Sala Mică a Palatului, duminică, 6 septembrie, ora 11.00 - Ansamblul Musica Nova (Florian Popa - clarinet, Frederic Moreau - vioară, Dorel Fodoreanu - violoncel, Mara Dobrescu - pian)

Compozitoarea Olguţa Lupu:

Extrem de binevenită prezentarea acestui trio la care maestrul Bentoiu şi-a adus o contribuţie importantă; este o lucrare mai de tinereţe, cu influenţe romantice mai vizibile, dar totuşi tuşa enesciană se simte în suflul melodic, în armonie, în unisonul din partea a treia… Cu foarte mult rafinament şi atenţie pentru detaliu au cântat. Apoi, chiar a fost un mare contrast între Enescu şi Bartok, cu aceste trei piese pline de vitalitate, de umor, de spirit, care au încântat şi ele audienţa.

Pianistul Viniciu Moroianu:

Am venit cu bucurie. A fost un eveniment de suflet. Interpreţii au strălucit şi mă bucur de toţi patru; sunt extraordinar de dăruiţi şi am văzut un nivel de a face la modul cel mai european şi înalt muzică de cameră. Aş pune un cuvânt special pentru calitatea sonoră şi elevaţia sunetului violoncelistului Dorel Fodoreanu.

Pianista Mara Dobrescu:

A fost o minunată dimineaţă graţie şi publicului bucureştean care a fost alături de noi. Şi, într-adevăr, un program destul de dens, dar care, după aplauzele de la sfârşit, a fost gustat din plin. Suntem bucuroşi şi chiar sunt mândră că am putut să interpretăm acest trio de Enescu şi să fie difuzat la radio pentru că este o lucrare absolut extraordinară, care merită să fie cântată şi peste hotare.

Sala Mică a Palatului, duminică, 6 septembrie, ora 16,00 - Ansamblul Hyperion. Directori artistici: Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram.

Vasile Pârciuleac, student:

E o combinaţie de sunete mai ciudată şi… adică sună OK. Probabil nu sunt eu destul de bine specializat să înţeleg chiar totul. Oamenii, nu ştiu… unii sunt puţin sceptici, după câte am văzut eu, unii şi-au mai astupat şi urechile, dar, într-un final a fost OK.

Criticul muzical Mircea Ştefănescu:

Muzicile pe care le-am auzit trebuie să restatueze ideea estetica frumosului. Căci este un frumos care a fost cândva recunoscut, există un frumos care va fi recunoscut în viitor. Părerea mea este că ne aflăm acum - cu maestrul Iancu Dumitrescu, cu Ana-Maria Avram, cu compozitorii pe care i-am ascultat - într-un stadiu intermediar, de experimentare. Însă nu poţi realiza nimic dacă nu experimentezi. Şi e foarte bine că aceste lucrări sunt aduse la cunoştinţa publicului, pentru că am putut să văd că unii au aplaudat, unora le-a plăcut, unii chiar s-au simţit bine şi e foarte bine să existe diversitate. Nu putem trăi numai cu muzicile trecutului. Vreau să vă spun un lucru din experienţa mea… în muzica contemporană, fără îndoială, sunt foarte multe elucubraţii, dar există lucruri atât de minunate şi atât de bine reuşite, încât de-abia aştept să le văd la Ateneu, la Sala Mare a Palatului, la Sala Radio. Tot timpul a existat o muzică nouă, tot timpul a existat o rezistenţă la muzica nouă şi tot timpul muzica nouă a învins.

Ateneul Român, duminică, 6 septembrie, ora 16.30 - Recitalul pianistei Elisabeth Leonskaja

Nicon Mladin, student:

Mi s-a părut excepţional! Eu o consider pe Elisabeth Leonskaja un idol. Te impresionează foarte tare; e ca un tablou foarte bun, la care nu mai ai cuvinte. Pur şi simplu nici nu trebuie să fac efortul să caut o explicaţie anume pentru care să-mi placă. E ceea ce trebuie, ceea ce mi-aş dori şi eu să realizez.

Delia Zahareanu, artist vizual:

Un concert extraordinar, cu o pianistă cu un stil de forţă. Mi s-a părut aproape masculin, foarte puternic. Chiar mă gândeam în timpul concertului că pare a urmări o întrebare care se leagă de o altă întrebare şi încercând să-şi dea răspunsul prin muzică şi… a fost o urmărire fascinantă a acestor întrebări prin muzică, pe care le-a adresat Leonskaja şi nouă şi probabil şi sieşi.

Valeriu Stoica, politician:

Divin! Mi se pare că în seara asta a fost într-o stare de graţie. De altfel, muzica e cea mai directă care către Dumnezeu, după rugăciune. În cursul acestui festival suntem mai aproape de Dumnezeu şi nu e întâmplător că în această ediţie a Festivalului au fost câteva piese cu mesaj creştin foarte clar şi, în general, ce-am ascultat în această ediţie a fost înălţător. Este o vocaţie transcendentă a muzicii pe care am ţinut-o foarte prezentă la festival.

Pianista Elisabeth Leonskaja:

În Bucureşti mă simt mereu ca acasă. Îmi place oraşul, îmi place ţara, iar publicul de aici este cu adevărat unic prin interesul pe care îl arată acestor evenimente culturale şi prin felul în care simte muzica, pe care o primeşte cu inima deschisă. Acest festival este favoritul meu în lume, iar aici simt că totul este făcut pentru oameni. Aici trăim o sărbătoare fără sfârşit, ca o eternă sticlă de şampanie, un sentiment de fericire pe care oricine ar merita să-l trăiască.

