Oltea Şerban Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România:

Programarea Simfoniei a VIII-a de Mahler, supranumită Simfonia celor 1000, în interpretarea Orchestrelor şi Corurilor Radio a fost, pentru noi, una dintre cele mai importante provocări de la ultimele ediţii ale Festivalului Enescu. De ce? Pentru că am avut ocazia şi de această dată să avem pe scenă, sau poate, chiar de această dată, mai mult ca niciodată toate ansamblurile de muzică clasică ale Radio România, respectiv Orchestra Naţională, Orchestra de Cameră, Corul Academic şi Corul de Copii Radio ajutaţi de Corul Filarmonicii George Enescu de această dată, sub bagheta lui Cornelius Meister, însă au fost mulţi cei care au ajutat la pregătirea acestui concert: dirijorul asistent, Gabriel Bebeşelea, Cristian Oroşanu, care a pregătit orchestra, Dan Mihai Goia, Voicu Popescu, care au pregătit corurile noastre, Iosif Ion Prunner, care a pregătit Corul Filarmonicii. Este un tur de forţă această simfonie. Se cântă rar în România, se cântă rar în general şi de aceea, această versiune, care poartă semnătura Orchestrelor şi Corurilor Radio, sperăm să rămână de referinţă pentru istoria festivalului Enescu.

În fine, o lucrare parcă scrisă pentru sala aceasta îngrozitoare, dar a VIII-a de Mahler, Simfonia celor 1000, e într-adevăr foarte adaptată pentru Sala  Mare a Palatului, de aceea am şi făcut-o. Eu personal sunt foarte mulţumit şi bucuros că deschiderea aceasta, Wozzeck, Elektra, Mahler, că am ajuns, în fine, după şapte ediţii de când mă omor cu festivalul acesta, să ajungem şi în secolul XX şi să nu ne oprim doar în sec. XIX, la cele frumoase şi rotunde. O distribuţie, un dirijor, absolut excepţionale şi felicitările mele corului, dirijorului Dan Mihai Goia, celălalt cor, orchestra, pentru că totuşi, nu e o lucrare cotidiană pentru orchestrele noastre. Consider foarte importantă această deschidere a festivalului pentru aceste lucrări.

A fost o seară minunată. Întâlnirea cu Cornelius Meister, un dirijor tânăr, de numai 35 de ani, dar de o mare profunzime. Să faci la această vârstă Gustav Mahler nu este uşor. Şi eu l-am înţeles mai târziu, şi de câte ori m-am întâlnit cu muzica lui Mahler am trăit o adevărată revelaţie. Este o muzică care te înalţă, o muzică de grandoare, o muzică de sensibilitate, de expresie Toate aceste sentimente, care acum năvălesc în minte şi în suflet, mă copleşesc, pentru că a fost o seară minunată, în care forţele Radioului şi-au adus pe deplin aportul la actuala ediţie a festivalului. Vreau să mulţumesc Corului Filarmonicii pentru faptul că ne-a ajutat, noi fiind mai puţini. A fost o seară minunată, de bucurie,  de înălţare a sufletului către Dumnezeu, către divinitate.

Corneliu Meister, dirijor:

Această săptămână a fost foarte plăcută pentru mine, pentru că este prima oară când vizitez România, iar aici toată lumea m-a întâmpinat cu prietenie şi amabilitate. Am simţit imediat întreaga bogăţie de tradiţie şi cultură, nu doar în acest oraş minunat, dar şi în cadrul ansamblurilor instrumentale şi corale alături de care am lucrat. A fost o adevărată plăcere să trăiesc muzica alături de membrii orchestrei şi ai corurilor Radio, o echipă de muzicieni excepţionali. Mi-au lăsat puternicul sentiment că această lucrare grandioasă, Simfonia a VIII-a de Mahler, se află cu adevărat în sufletul lor. Mahler a fost un adevărat compozitor european, care nu se considera doar un creator vienez sau austriac, iar eu cred că noi, români, germani sau austrieci avem aceleaşi rădăcini culturale. În această seară am simţit apropierea dintre noi, faptul că, într-adevăr, avem un limbaj comun. Sper să mă pot întoarce aici, cât de curând. Îmi voi aminti, cu siguranţă, de această seară, de zilele petrecute aici, la care mă voi gândi deseori cu plăcere.

Grandioasă. Mahler a vrut să se depăşească pe el însuşi cu această simfonie uriaşă. A fost cântată la premieră, cu peste 1000 de interpreţi, 900 şi ceva de corişti, 160 orchestră şi după cum aţi văzut şi la noi, aproape că nu încăpeau pe scenă, trei coruri, orchestră radio, soliştii.  Stefan Vinke, pe care l-am admirat în ”Parsifal”, mi-a spus atunci că va veni din nou la București, și că partitura tenorului din Simfonia a VIII-a a lui Mahler e mai dificilă decât a lui Parsifal. Interesantă dispunerea trompetelor finale, parcă era judecata de apoi, textul tradus puţin comic - probabil că este o traducere din perioada interbelică, când se cântau toate traduse, însă, per ansamblu, grandios. Tânărul Cornelius Meister, pe care nu-l văd, de exemplu, egalul lui Kristjan Jarvi - care este cu câţiva ani mai mare şi care a deschis festivalul, cred că are viitor.

Sunt foarte încântat de acest concert Mahler. Orchestra a avut monumentalitate, sunetul corzilor a fost frumos, cu acea căldură pe care creaţia lui Mahler mai târzie o cere în mod special. Am remarcat instrumentele de suflat din lemn foarte diferenţiate, alămurile minunate, cu o moliciune a cvartetului care a sunat foarte bine. Sunt în mod special entuziasmat de coruri, o pronunţie perfectă în limba germană, apoi precizia dicţiei. Dintre solişti  aş vrea să subliniez, în mod special, prestaţia lui Şerban Vasile. Pe ceilalţi doi cântăreţi îi ştiam deja, i-am auzit de mai multe ori la festivalul Wagner de la Bayreuth, dar pe Şerban Vasile l-am auzit astăzi pentru prima dată şi m-a încântat vocea sa de bariton, care merită, după mine, să se înscrie în curând în rândul celor de la Bayreuth. Dincolo de toate acestea, trebuie să spun că această sală Mare a Palatului are o acustică foarte proastă pentru asemenea lucrări de amploare. În mod special, în partea întâi, acolo unde Mahler a vrut sonorităţi aproape brutale şi în secvenţele de final ale părţii a doua, am sesizat problemele de acustică ale sălii, acolo unde totul a fost prea tare. Îi doresc unei metropole artistice precum Bucureştiul o sală de concerte mult mai bună.

Ateneul Român, 2 septembrie, ora 17.00 - concertul susţinut de "Scottish Ensemble"

Maria Baciu-studentă:

Mi s-a părut minunat. Am fost înconjuraţi de energie. Prima oară când a intrat pe scenă ansamblul, am simţit o căldură, o energie care a venit fix spre public, şi pe tot parcursul concertului mi-au dat senzaţia că sunt o comunitate în care artiștii se sincronizează extraordinar, sunt foarte exacţi şi încearcă să empatizeze foarte mult cu publicul. Ce m-a impresionat cel mai tare a fost solista, care a fost personaj, efectiv personaj, şi care a surprins publicul  - sau cel puţin pe mine - cu ritualul ei.  Pentru prima oară în viaţa mea am văzut cum un solist la instrument, şi nu vocal, trăieşte fiecare notă şi creează o stare pe fiecare notă. Am văzut supărare, am văzut teamă, teroare, linişte, aşteptare şi în acelaşi timp, comuniune cu ceilalţi instrumentişti şi cu publicul. Genial.