ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Între 1 și 5 octombrie se desfășoară Bucharest Brass Competition

Bookmark and Share
Publicat: luni, 14 Septembrie 2020 , ora 11.35
„Bucharest Brass Competition” este un concurs cu anvergură internațională, dedicat tinerilor muzicieni care studiază instrumentele de alamă (trompetă, corn, tubă, trombon) și se va desfășura online în perioada 1-5 octombrie 2020. Concursul se desfășoară pe două grupe de vârstă: 14-19 ani (elevi ai liceelor de muzică sau studenți, anul I de studiu) și 20-28 ani (studenți ai anilor superiori, masteranzi sau absolvenți de studii muzicale superioare). Prima etapă de concurs presupune interpretarea a două lucrări, dintre care una românească. Lucrările românești contemporane (scrise de Dan Buciu, Dan Dediu, Sebastian Androne-Nakanishi, Aurelian Băcan) sunt puse gratuit la dispoziție celor interesați, fiind publicate online pe site-ul proiectului. În etapa finală, concurenții vor prezenta un concert cu acompaniament de pian. Zilele de desfășurare a etapelor competiției se vor încheia cu dezbateri pe teme de interes pentru tinerii muzicieni, susținute de membrii juriului: corniștii Ionuț Podgoreanu - solist instrumentist la Teatrul Liceu din Barcelona și Ioan Rațiu - fost solist instrumentist la Filarmonica din Duisburg, Giuliano Sommerhalder - trompetist principal la Orchestra Filarmonică Rotterdam, Theo Wolters - fost trompetist la Orchestra Regală Concertgebouw, Florin Pane - solist trombon la Filarmonica "George Enescu" din București, Alexandru Corlan - solist tubă la Orchestra Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca.
Premiile oferite ajung la suma de 1000 euro, fiind acordat inclusiv un premiu special pentru interpretarea unei piese românești. În urma competiției, câștigătorul marelui premiu va fi invitat să concerteze ca solist împreună cu Filarmonica ''Dinu Lipatti'' din Satu Mare în stagiunea 2020-2021 și va obține un voucher în valoare de 1200 euro oferit de Buffet Crampon Group. De asemenea, Centrul Național de Artă ''Tinerimea română'' va invita trei dintre câștigătorii competiției să colaboreze în cadrul proiectelor sale, iar LCD Musical Service va asigura repararea și recondiționarea a două instrumente ce aparțin participanților la concurs.
Alexandra Scumpu