Sala Mare a Palatului, duminică, 6 septembrie, ora 19.30 - San Francisco Symphony. Dirijor: Michael Tilson Thomas. Solistă Yuja Wang

Pianistul Dan Grigore:

Mie mi se pare că această pianistă, care e o pianistă formidabilă, nu este de fapt colegă de breaslă cu noi, cum spuneam eu în glumă… noi suntem pianişti de tip clasic, ea este o pianistă acrobată, cu foarte multă agilitate, cu o extraordinară capacitate tehnică şi cu o înclinaţie vădită către spectaculos, cu mai puţină atracţie către muzică şi cu mult mai puţină atracţie către emoţia e artistică. Nici Concertul de Bartok nu este un concert care să te invite la multă emoţie artistică… şi dacă te mai invită, în orice caz ea şi cu orchestra s-au ferit de chestia asta. Oricum, publicul este atras în primul rând de forţa cu care se impune, vitalitatea, nervul, ritmul, accentele şi spectacolul vizual care este, într-adevăr, foarte "atracţios".

Violoncelistul Marin Cazacu:

Am fost impresionat atât la interpretarea Concertului de Bartok, unde a dovedit că "barbarismul" muzicii şi poezia pe care a descris-o atât de frumos au putut să iasă în relief în aşa fel încât Concertul să devină atât de convingător. E adevărat că a avut în spate o orchestră americană, care înseamnă o orchestră perfectă la capitolul ritm şi intonaţie, cu o secţiune de alamă impresionantă. Deci, mi-a plăcut atât în Concertul de Bartok, dar mai ales în cele două bisuri; sigur că sunt bisuri care i se potrivesc. Este poate singura interpretă care poate să le cânte şi să le prezinte în aşa fel încât să devină muzica spectacol şi în acelaşi timp bucurie.

Compozitorul Fred Popovici:

Ce se poate spune despre o orchestră care este, tehnic vorbind, impecabilă? Poate atitudinea asta puţin sportivă faţă de muzică să deranjeze uşor pe anumiţi purişti, însă pasiunea cu care se face muzica, angajamentul extraordinar cred că sunt nişte lecţii de la care trebuie să învăţăm permanent. În ce o priveşte pe Yuja Wang, sigur că este un fenomen al naturii. Faţă de un pianist filosof şi genial cum este Murray Perahia, pianista aceasta poate să piardă. Însă, pentru muzica pe care şi-a ales-o, şi a ales-o impecabil, acest foarte mecanicist Concert 2 de Bartok, este o interpretă ideală. Avem foarte multe de învăţat din tot ce înseamnă performanţa americană, foarte cinstită, foarte serioasă şi - cum spunea Sartre. "Orice tehnică trimite la o metafizică" - dacă posezi o tehnică foarte înaltă, automat transmiţi şi o idee înaltă.

Pianista Yuja Wang:

Îmi place mult să mă aflu aici. Nu vin foarte des în România şi a fost o provocare să cânt această piesă. Astăzi a fost pentru prima dată când am cântat-o fără partitură. Este o lucrare foarte solicitantă atât pentru orchestră, cât şi pentru mine.

Ateneul Român, duminică, 6 septembrie, ora 22.30 - Orchestra "IL POMO D'ORO". Dirijor: Maxim Emelyanychev

Pianistul Alexandru Petrovici:

După părerea mea, nu a fost bine programată. În sensul că artiştii din seara asta sunt foarte valoroşi, ca foarte mulţi alţii de la festivalul acesta, dar lucrarea asta durează peste patru ore. Cu tot cu pauză, putem să ne imaginăm la ce oră de va termina un concert care a început la zece şi jumătate. Artiştii aceştia chiar merită un public numeros şi, dacă se poate, şi cultivat în direcţia aceasta. Sunt oameni extrem de bine educaţi muzical, extrem de dotaţi - mă refer acum la cei patru contratenori, care sunt nişte performeri; cei doi lideri de necontestat sunt Fagioli şi Cencic, dar nici ceilalţi doi nu sunt răi, sunt chiar foarte buni… Un cuvânt foarte bun despre orchestră - oameni foarte tineri, foarte bine educaţi, oameni care ard cu totul pentru ceea ce fac, lucru valabil şi concentrat în persoana dirijorului. Remarcabil!

Dirijorul Tiberiu Soare:

Ansamblul este extraordinar! Il Pomo D'oro sunt nou constituiţi, reprezintă un vârf de lance în interpretarea de muzică barocă. Foarte interesant, instrumentele sunt în intenţie de a fi reconstituite din instrumente de epocă, dar nu respectă la amănunt fiecare particularitate a unui instrument de secol XVIII. Avem de-a face cu o interpretare istoric informată. E clar că au stat foarte mult să descâlcească detaliile partiturii. Am avut ocazia să văd câteva pagini din partitură. Un amănunt foarte interesant - Metastasio e autorul libretului şi este primul său libret. Avea să scrie multe altele în colaborare cu diverşi compozitori de operă. Soliştii au nişte voci extraordinare; patru voci de contratenor, pe diferite registre - mezzo şi sopran alto şi sopran - şi doi tenori. Combinaţiile vocale sunt fantastice şi chiar am fost foarte atent… fiecare îşi joacă foarte rafinat şi foarte detaliat rolul pe care îl are în scenă, astfel încât cu toate că e o prezentare în concert a unei opere, din felul în care fiecare personaj, fiecare interpret ştie să scoată fiecare detaliu din text în evidenţă prin intermediul efectelor vocale. Este absolut extraordinar! Avem de-a face cu profesionişti 100% pentru muzică barocă.