ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Eveniment în aer liber în cadrul proiectului „ConnectArts – Perspective”

Bookmark and Share
Publicat: joi, 17 Septembrie 2020 , ora 0.00
Mâine, 18 septembrie 2020, de la ora 20:30, proiectul ''ConnectArts - Perspective'' propune un eveniment în aer liber, găzduit de ''Caro Cultura'', pe terasa ''La Hamace'' din cadrul Caro Hotel. Cu acest prilej vor fi prezentate în premieră rezultatele proiectului cultural "ConnectArts" ediția 2020: portofoliile celor 10 formații participante în acest an, prezentări creative în română, engleză, franceză și germană, proiecții video și muzică de factură clasică, contemporană, jazz și world music. Invitați sunt Bucharest Flute Quartet, Stoianovici Trio, Duo Raluca Stratulat la vioară și Andreea Țimiraș la violoncel, Pethő Rebeka & Pethő Csaba Duo, Bucharest Guitar Quartet, Piano Duo Roxana Ioana Cîrciu și Andrei Gologan, Marta Popovici & On the fly, Jepun Bali, Radu Vâlcu Quartet și Trio Ars Spiritum. Veți putea audia ''Feria'' din ''Rapsodia spaniolă'' de Maurice Ravel, ''Passacaglia'' de Johan Halvorsen, Suită de concert de Ange Flegier, precum și lucrări contemporane precum ''Panguripane'' de Dan Popescu sau ''Flatuor'' de Gabriel Mălăncioiu printre altele.
Alexandra Scumpu