Dirijorul german Cornelius Meister a fost numit la vârsta de 30 de ani (în 2010) Director artistic al Orchestrei Simfonice Radio din Viena. Acesta nu este însă cel mai mare "record" al său. La 23 de ani participa la concursul pentru ocuparea postului de director muzical al orașului Heidelberg, devenind doi ani mai târziu cel mai tânăr director muzical din lume. În 2 septembrie 2015, Cornelius Meister se va afla pentru prima dată în țara noastră - este invitat în Festivalul Internațional "George Enescu" și va dirija chiar un ansamblu din România - Orchestra Națională Radio. Ne-a mărturisit că așteaptă cu interes primul său contact muzical și cultural cu țara noastră și până când îl veți asculta la București, vă invităm să îl cunoașteți mai bine pe Cornelius Meister citind interviul pe care ni l-a acordat.

Proveniţi dintr-o familie de muzicieni. A fost de la început clar că veţi urma şi dvs. această carieră?

Am avut întotdeauna şi am în continuare multe pasiuni, încă de copil am făcut şi sport, mă interesează de asemenea ştiinţele naturii şi istoria. Dar pentru că părinţii mei sunt muzicieni - tata profesor de pian la Facultatea de Muzică din Hanovra iar mama predă pian la o şcoală pentru copii şi tineret, a fost într-adevăr clar pentru mine de la început că voi face la rândul meu o meserie din muzică.

Cum a fost să studiaţi chiar cu tatăl dvs.? Avea aşteptări mari?

A fost minunat. Tata avea 50 de ani când m-am născut, de aceea relaţia dintre noi a fost probabil mult mai tensionată decât dacă ar fi fost mai tânăr. Prin această diferenţă de vârstă dintre noi doi mi-ar fi putut fi chiar bunic, de aceea mi-a oferit liniştea şi înţelepciunea unui bunic în combinaţie cu emoţionalitatea şi energia unui tată. Repet, a fost minunat. Tata nu m-a obligat niciodată să fac o carieră în muzică, m-a ajutat, desigur, dar decizia a fost a mea.

Aţi vrut, să spunem, să faceţi diferenţa devenind dirijor? Cum s-a dezvoltat această pasiune?

Dirijatul m-a interesat încă de foarte devreme, pentru că din această postură se poate face muzică simultan cu mulţi oameni. Am cântat ca pianist multă muzică de cameră şi mi-a plăcut dintotdeauna ideea de a colabora. Dar perspectiva orchestrei este însă şi mai amplă. Pot spune că încă de foarte tânăr mă interesa repertoriul simfonic, precum şi cel de operă, iar la vârsta de 17 ani am avut oportunitatea de a începe să învăţ dirijatul. Pentru a dirija este nevoie de foarte multă experienţă, atunci când cânţi la un instrument poţi exersa acasă, dar ca dirijor asta nu se poate. Aşadar îţi trebuie timp pentru a acumula experienţă şi este cu atât mai bine dacă poţi începe de devreme să acumulezi.

Vă mai amintiţi de prima dvs. apariţie ca dirijor?

Da, chiar foarte bine. Aveam 18 ani când am dirijat Concertul pentru două viori şi orchestră de Johann Sebastian Bach. Era într-un cadru foarte restrâns dar îmi amintesc foarte exact de primele mele încercări ca dirijor, precum şi de repetiţii. S-au întâmplat atât de multe. Stai acolo, te pregăteşti şi apoi... ai foarte puţin timp. Se poate să repeţi o oră pentru a reda două minute de muzică, minute care se scurg foarte rapid. Aşa se construieşte însă experienţa unui dirijor... în ani, decenii.

Ce mari dirijori v-au influenţat viziunea despre muzică?

Cel care m-a îndrumat spre dirijat, la 17 ani, a fost Gerd Albrecht, marele dirijor german care s-a stinst din viaţă anul trecut. El a fost cel care mi-a spus că 17 ani este vârsta perfectă pentru a începe, în timp ce alţii mă sfătuiau să mai aştept. Apoi am învăţat foarte mult şi de la repetiţiile marilor dirijori ai prezentului, la care participam ori de câte ori se putea. Dirijorii au personalităţi atât de diferite şi este fantastic felul în care se exprimă prin gesturi şi cuvinte diferite, modul în care obţin din partea orchestrei un sunet atât de diferit. Şi particip şi acum cu plăcere la repetiţiile altor dirijori.

La 25 de ani deveniseţi director muzical al oraşului Heidelberg - cel mai tânăr director muzical din lume. Cât de mare a fost această provocare şi cum a decurs perioada respectivă?

