Un album lansat pe 17 mai  2019 de casa Deutsche Grammophon; un album semnat de oboistul Albrecht Mayer și Orchestra Simfonică din Bamberg condusă de Jakub Hrusa, cu un titlu foarte frumos: Longing for paradise – Tânjind pentru paradis.

Un titlu frumos și foarte inspirat, având în vedere caracterul pieselor reunite pe acest album: Soliloquy de Edward Elgar, Concertul pentru oboi și orchestră mică de Richard Strauss, Mormântul lui Couperin de Maurice Ravel și Concertul într-o mișcare de Eugene Goosens. Toate, lucrări scrise în prima jumătate a secolului XX, influențate de drama celor două războaie mondiale; muzici care vorbesc despre o lume așa cum oameni și-ar fi dorit să fie, nu așa cum a fost cu adevărat.

Și o ocazie de a asculta lucrări rar interpretate, în viziunea unuia dintre cei mai buni oboiști ai lumii, în orice caz, celui mai promovat oboist la nivel internațional – Albrecht Mayer, care pe lângă intensa carieră solistică, este și membru al celebrei Orchestre a Filarmonicii din Berlin.

Iată de exemplu Solilocviu, partea a doua dintr-o proiectată suită de Edward Elgar pentru oboi și orchestră mică; Elgar a început să scrie această suită în anul 1930, însă nu a finalizat decât partea a doua. Lucrarea a fost o comandă a oboistului Leon Goosens; abia după moartea interpretului a fost descoperită această partitură în arhiva sa; premiera lucrării a avut loc în 1967.

Centrul de interes al acestui disc este Concertul în Re major pentru oboi și orchestră mică de Richard Strauss. Una dintre ultimele partituri scrise de Richard Strauss, are o poveste foarte frumoasă. În aprilie 1945, un caporal din armata americană aflată în preajma orașului munchenez Garmisch, unde locuia Richard Strauss, l-a vizitat pe compozitor. Nu era doar un caporal, ci și oboist în Orchestra Simfonică din Pittsburgh. L-a întrebat pe Strauss dacă s-a gândit vreodată să scrie un concert pentru oboi și orchestră, iar răspunsul a fost categoric: “Nu”. Însă în septembrie 1945, Richard Strauss finaliza partitura unicului său concert pentru oboi și orchestră, partitură ce a avut premiera în anul 1946. Găsim în această lucrare limbajul specific lui Richard Strauss, alături de elemente care vin romantism: o partitură care vorbește despre frumusețea vieții și ororile unui război care l-a marcat profund pe Richard Strauss.

Așa cum mărturisește în videoclipul de prezentare a discului, Albrecht Mayer a reflectat o lungă perioadă asupra modului de interpretare a Concertului de Richard Strauss – este una dintre cele mai complexe lucrări dedicate oboiului și solicitată, în mod evident, nu doar măiestrie tehnică, cât o experiență artistică și de viață care să poată permite interpretului să-i trezească la viață toate semnificațiile.

Iar Albrecht Mayer și Orchestra Simfonică din Bamberg au realizat o versiune care poate fi etalon al secolului XXI pentru acest Concert în Re major de Richard Strauss.

Longing for paradis – tânjind după paradis; acel paradis pierdut de omenire în prima jumătate a secolului XX, cu ororile a două războaie mondiale. În timpul primului război mondial, între 1914 și 1917, Maurice Ravel a scris lucrarea Mormântul lui Couperin, o suită în 5 părți, pe care a și orchestrat-o în anul 1919. „Fiecare parte a acestei lucrări este dedicată de Ravel unui camarad căzut în război. Așa încât toarnă în formele muzicii baroce o experiență personală încărcată de o emoție specială”. Într-o Europă ale cărei generații mai tinere au uitat cu totul cum poate fi lumea în timp de război, o astfel de lucrare muzicală poate fi un semn de alarmă: paradisul poate fi oricând înlocuit de iadul războiului și al totalitarismului.

Ultima lucrare de pe acest album este Concertul într-o singură mișcare pentru oboi și orchestră de Eugene Goossens. O lucrare foarte puțin cunoscută și foarte rar interpretată, datând în 1927; a fost interpretată în premieră de fratele compozitorului, oboistul Leon Goossens, cel care interpretase în premieră britanică și Concertul de Richard Strauss, de asemenea prezent pe discul Longing for paradise.

Eugene Goossens a fost compozitor, dar și dirijor; el este cel care a condus premiera britanică a Ritualului primăverii de Stravinski, în 1921. A avut legături strânse cu compozitorii și orchestrele americane, iar toate aceste influențe răzbat și în lucrările sale, în care descoperim o lume cu accente moderne și un limbaj în care recunoaștem influențe venind dinspre Stravinski și Copland.