Nu vă aflați pentru prima dată la București...

Da, am venit prima dată cu Cvartetul în 1974 și am mai fost prin anii '80 sau '90 încă o dată. Pot spune deci că am ajuns deja la București de două ori și țin să menționez că în primul nostru turneu am avut ocazia de a călători o săptămână prin România și acea experiență a fost de neuitat pentru mine căci oamenii întâlniți au fost incredibil de primitori cu noi. Pe planul experienței mele de viață, acea săptămână rămâne de neuitat. Mă bucur foarte mult să revin.

Cum s-a ajuns la această colaborare cu Cvartetul "Belcea" ?

Cvartetul "Alban Berg" a fost invitat să susțină un stagiu - ca profesor invitat - la Musikhochschule din Koln. Stagiul a fost dedicat cvartetelor de coarde. In calitate de "profesor oaspete" am predat fiecare dintre cei patru membrii ai ansamblului și atunci a venit și tânărul Cvartet Belcea de la Londra la Koln pentru a participa la acest - să-i spunem așa - curs de măiestrie cu noi. Așa i-am cunoscut; cred că era pe la mijlocul anilor 90, prin 1995 cred eu. Desigur că era deja de atunci un cvartet despre care se vorbea mult și cu acel prilej s-au pus bazele unei foarte strânse prietenii. Cânt deja de mult timp, adesea, cu multă plăcere în cvintet alături de acest ansamblu. Mă bucur în mod special în contexul în care ne cunoaștem deja de mult timp și relația noastră a trecut demult de la nivelul "profesor - discipol" la cel de firească prietenie. Apreciez foarte mult felul în care cântă Cvartetul Belcea și în special în acest Cvintet de Schubert mi se pare minunat. Modul lor de interpretare este dealtfel și foarte apropiat de viziunea mea.

Intr-o carieră atât bogată și îndelungată ca a dumneavoastră, cu o deschidere repertorială amplă, ați interpretat și pagini de George Enescu ?

Nu, nici în cvartet și nici singur nu am cântat până acum muzică de Enescu. Ca profesor am predat însă de câteva ori cvartet de coarde parcă și sonate pentru vioară și pian. Din păcate, nu am avut ocazia să cânt eu însumi până acum muzica lui. Literatura muzicală este atât de amplă, există atât de multe lucruri de făcut...

Ați studiat la Munchen, la Viena și apoi la Conservatorul din Paris. V-ați format așadar - ca interpret - și în contextul școlii muzicale de sorginte germană, austriacă dar și în ambianța celei franceze. Care ar fi coordonatele care le diferențiază ?

Aș încerca să disting la început câteva aspecte care individualizează școala franceză de celelalte două dar, desigur că există elemente clare care diferențiază și școala muzicală austriacă de cea germană. In ceea ce privește între educația muzicală franceză, așa-zisul mod de " a înțelege" muzica în cultura franceză și cea austriacă sunt deosebiri foarte pregnante. Francezul filtrează totul prin intelect, este - în general - un om cerebral; austriacul - cu ale sale îndelungate legături cu cei din jur, cu ungurii, cu românii și așa mai departe - aparține unei culturi în care muzica este mult mai mult de la sine înțeleasă ! Muzica este parcă o parte componentă a expresiei corpului său. In Franța muzica este mai degrabă - să spunem așa - o disciplină spirituală: ceea ce francezii iubesc aparține în primul rând privirii iar muzica este recepționată parcă mai mult prin intermediul gândirii. Chiar și acel sistem al solfegiului (pe care- din câte știu - îl aveți și în România preluat de la francezi), un sistem în care notele sunt clar prezentate, "numite" în timp ce noi cântăm o melodie, aceasta este semnificația ei pentru noi, nu contează numele notelor, ci melodia în sine; în timp ce francezul cântă o melodie și o privește ca un șir de elemente ale unei armonii, ca fenomen armonic, pentru noi o melodie este receptată în primul rând la nivel emoțional. Fiind austriac, am observat rapid acest lucru atunci când, studiind la Paris, am cântat în ansamblu cu francezi și ei aveau tendința de a analiza foarte mult - capacitatea analitică este de altfel o calitate deosebită a celor de acolo către care noi nu avem o mare predilecție, fiind obișnuiți să recepționăm muzica direct, ca pe ceva care face parte din noi, din structura noastră corporală ! Dansul este dealtfel un aspect atât de important pentru noi în muzica tradițională ceea ce nu este atât de evident în cazul fracezilor. Este important să cunoști diferențierile căci fiecare cultură prezintă în plan educațional avantajele și dezavantajele sale, deaceea ideal este să poți realiza o sinteză.

In 1969 ați fost membru fondator al Cvartetului Alban Berg - unul dintre cele mai elogiate ansambluri europene de acest gen. După aproape 4 decenii de experiență camerală alături de această formație, cum ați defini un Cvartet de coarde ?

Cred că un cvartet poate ilustra multe concepte filozofice. Dar haideți să pornim de la o simplă comparație: o masă se sprijină deobicei pe 4 picioare care trebuie să aibă aceeași lungime pentru ca masa să nu se clatine. Cifra 4 este atât de importantă: există 4 puncte cardinale, există 4 elemente. Atunci când înveți armonia clasică afli că ai nevoie de patru voci pentru o partitură corală completă: bas, tenor, alto și sopran; un acord complet în cazul armoniei clasice uzuale presupune tot 4 sunete și cifra patru domină construcția întregii muzici clasice. Așa cum se întâmplă și în cazul vocilor umane, cvartetul de coarde este cea mai mică formație în care regăsim integral ilustrate registrele muzicale. Atunci când un ansamblu instrumental depășește cifra patru el capătă o tentă mai apropiată de cea orchestrală. Un exemplu este și acest Cvintet de Schubert pe care îl interpretăm la București, unde sunt două violoncele care conferă o anume amploare sunetului (care devine mai orchestral) dar care modifică claritatea atât de caracteristică a cvartetului. Aș îndrăzni să spun că formula de cvartet este "punctul de ardere"la care patru soliști trebuie să reușească să definească o sonoritate completă unitară. Acest număr este suficient pentru a atinge o unitate perfectă; când sunt mai mult de patru instrumente atunci se tinde deja spre orchestral, așa cum se întâmplă în Cvintetele lui Mozart cu două viole sau în paginile scrise de Brahms pentru sextet. Cvartetul mai înseamnă și întâlnirea a 4 muzicieni cu profilul lor individual, care care își asumă însă fiecare subordonarea față de ceilalți. In trio este mai ușor căci acolo pot fi adesea 3 soliști , cifra 5 poate ocaziona deja grupuri dar cvartetul impune cea mai dificilă disciplină, care are ca scop unitatea. Este un fel de confruntare între cele 4 personalități... Este o formă foarte complicată, foarte complexă care trebuie pară foarte simplă.