Atunci când am fost ales, de fapt atunci când a început preselecţia, aveam 23 de ani. La vremea respectivă nici nu am reflectat la cât de importantă este şansa obţinerii acestei poziţii. De aceea nici nu mi-am făcut foarte multe griji şi nici nu am apucat să mă tem. După obţinerea postului am avut peste un an timp de a mă pregăti şi în acel an am reflectat foarte mult la amploarea acestei responsabilități. Am avut marele noroc de a găsi în Heidelberg o orchestră foarte motivată, ei au vrut să le fiu dirijor şef, m-au ales, acesta a fost un mare avantaj. Iar pe de altă mare am avut un public foarte curios şi deschis, încât am putut să abordez un repertoriu extrem de variat. Am programat desigur toate simfoniile beethoveniene, repertoriul clasic şi romantic, dar şi multe prime audiţii şi lucrări necunoscute. Probabil că asta nu se întâmplă în orice oraş, ca publicul să fie atât de receptiv, aşadar a fost o perioadă foarte bună. Iar acum la Viena am la fel de mult noroc, pentru că şi aici orchestra este minunată, și publicul minunat şi el.

De Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Austriece din Viena se leagă şi următoarea mea întrebare, ce planuri aveţi în continuare ca dirijor şef al acestui ansamblu?

Din 2010 sunt la Viena, aşadar acum culeg deja roade. În primii ani este normal ca o orchestră şi noul ei dirijor să construiască împreună un repertoriu, iar după o vreme rezultatele se văd. La începutul anului am avut un turneu foarte frumos şi plin de succes în Spania, în stagiunea următoare avem programate trei turnee mari, două în Asia şi unul în Europa, dar există desigur şi alte evenimente importante. Înainte de Bucureşti am fost cu Orchestra ORF la Festivalul de la Salzburg, şi acolo am interpretat o creaţie de Gustav Mahler - Simfonia I, precum şi o partitură de Pierre Boulez, maestru care a împlinit anul acesta 90 de ani.

Aşa cum aţi menţionat deja, şi la Bucureşti abordaţi o simfonie mahleriană - cea de-a 8-a. Cum aţi descrie această lucrare?

Am fost întotdeauna interesat de a dirija creaţii foarte complexe, care solicită un aparat orchestral amplu şi care au un fundal emoţional profund. Simfonia a 8-a de Mahler îmbină mulţi parametri diferiţi, are şi interpreţi vocali solişti, dar şi un cor mare, precum şi un cor de copii. Există însă şi fragmente pur orchestrale. Aşadar o lucrare în care Mahler îmbină cu măiestrie diferite genuri. Iar pentru mine, care am fost crescut în Germania, este semnificativ şi felul în care Mahler a ilustrat textul lui Goethe. Prima parte din Faust apare foarte frecvent în programele teatrelor din ţările vorbitoare de limbă germană, însă partea a doua nu este pusă foarte des în scenă. Este aşadar foarte interesant pentru mine modul în care diferiţi compozitori au zugrăvit muzical respectivul text. Iar Simfonia a 8-a de Mahler este cu siguranţă un vârf din acest punct de vedere. Pot spune că îl simt pe Mahler foarte aproape de mine, am dirijat mult muzica lui în ultimul timp şi voi continua în anii viitori să îl includ în programele mele, atât în cele din Europa cât şi de pe alte continente.

În cadrul Festivalului Enescu veţi dirija pentru prima dată Orchestra Naţională Radio. Ce aşteptări aveţi de la o nouă colaborare muzicală?

Am fost foarte bucuros să aflu că voi dirija această orchestră, pe care nu am avut încă ocazia de a o cunoaşte şi îmi părea rău de asta, pentru că este o orchestră cunoscută, atât în Europa centrală cât şi în Vest. Acum am această şansă, va fi o muncă intensivă, atât cu orchestra cât şi cu ansamblurile corale şi cu soliştii, în cadrul acestui remarcabil Festival Internaţional.

Aţi avut pânâ acum contact cu România şi cultura noastră?

Nu am fost niciodată în România, şi mă bucur şi de asta, sper ca în afara repetiţiilor să am posibilitatea de a cunoaşte puţin cultura şi oamenii. Desigur, din cauza monumentalităţii Simfoniei a 8-a a lui Mahler nu voi avea foarte mult timp, probabil va trebui să repetăm zi şi noapte, dar vreau să îmi rezerv timp pentru a înţelege unde mă aflu. Acest lucru este foarte important pentru mine când dirijez într-o ţară străină, nu îmi este egal unde dirijez. Vreau să simt cultura şi oamenii cu care lucrez şi mă bucur dacă Simfonia lui Mahler va suna cu totul altfel decât în America sau la Paris sau în Japonia, interpretată la Bucureşti de muzicieni români. Este minunat că există particularităţi culturale şi sunt foarte curios și nerăbdător de a mă afla pentru prima dată în România.