Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul 'Vă place tango?' ajunge la Focșani

Publicat: joi, 4 Iunie 2015 , ora 0.00
„Vă place Tango?” - turneul național ce îi are ca protagoniști pe violoncelistul Răzvan Suma, chitaristul Julio Santillan și cântăreața Analia Selis ajunge astăzi, 4 iunie 2015, la Focșani. Cei trei muzicieni vor prezenta piese de tango, milonga și vals, semnate de Astor Piazzolla, Carlos Gardel și Sebastian Piana, între alții, dar și pagini de Julio Santillan, unul dintre cei doi invitați speciali ai turneului. Manifestarea are loc la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”, iar ora de începere este 19:00.