Actualitatea internațională Înapoi

Violonistul Cristian Fătu, recital live pe facebook

Publicat: miercuri, 25 Martie 2020 , ora 0.00
Violonistul Cristian Fătu poate fi ascultat astăzi, 25 martie 2020, într-un recital live pe pagina proprie de facebook și pe cea a postului Radio România Muzical. Violonistul va interpreta creații de Nicolo Paganini, Ion Voicu și Michael Jackson într-un aranjament de Alex DePue. Acesta este al doilea recital propus de Cristian Fătu pe pagina sa de socializare după debutul pandemiei de coronavirus.
Violonistul, care împlinește chiar astăzi (25 martie) 37 de ani, este stabilit în Statele Unite ale Americii. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București și la Universitatea Park, Missouri. La 16 ani a debutat alături de Orchestra Națională Radio în Concertul nr. 1 de Max Bruch, iar în anii următori a câștigat premii în concursuri importante din Europa și Statele Unite ale Americii. În prezent este membru al Orchestrei New West Symphony.
Larisa Clempuș