Am aflat despre activitatea pianistului Ethan Iverson de după plecarea sa din grupul Bad Plus în timp ce căutam noutăți despre genialul trompetist Tom Harrell și astfel am aflat despre acest minunat album de jazz standard. Muzicianul din Brooklyn pune pe disc concertul de la Village Vanguard, unde își oferă propria contribuție la interpretarea marelui catalog american, completat de un cvartet și de tonul cald și fraza copleșitoare a lui Harrell. E reconfortant să recunoști teme cunocute, trecute prin spectrul unui muzician cu atâtea resurse, care tratează atât de personal, de fin și de sofisticat niște compoziții cu frumusețea demult descoperită.

Din pianistul de forță, component al unui trio cu concepție moderrnă, Iverson devine un artist la fel de modern dar care nu a încetat să fie un admirabil student al tradiției. Doi pianiști într-unul singur, dacă stăm să realizăm cât de diferite sunt cele două abordări.

"Common Paractice" este locul în care acești fabuloși muzicieni își împart spațiul, se ascultă reciproc și își îmbină silurile diferite. De aici sound-ul nou pe repertoriu vechi, una dintre cele mai reușite atracții ale jazz-ului de azi, care a ajuns să cuprindă istorii, generații și comunități, personaje colosale care vin și pleacă și din care noi încercăm să reținem cele mai bune momente. Întâlnirea celor doi, melanjul sonor dintre ei ar putea ilustra idealul iubitorului contemporan de jazz: punctul de întâlnire dintre premodern și postmodern, din care noi doar trebuie să preluăm esențialul.