Discurile anului 2019

Arhiva edițiilor: 2022 | 2021 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Teriver Cheung: albumul 'Episodes' - Jazzy Hour, 28 martie 2019

Album lansat pe 9 februarie 2019

Jazz-ul modern, ajuns la un nivel de complexitate greu de cuprins dintr-o singură vizită, ne oferă o variantă proprie a expresiei "tinerii din ziua de azi", tocmai pentru că ne arată exact opusul personalității indolente, ultrasensibile și repede ofensată, prin artiști foarte talentați și muncitori, care nu ne surprind doar prin tehnică, ci și prin maturitatea cu care tratează expresia muzicală.

Iată și un exemplu ideal, în persoana lui Teriver Cheung, un chitarist născut în Honk Kong și activ în America, unde studiile clasice i-au influențat stilul, mai ales în privința compoziției. O bună parte din experiențele trăite în ambele locuri de care s-a legat, la care se adaugă un admirabil cumul de măiestrie muzicală se concentrează pe proiectul numit "Episodes", cu un album apărut în 2019, în colaborare cu Ensemble Transience, cu un repertoriu dens, dezvoltat în orchestrații luxuriante, armonii ale coardelor, accente ale pianului, în completarea secției ritmice care preia swing-ul dar și poliritmia, unde chitara susține temele și improvizează fără emfaza care de obicei se atribuie instrumentului solist, semnatarului.

Arta desăvârșită a chitarei încadrate timbral în ansamblu ar fi cel mai atractiv aspect al acestui album, pe lângă aranjamentele sofisticate și cursive. Ansamblul pare masiv, însă desfășurarea muzicală ne oferă o audiție fluentă, permanent atractivă. Nu e un disc de divertisment lejer, dar nici un material de exegeză jazz-istică avansată, care măgulește doar cunoscătorii. "Episodes" e inspirat din viața unui muzician sclipitor, ceea ce ne răsplătește răbdarea cu stil și măiestrie, într-un context muzical foarte actual.

Berti Barbera