Nu sunteți pentru prima oară pe afișul Festivalului Internațional "George Enescu"!

Nu, am mai cântat cu ani în urmă în acest Festival; sincer să fiu nu mai știu exact ediția, dar îmi amintesc de faptul că am interpretat aici Concertul pentru pian de Stravinski. Apoi am mai avut și un recital de pian la București, la Ateneu.

De această dată colaborați cu un cvartet. V-ați mai întâlnit pe scenă cu ansamblul Aoede ?

Da, am interpretat acum câtva timp împreună Cvintetul de Șostakovici în Germania. Acum ne întâlnim pentru o a doua colaborare și aștept cu nerăbdare ocazia de a interpreta acest Cvintet de Enescu - o lucrare foarte, foarte interesantă, dar și foarte neobișnuită, pe care eu o consider fascinantă.

De ce... neobișnuită?

Nu este neobișnuită din punctul de vedere al combinației pianului cu un cvartet de coarde. Limbajul muzical mi se pare deosebit: cromatizarea intensă, ceea ce îl plasează la granița tonalității și - în ansamblu - mi se se pare destul de departe de genul de limbaj muzical care este în general asociat numelui lui Enescu. Tocmai de aceea consider că este atât de interesant și din același motiv foarte dificil de interpretat, de învățat, de studiat, de repetat ca ansamblu căci este un limbaj foarte complex.

Despre muzica de cameră a lui George Enescu s-a spus de multe ori că are atribute simfonice...

Da, este foarte "simfonic" și acest opus. Dar nu acest aspect reprezintă dificultatea în sine a lucrării; sunt multe alte partituri camerale care au o asemenea scriitură "simfonică" și există și numeroase pagini panistice care pot fi considerate astfel, dar în cazul acestui Cvintet cu pian avem de a face cu o textură foarte bogată și complexă, foarte polifonică, linii melodice preluate mereu de un instrument de la altul și acesta este încă un argument al dificultății asamblării acestei lucrări care solicită multe repetiții.

Ați mai cântat pagini scrise de George Enescu?

Îi cunosc o parte din creație prin diferite lucrări, am ascultat muzică scrisă de Enescu pentru pian, pentru vioară, dar eu personal nu am interpretat până acum partituri de George Enescu. Este, așadar, pentru prima dată.

Deci va fi o premieră pentru dumneavoastră. Ați fost mult implicat acum câțiva ani în proiecte legate de muzica franceză a unei perioade destul de apropiate de epoca în care Enescu a studiat și trăit în Paris.

Da, am cântat cea mai mare parte a muzicii lui Gabriel Fauré (foarte reprezentativă pentru creația franceză din acea vreme), de asemenea Debussy și Ravel. Desigur, se poate simți acea influență pe care această muzică franceză a avut-o asupra lui Enescu - știu că Enescu a și studiat cu Gabriel Fauré la Paris - dar, din punctul meu de vedere, mult mai important mi se pare că el și-a găsit un limbaj muzical foarte personal. De unde vin influențele care au determinat identitatea acestuia nu am reușit să îmi dau seama cu precizie dar nu aș spune doar că este vorba (în mod special) despre școala franceză a unor autori precum Fauré, Debussy și Ravel.

Vă mulțumim pentru aceste cuvinte! Cum ați defini rolul pianului, în acest Cvintet?

Este foarte bine integrat. Există, desigur, anumite motive practice care conferă pianului adesea un rol special în muzica de cameră: unul foarte simplu ar fi că ...este instrumentul care are cele mai multe note de cântat! Dincolo de acest aspect există situații unde are rolul unui instrument conducător. Dar în cazul Cvintetului de Enescu - în acest caz particular - mi se pare că se "amestecă" foarte bine și rezultatul pare mai degrabă asemănător cu ceva care ar putea fi exprimat printr-un ansamblu alcătuit din patru instrumente cu coarde și două mâini, căci partitura scrisă pentru fiecare dintre cele două mâini ale pianistului are o textură foarte liniară; aș descrie pianul ca echivalentul a două instrumente adăugate cvartetului de coarde, fără a avea însă un rol dominant sau un caracter concertant așa cum se întâmplă, de exemplu, în Cvintetul de Cesar Frank.

În ultima perioada în cariera dumneavoastră s-a impus și activitatea dirijorală la conducerea Orchestrei de Cameră din Detmold. Ce tip de repertoriu abordați cu acest colectiv?

Pentru că este o orchestră de cameră, repertoriul este foarte flexibil: abordăm și repertoriul scris doar pentru coarde, dar și cel pentru o orchestră de cameră lărgită, cu instrumente de suflat din lemn dar și lucrări care necesită un ansamblu foarte redus... Ca exemplu vă pot spune că am cântat și opere de Händel dar că - anul trecut cred - am prezentat și Concertul pentru pian de Ligeti, pe care - din fericire - nu a trebuit să îl cânt eu!!! (A fost solist un alt pianist - un student al meu; a fost un mare efort de a învăța această partitură fabuloasă dar extrem de dificilă, chiar și pentru orchestră.) Avem așadar repertoriul din perioada Barocului pentru orchestră de cameră, interpretăm desigur partituri de Haydn și de Mozart, simfoniile de Beethoven - dar nu foarte des, am mai avut în program integrala simfoniilor lui Schubert și - ceea ce este foarte interesant - avem la dispoziție toată literatura atât de bogată dedicată orchestrelor de cameră în prima jumătate a secolului XX de către Stravinski, Bartok și mulți alții.

Sunteți un pianist asociat mărcii de piane Bechstein?

Am cântat pe piane Bechstein și am cântat pentru proiecte inițate de firma Bechstein. Ei organizează o serie de recitaluri de pian în care am apărut și eu de câteva ori. Pot spune că am legături foarte bune cu acest brand. De altfel și acasă am un pian Bechstein din 1905.

Nu sunt un "pianist Bechstein": am cântat pe piane Bechstein atunci când am avut ocazia, dar nu sunt asociat cu o anumită marcă de piane: consider că există instrumente extraordinare ale unor diferiți producători de piane precum Bosendorfer, Bechstein, Yamaha, în afara celor Steinway, ceea ce mi se pare mult mai interesant. Poate că această optică ține de modul în care m-am format. Am crescut în Chile - o țară în care nu aveai ocazia să găsești o cantitate așa de mare de instrumente foarte bune indiferent de marca lor; probabil că de aceea nu mă preocupă atât de mult firma fabricantului și mai degrabă calitatea instrumentului, căci situația respectivă m-a făcuit să gândesc astfel. La o primă întâlnire cu un instrument nu mă uit neapărat la marca lui ci încerc să ajung la o cât mai bună cunoaștere a sa, pentru a reuși să stabilesc o cât mai bună relație între pianist și instrument.