Cu totul inedită opțiunea pianistei Aureliei Vișovan pentru albumul său de debut intitulat "Roots". Ea interpretează trei Sonate, fiecare pe un alt forte-piano, original sau copie, instrumente legate prin istoria lor de partitura propusă. Aurelia Vișovan după ce s-a format în țară în anii a liceu, a absolvit Universitatea de Muzică din Viena deopotrivă la pian și la clavecin, completându-și educația pe linia interpretărilor istorice cu Robert D.Levin. Are o colecție impresionantă de premii, dintre care amintesc doar Premiul I la Concursul Internațional de Pian "Santa Cecilia" din Porto și Premiul al 2-lea la Concursul Internațional de Clavecin "Paola Bernardi" din Bologna. Adăugăm și forte-piano-ul în aria preocupărilor sale pentru a evidenția profilul complet al unei tinere artiste în plină afirmare.

O demonstrează și albumul său de debut, apărut în 11 noiembrie 2018 sub sigla KNS Classical, o casă de discuri spaniolă. "Roots" (Rădăcini) se referă la acest parcurs istoric al pianului prin strămoșul său cu sunet astringent, mai puțin favorabil interpretărilor foarte nuanțate. Cu atât mai mult este de admirat Aurelia Vișovan pentru felul în care explorează formele posibile ale unei expresivități maxime în registrul sonor oferit de forte-piano. Nu pare a fi adepta unor versiuni ultra rapide, discursul său se alcătuiește în pași temperați, cu respirații largi, și o componentă meditativă pe care am admirat-o în partea a doua a Sonatei KV 280 în Fa major de Wolfgang Amadeus Mozart, per ansamblu frumos articulată pe o copie vieneză după un forte-piano Anton Walter datat 1780.

Următoarea lucrare inclusă în albumul "Roots" este Sonata op.10 nr.2 în Fa major de Ludwig van Beethoven, vizibil oferindu-ne un profil evolutiv și la nivel stilistic, și ca sonoritate. De această dată Aurelia Vișovan a ales o copie după un instrument construit în jurul anului 1805 de Michael Rosenberger. Sunetul se apropie de cel al pianului modern, ca atare putem admira un diapazon expresiv mult mai nuanțat mai ales în registrul acut. Caracterul beethovenian este bine evidențiat de pianista română într-o paletă a dinamicii cu mari diferențe, în construcțiile elaborate ale frazelor, a incisivității tumultului expresiv. Ea propune o versiune extrem de riguroasă din punct de vedere stilistic.

Aurelia Vișovan oferă un experiment muzical generat de pasiunea sa pentru instrumentele istorice. Declara într-un interviu: "Am început să descopăr piane din diferite epoci și regiuni, și ideea de a face un album care arată o imagine a diversității lor a fost decizia mea finală". Un demers pe care îl considerăm extrem de reușit, cu totul original și interesant pentru toți cei care sunt deschiși în fața unor noi puneri în pagină, a unor noi perspective aduse pe un teritoriu atât de bătătorit.

Aurelia Vișovan încheie această odisee în lumea instrumentelor istorice cu înregistrarea unui opus de Franz Liszt, "După o lectură de Dante" - Fantasia quasi Sonata, de această dată chiar pe instrumentul original al compozitorului, un Steingräber datat 1873. Ea ilustrează prin această partitură un nou episod în evoluția instrumentului, dar și a muzicii în sine, ea însăși dependentă în formulările sale de calitățile expresive și dinamice ale instrumentului. Pasul înainte făcut de constructor este evident, în egală măsură anvergura provocărilor propuse de Liszt în Sonata sa la nivel tehnic și interpretativ este uriasă. Doar în acest caz, însă nu putem să nu ne reprezentăm instantaneu versiunile consacrate înregistrate pe pianul modern, cu rezonanța sa de o mai mare complexitate.

Un debut extrem de interesant din punct de vedere istoric, dar și interpretativ, acest album al Aureliei Vișovan, în prezent cadru didactic la Universitatea de Muzica din Nüremberg, ocupând și un post de asistentă la Departamentul pian al Universității de Muzică din Viena. Așteptăm cu mare interes, capitolul următor.