Știri muzicale din țară Înapoi

Jazz online - propus de Filarmonica din Ploiești

Publicat: joi, 14 Mai 2020 , ora 0.00
Filarmonica 'Paul Constantinescu' din Ploiești propune astăzi, 14 mai 2020, un nou concert înscris în stagiunea online. Veți putea asculta într-o înregistrare a unui eveniment din luna martie, anul acesta, Ploiești Big Band Jazz Society, care i-a avut ca soliști pe Monica Mândrescu, Nico și Cezar Oatu. Din Big Band-ul Filarmonicii 'Paul Constantinescu' au făcut parte instrumentiști ai partidelor de alamă din orchestra simfonică, dar și muzicienii din 'Ploiești Jazz Trio', adică pianistul Sorin Zlat, Răzvan Cojanu la chitară bas și percuționistul Laurențiu Ștefan.
Înregistrarea va putea fi urmărită gratuit, de la ora 18.00, pe pagina de Facebook a Filarmonicii 'Paul Constantinescu'.
Maria-Isabela Nica