ACUM:
7.00
Allegro... de weekend
Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Urmează: 9.50 Promo
Apoi: 9.54 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Pianista Sînziana Mircea - recital online

Bookmark and Share
Publicat: luni, 23 Martie 2020 , ora 0.00
În această perioadă în care toate evenimentele live au fost anulate, însă muzicienii își doresc să rămână în contact cu publicul lor, pot beneficia de promovarea Radio România Muzical, prin organizarea concertelor transmise în direct, online, pe propriul site/cont social media.
Mai mult, putem găzdui pe site-ul și contul nostru Facebook aceste evenimente live. Pentru concerte transmise în direct (și) pe site-ul nostru, avem nevoie de codul embeded al transmisiunii, pentru live pe Facebook, recomandăm crearea unui eveniment cu Radio România Muzical co-hosting.
Pianista Sînziana Mircea este unul dintre muzicienii care au reacționat primii la inițiativa prin intermediul căreia Radio România Muzical vine în sprijinul artiștilor. Sînziana Mircea propune o serie de trei recitaluri transmise de la sediul Museart Academy, ce vor fi accesibile pe pagina facebook Radio România Muzical și Museart Academy. În 27 martie, va avea loc cel de-al doilea recital din această serie online #staiacasa, propusă de pianista Sinziana Mircea, cu participarea unor invitati speciali din România si Italia. Vineri, de la ora 19.00, muziciana va prezenta un program intitulat Classical evergreens, cu piese de Beethoven, Bach, Chopin, Satie și Albeniz. Invitați vor fi doi artiști italieni - percuționistul Eugenioprimo Saragoni și bandoneonistul Giancarlo Palena.
Ultimul recital din această serie va avea loc în 3 aprilie.
Larisa Clempuș