ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Interpreții Festivalului Enescu 2019 (R) Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Apoi: 0.00 Interpreții Festivalului Enescu 2019 (R)

Discurile anului 2019

Arhiva edițiilor anterioare: 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Jukka-Pekka Saraste - Integrala Simfoniilor de Ludwig van Beethoven la CD Review, 23 martie 2019

Bookmark and Share

Probabil așa cum orice mare regizor ajuns pe o treaptă a maturității și a experienței își dorește să monteze "Furtuna" de Shakespeare, la fel dirijorii marilor orchestre își fac o datorie de onoare din a oferi publicului meloman, propria versiune asupra integralei Simfoniilor de Ludwig van Beethoven. Rămâne confruntarea definitorie.

Au rămas în istoria înregistrărilor nume legendare cu producțiile implicite - Wilhelm Furtwängler, Leonard Bernstein, George Szell, Herbert von Karajan privind spre deceniile trecute. Iar fenomenul se amplifică în prezent. Reținem ca atare, ca momente de vârf în acest uriaș tablou discografic, integralele realizate de Riccardo Chailly la pupitrul Orchestrei Gewandhaus din Lepzig, desigur Sir Simon Rattle în compania ilustrei Filarmonici din Berlin, sau a noului val reprezentat de interpretările istorice, și aici se impun numele lui Sir Charles Mackerras, Sir John Eliot Gardiner, al italianului Giovanni Antonini, cu un demers de o vigoare și într-o coloristică atât de vie încât schimbă într-o oarecare măsură întreaga percepție asupra subiectului.

Extrem de greu de ales din această impresionantă ofertă, și mai ales extrem de complicat a te defini ca dirijor care propune o nouă versiune în acest context atât de bogat reprezentat. Dar calitatea subiectului atrage într-o asemenea măsură încât adăugăm noi și noi personaje celor deja amintite. Este cazul lui Jukka-Pekka Saraste care în acest an își încheie contractul ca dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln (va fi înlocuit din luna septembrie de Cristian Măcelaru), și ca o încununare a acestei importante perioade din cariera sa, lansează Integrala Simfoniilor beethoveniene în 5 compact discuri apărute sub sigla Gunter Hänssler , ce vor fi lansate oficial la începutul lunii aprilie 2019.

Trei ediții vom rămâne în compania dirijorului finlandez și a orchestrei germane pentru a parcurge integral cele 5 compact-discuri, astăzi fiind programate Simfoniile a II-a , a VI-a "Pastorala" și a VII-a, așadar ne pregătim pentru un marathon Beethoven, păstrând curiozitatea de a descoperi această nouă versiune. Nu am urmărit ordinea cronologică, întrucât la rândul lor, orchestra și dirijorul au propus ca prim album lansat anul trecut, două simfonii din perioada de mijloc.

Jukka-Pekka Saraste trădează în maniera în care își alcătuiește discursul, la modul general o înclinație către sonoritatea de tip romantic, masivă, cu linii largi, și un legato profund articulat. Beethoven este în accepțiunea sa încă de la primele Simfonii (și în Simfonia a II-a) precursorul Romantismului, îl formulează cu meticulozitate în liniile sale forță, cu o mare atenție la contrastele dinamice, și la reliefarea planurilor timbrale.

Există în cazul acestui repertoriu frecventat de atâtea generații de dirijori două posibilități, a descoperi un sens nou, a sparge tipare, sau a te conforma unei tradiții, de-altfel strălucite, fapt cu nimic mai prejos. Intuim în ceea ce propune dirijorul finlandez cea de-a doua opțiune, asumată cu un profesionalism desăvârșit, cu știința de a interpreta dens și la un nivel emoțional extrem de profund, din nou cu acel legato calitativ și susținut, partitura beethoveniană.

Acum mă refer la Pastorala, Simfonia a VI-a în Fa major, opus al anului 1808. Descoperim o fluiditate care conturează linia melodică în partea I, un gen de luminozitate traversată de afirmații vizionare - nu uităm este vorba despre Beethoven, cel care revoluționează și face să dispară ecourile epocii galante, își afirmă eul aspirând către perfecțiune, și care în viziunea lui Jukka-Pekka Saraste primește calități narative ieșite din comun. După cum scria dirijorul Wilhelm Furtwangler, "de-abia începând cu Beethoven, muzica începe să poată reda ceea ce în natură ia înfățișarea de catastrofă. Epică până în acest moment, ea dobândește acum capacitatea de a exprima drama".

Și Simfonia a VII-a în La major, apoteoză a dansului este redată în culori vii, intense, din nou cu acel impuls romantic copleșitor, energetică în părțile Vivace, cu o reliefare a detaliilor de o mare claritate și un impuls frenetic în derularea scenariului musical, astfel încât din postura de ascultător ești în permanență provocat. A sta impasibil în fața unei asemenea desfășurări de forțe muzicale este de neimaginat. Remarcăm și faptul că celebrul Allegretto - partea a II-a primește un caracter dansant, dincolo de amprenta dramatică binecunoscută. Lumina cu totul specială a nordului își face aici simțită prezența, pentru a exploda în miriade de fascicole în partea a III-a - Presto, impresionant interpretată de orchestra germană. Finalul este fără nici o îndoială apoteotic, într-o cavalcadă ritmică strălucită.

Dirijorul Jukka-Pekka Saraste declara într-un interviu: "Mi-am dorit întotdeauna să realizez acest ciclu al Simfoniilor lui Beethoven cu o orchestră pe care o cunosc foarte bine. Pentru că a scoate în evidență caracterul individual și viața emoțională a fiecărei simfonii necesită o lungă și apropiată relație între orchestră și dirijor. Am avut un asemenea partener în Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Köln (WDR) și întregul proces de pregătire al simfoniilor a fost o experiență extrem de fascinantă." Desigur nu avem cum să intrăm în laboratorul de lucru care a precedat apariția acestui album, admirăm doar rezultatul final.

Marina Nedelcu