Votează discul de muzică clasică al anului 2016

Manfred Honeck și Orchestra Simfonică din Pittsburgh - lucrări de Ceaikovski și Dvorak: Music box, 13 iunie

Bookmark and Share

Scor : 4.40 ( 5 voturi)

Luni, 13 iunie, de la ora 19.00, vă propun ceea ce consider că este o audiție-eveniment: cel mai nou disc semnat de Orchestra Simfonică din Pittsburgh, condusă de directorul ei muzical, austriacul Manfred Honeck. Pe acest disc: Simfonia a VI-a Patetica de Piotr Ilici Ceaikovski și Fantezia Rusalka pe teme de Antonin Dvorak, realizată de același Manfred Honeck.

Discul a apărut pe 13 mai 2016 sub egida aceleiași case Reference Recordings, care din 2013 editează înregistrări live ale binecunoscutei orchestre americane, înregistrări realizate alături de echipa tehnică Soundmirror, deținătoare a unui impresionant de premii Grammy - 70 - pentru calitatea tehnică extraordinară propusă. De altfel, și discul pe care îl veți asculta acum se bucură de aceeași calitate tehnică la superlativ, pe care am admirat-o și pe discul Beethoven semnat de Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijor Manfred Honeck, album pe care l-am prezentat la Radio România Muzical în ianuarie 2016 tot în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016, acolo puteți reasculta oricare dintre discurile intrate în competiție.

O simfonie răscolitoare

Însă mai mult încă decât calitatea tehnică excepțională, am fost impresionată de calitatea artistică a interpretării Simfoniei a VI-a de Ceaikovski. Este una dintre lucrările mele preferate, pe care am ascultat-o în numeroase interpretări. Este o lucrare specială, de o frumusețe ieșită din comun, care are și niște capcane pentru interpreți. Subscriu total părerii lui Manfred Honeck care scrie în bookletul CD-ului: "În ceea ce privește interpretarea muzicii lui Ceaikovski, sunt conștient de existența a trei potențiale pericole: primul, exagerarea, al doilea, excesivul, și al treilea, nerăbdarea. Examinându-le pe toate în profunzime, este important de remarcat și faptul că muzica lui Ceaikovski, în sine, este extrem de emoționantă. De aceea, nu este doar nefolositor, ci chiar periculos, să augmentezi ceea ce este deja acolo. ..Predecesorul meu la conducerea Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, Mariss Jansons, pentru care am o mare stimă, spunea: 'Nu este necesar să adaugi zahăr în miere' și cred că avea mare dreptate."

Având toate acestea în minte, poate vă închipuiți ca Patetica imaginată de Ceaikovski este una mai celebrală, mai rece: ei bine, nu este așa. Honeck știe să găsească echilibrul perfect între toate elementele scrise de Ceaikovski în partitură, și mai ales, cele nescrise în partitură. Lectura lui Manfred Honeck scoate la iveală un extraordinar ambitus dinamic, de la un aproape imperceptibil pianissimo la cel mai tunător fortissimo imaginabil, liniile sunt construite clar, pe spații largi, dar mai mult decât atât, Manfred Honeck transformă această simfonie într-un studiu filosofic asupra sensurilor vieții și morții, invitând la reflecție, înălțându-l pe ascultător într-o lume a celor aleși. Trebuie doar să vrei să asculți cu atenție și să te lași purtat de bagheta de Prospero a lui Manfred Honeck, dirijorul care a transformat Orchestra din Pittsburgh într-un mare ansamblu simfonic al timpurilor noastre.

O fantezie în premieră mondială

După Patetica de Ceaikovski ce poate răscoli interior până la lacrimi, era necesară o muzică solară. Iar Manfred Honeck propune o inedită fantezie pe care el însuși a realizat-o pe teme din opera Rusalka de Antonin Dvorak, cu ajutorul compozitorului ceh Tomas Ille care a realizat orchestrația. De altfel, nu este prima astfel de fantezie pe teme din opere realizată de Manfred Honeck, ci a treia, Honeck realizând și o suită extrasă din opera Jenufa de Leos Janacek și o rapsodie pe teme din opera Elektra de Richard Strauss.

Manfred Honeck a cunoscut opera Rusalka de Dvorak încă de când activa ca membru al Orchestrei Operei de stat din Viena. A fost atras imediat de ideile și temele existente în această operă și încă de atunci - sunt 35 ani de atunci - s-a gândit să realizeze o lucrare orchestrală care să aibă la bază Rusalka de Dvorak.

Planurile au devenit realitate abia în 2015, când a înregistrat în premieră mondială propria lui Fantezie Rusalka alături de Orchestra Simfonică din Pittsburgh.

Cristina Comandașu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu