar.

Aşadar, veniţi la Bucureşti cu acest ansamblu cu care mi-aş dori să facem cunoştinţă. Care e povestea acestei orchestre de coarde? Cum a apărut, de ce şi ce se ascunde în spatele numelui Tharice Virtuosi.

Povestea este una frumoasă, toţi membrii grupului Tharice au fost la un moment dat studenţi sau profesori la Academia Menuhin din Elveţia. Tharice este numele fundaţiei înfiinţat de Maurice şi Marta Muller. De aici, Marta-Maurice, Tha-Rice sunt cumva acei care au investit foarte mulţi, au ajutat foarte mult Academia Menuhin în timpul studiului nostru acolo. Mai mult, după ce toţi membrii academiei au terminat timpul lor la academie, s-a înfiinţat acest grup, care comemora onomastica doamnei Marta Muller, la Berna, în fiecare an, în Elveţia. Este un omagiu al acestei fundaţii, este un omagiu până la urmă a Academiei Menuhin. Fundaţia ne ţine împreună în fiecare an. Din toate colţurile lumii ne adunăm şi cântăm împreună. Se întâmplă o dată pe an, în timp de zece zile avem repetiţii şi concerte în Elveţia şi faptul că suntem aici la Bucureşti şi în România şi deja au început uşor, uşor să apară şi alte oportunităţi este până la urmă o consecinţă a faptului că grupul Tharice are o bază comună: şcoala, care ne-a educat pe toţi este aceeaşi, evident se simte asta în cântat şi ne face o mare, mare plăcere să fim împreună, chiar dacă e un timp atât de scurt. De asta se şi vrea, ca lucrul acesta să nu se întâmple doar o dată pe an.

 Într-o asemenea alăturare artistică pe care o presupune un concert Tharice Virtuosi, chiar şi o dată pe an, cum spuneaţi, unul dintre cuvintele cheie trebuie să fie colaborare şi mă gândesc cum se poate menţine şi mă gândesc cum se poate dezvolta o relaţie bună, cu muzicieni din ansamblul la asemenea distanțe: Buenos Aires, Geneva, Gotteborg.

Conexiunea dintre membri este una de bază, este una destul de primară în acest sens, în care toţi am fost educaţi în spiritul Academiei Menuhin şi faptul că ne vedem atât de rar, până la urmă nu prezintă atât de multe bariere, atât de multe obstacole, pe cât ne-am închipui. Este foarte uşor să ne adunăm împreună şi să facem muzică împreună.

Dar cum se păstrează totuşi individualitatea într-un asemenea ansamblu cameral? E probabil oarecum delicat să lucrezi cu zece oameni, zece muzicieni, zece virtuozi, toţi foarte buni. Nu încearcă cineva să ia prim-planul?

Bineînţeles, titularul este liderul acestui grup şi a fost destul de inspirat şi pentru toţi. Individualitatea este una puternică, pentru că fiecare dintre noi avem o personalitate foarte puternică şi asta e clar că se va arăta şi se vede clar în piesele solo pe care o să le cântăm.

Este difici,l cred, să se construiască totuşi un repertoriu pentru un asemenea ansamblu, precum Tharice Virtuosi, care are şi o geometrie foarte flexibilă.

Da, exact. Este dificil şi totuşi posibilităţile sunt foarte mari, tocmai pentru că suntem foarte flexibili putem să abordăm un repertoriu numeros.