Apoi: 0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Discurile anului 2019

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Gustav Mahler - Simfonia a IX-a în Re major, dirijor Herbert Blomstedt - CD Review, 12 octombrie 2019

Casa de discuri Accentus Music din Leipzig a lansat în această vară un album Mahler înregistrat în iunie 2018, într-un concert al Orchestrei Simfonice din Bamberg, sub conducerea lui Herbert Blomstedt. Este vorba despre Simfonia a IX-a în Re major. Subiectul este uriaș, fie că ne referim la profilul acestui opus cu semnificații de o mare profunzime, fie la statura dirijorului, la data înregistrării în vârstă de 91 de ani, fie la calitatea albumului.

Toate aceste subiecte generează superlative. Am să încep însă cu o întrebare pusă de unul dintre cronicarii care au scris pe această temă. Cum este posibil ca un oraș de 70.000 de locuitori să aibă o orchestră atât de bună ? Și aici înțelegem care este semnificația tradiției. Orchestra datează din 1946, când a fost înființată primind muzicieni refugiați din Orchestra Simfonică din Praga astfel încât se ajunge ca filiațiune chiar în secolele în care au trăit Mozart și Mahler.

Vorbind și despre Herbert Blomstedt - "un vechi maestru portretizat într-o ramă aurită", după cum este titlul articolului care îi este dedicat în booklet-ul albumului, el a susținut peste 200 de concerte la pupitrul acestei orchestre, Simfonia a IX-a de Mahler fiind singura captată pe disc până în prezent - o experiență unică pentru colecționarii de profil. Dirijor onorific din 2006, el vine cu o experiență neprețuită, începând cu admirația sa pentru acest ansamblu care este de-altfel reciprocă . Și totul transpare ascultând muzica. Herbert Blomstedt oferă această esențializare a conținutului ideatic , precizie în formularea problemelor puse de partitura deloc accesibilă, competența și autoritatea oferite de o experiență de peste 6 decenii. Toate acestea impun de la sine.

Iar ceea ce vom asculta în următoarele 80 de minute, intră în categoria evenimentului muzical, o declarație de o complexitate uluitoare, care degajă forță, dramatism, dar și momente ce radiază o frumusețe nepământeană. Întrucât acesta este și mesajul muzicii. Simfonia a IX-a de Gustav Mahler începe cu un Andante de o mare complexitate și amplitudine, traversează următoarele două părți în ritm de Ländler și al unui Rondo Burlesc, pentru a se încheia cu totul atipic într-un Adagio, un celebru Adagio, despre care s-a spus că reprezintă desprinderea lui Mahler de tot ceea ce este terestru, accesul său către o altă dimesiune. Se așteaptă în acest Adagio un demers interpretativ spiritualizat și se ia ca etalon, varianta lui Herbert von Karajan la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin , tot o înregistrare live a anului 1982. Prin comparație, Herbert Blomstedt aduce o nuanță de serenitate luminoasă, de acceptare, este un portret al unui personaj împăcat cu sine însuși și cu ceea ce urmează să fie. Reținem și faptul că este ultima simfonie completă compusă de Mahler având și un mesaj tulburător notat în partitură: "Tinerețe! Dispărută! Iubire! Spulberată!" Nimic nu este spulberat atunci când prinde un nou contur în armoniile unei creații care devine prezență în sine, este constant accesată. Această Simfonie a IX-a de Mahler apare pe disc, până în prezent în 95 de versiuni interpretative, inclusiv cea de față, o nouă reușită a Orchestrei Simfonice din Bamberg, conduse de Herbert Blomstedt. Audiție plăcută.

Reținem acest album lansat de Casa de discuri Accentus Music în 21 iunie, inclus și în proiectul "Discurile anului 2019" la Radio România Muzical.

Marina Nedelcu