Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” - concert de colinde la Târgu Mureș

Publicat: miercuri, 7 Decembrie 2022 , ora 0.00
În această perioadă se desfășoară turneul național „Pe drumul Crăciunului” derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, sub bagheta dirijorală a Annei Ungureanu și a lui Cezar Verlan. Cu această ocazie muzicienii ajung astăzi, 7 decembrie, la Teatrul Național din Târgu Mureș, unde vor susține un concert de colinde din repertoriul românesc și internațional. Regia și scenariul sunt semnate de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturică. Ora de începere este 19:00. Turneul național „Pe drumul Crăciunului” se va desfășura până în data de 19 decembrie, următoarele opriri fiind în Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București.
Ioana Țintea