Arhivă : 2015 |

Declarații din seara concertului, 30 august 2015, de la Sala Palatului

Luni, 31 August 2015 , ora 12.12
 

Discursul Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, rostit pe scena Sălii Palatului:

Domnule președinte al României, domnule prim-ministru al Guvernului României, distins auditoriu, doamnelor și domnilor. Perfecțiunea, care este pasiunea atâtor oameni nu mă interesează. Ceea ce contează în artă este să vibrezi tu însuși și să-i faci pe ceilalți să vibreze. Acesta a fost crezul celui care a dat numele festivalului, George Enescu, a cărui operă este o sinteză între național și universal. Refuzul său de a căuta perfecțiunea a făcut să o atingă, în tot ceea ce a făcut ca muzician și ca om. Muzica lui continuă să-i facă să vibreze pe toți cei care o interpretează sau o ascultă. Festivalul este expresia datoriei noastre față de moștenirea pe care ne-a lăsat-o, dar și față de slujitorii de azi și dintotdeauna ai muzicii. Este o operă comună, care a rezistat vremurilor, devenind un reper în lumea manifestărilor muzicale. Festivalul George Enescu s-a născut în vremuri potrivnice, a crescut trecând peste multe greutăți și adversități și ajuns la maturitate, va continua să existe. Tăria și importanța lui vin tocmai din această continuitate. Este angajamentul și obligația noastră față de Enescu și față de România, pentru că festivalul face parte acum din identitatea noastră ca națiune. În timp, festivalul a crescut în calitate și vizibilitate, s-a profesionalizat și s-a afirmat în lumea muzicală. La ultimele ediții am asistat la creșterea prestigiului internațional al festivalului, lucru pe care îl remarcăm cu toții. O contribuție esențială a avut-o președintele și directorul artistic al festivalului, căruia vreau să-i mulțumesc și pe această cale, domnul Ioan Holender. Îi aveți acum, în fața dumneavoastră pe mulți dintre cei care constituie viitorul muzicii românești și ai culturii ei în sens larg. Orchestra Națională de Tineret, cu acești tineri deschidem oficial Festivalul Internațional George Enescu, privind spre viitor.

Președintele României, Klaus Iohannis:

Un concert foarte, foarte reușit. Sunt foarte bucuros că am putut să vin.

Premierul României, Victor Ponta:

Nu pretind că sunt un specialist. Mă bucur doar că s-a reușit și în acest an și nu a fost simplu să se organizeze festivalul. Sper să rămână în continuare în anii care urmează și în rest nu pot decât să mă bucur să-i felicit în special pe cei de la Orchestra Română de Tineret, pentru că îi știu demult și cred că sunt o mândrie a României. Sper să nu exagerez, dar cred că este totuși evenimentul nr. 1 din punct de vedere cultural, care caracterizează România și Bucureștiul și de aceea am zis, deși nu este niciodată ușor să-l organizezi, acum știu mai multe detalii, dar cu siguranță trebuie să rămână și să fie în continuare o emblemă a României

Dirijorul Cristian Mandeal:

Orchestra s-a comportat foarte bine, într-un program solicitant, din car, două lucrări cel puțin erau total necunoscute (Sibelius și Carmina Burana), iar Rapsodia română de Enescu a fost gândită și realizată într-o cu totul și cu totul altă manieră decât era obișnuită. Așadar încât, această orchestră tânără s-a dovedit a fi un corp deja maturizat orchestral, care are putere de reacție, putere de imaginație, de adaptare la noi concepții artistice. E un avantaj, este o necesitate în același timp, ca această orchestră tânără să lucreze cu dirijori buni, cât mai variați și să-și consolideze experiența de viață și de artă.

Ion Iliescu:

Urmăresc acest festival de pe la începuturile sale. L-am prins pe George Enescu în activitatea sa, când eram elev la liceu și l-am urmărit la Ateneu la câteva concerte cu Oistrah, cu Yehudi Menuhin, i-am ascultat în concerte pe amândoi. Deci, festivalul pentru mine este deja o istorie pe care am urmărit-o îndeaproape și mă bucur că anul acesta are un început promițător. Mă bucur mai ales pentru această orchestră, care a deschis festivalul, Orchestra Tineretului, Cristian Mandeal a dirijat-o prima dată și Marin Cazacu este cel care a creat-o de fapt.

Jurnalistul Luca Niculescu:

O orchestră a tineretului extraordinară, am văzut o interpretare de mare complexitate și cred că aceasta a fost cea mai bună surpriză a serii, această orchestră fantastică, aplaudată minute și minute în șir și un discurs scurt, nepolitic, din partea unui ministru politic, la început, au făcut ca seara să fie perfectă.

Cred că este o performanță ceea ce faceți, o mare performanță, pentru că una dintre problemele României este că tradiția se pierde repede, pe când, dacă Radio România face astfel de atâta vreme, Radio România Muzical este ceva extraordinar și sper că va continua cel puțin 100 de ani de acum înainte.


Adrian Năstase:

Mi se pare foarte interesantă ideea, de a deschide cu Orchestra de Tineret, care a dat foarte mută căldură și o vibrație pe care cred că au simțit-o toți în Rapsodia lui Enescu. Jean Sibelius în interpretarea doamnei Chang, absolut formidabilă, deci în primul rând, tehnica instrumentală și aștept cu mult interes pe Carmina Burana, în care este în sine o capodoperă și care întotdeauna a atras empatia auditoriului.

Radu F. Alexandru, membru în Consiliul de Administrație Radio România:

Orchestra Română de Tineret este o instituție culturală, care deja are un prestigiu și are o anvergură în care nu mai e loc de emoțiile debutului. Este o formație de profesioniști, o carieră internă și internațională, care nu poate fi decât aplaudată și mi se pare într-o simbolistică foarte firească și foarte naturală, ca un etern și veșnic început. Nu pot decât să felicit Radio România, care de fiecare dată a fost într-adevăr, un partener nu numai din punct de vedere instituțional, din punct de vedere al implicării și al modului în care face posibil, ca oameni care nu au cum să ajungă în sala de concert, să fie totuși alături de acest eveniment, pe care eu îl consider absolut extraordinar.

Criticul Eugen Simion:

O orchestră nemaipomenită, iar această solistă este uluitoare. Sunt foarte bucuros, că după 22 de ediții încă e o fervoare extraordinară. Sunt niște tineri minunați și eu sunt bucuros și de altceva, că e o imagine frumoasă a României.