ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Înapoi la: Emisiuni

Portret de compozitor - Johann Sebastian Bach cu Veronica Zbarcea

Bach LXXXIV
Vineri, 25 Martie 2011 , ora 9.30
Bach LXXXIII
Joi, 24 Martie 2011 , ora 9.30
A fost odată ca niciodată...

...spune povestea, a fost odată ca niciodată, cu multă, multă vreme în urmă (acum mai bine de jumătate de mileniu), undeva, un tărâm îndepărtat (cam pe unde este azi partea centrală a Germaniei). Acolo trăia un muzicant, pe numele lui Veit...

Cu puțin înaintea lui, mai trecuse pe-acolo un preot care gândea altfel decât Papa, de aceea fusese excomunicat, dar învățăturile lui au pătruns în sufletele celor mulți trăitori pe acel tărâm, și astfel s-a născut “lutheranismul” - adică religia celor care împărtășeau protestele lui Martin Luther.

Și mai erau bisericile și curțile princiare din Thuringia (cum se numea acel tărâm...). Ele aveau parte de muzicanți foarte talentați care stăpâneau un bun meșteșug în mânuirea instrumentelor muzicale. Mulți erau urmași ai acelui Veit (fără a i se cunoaște exact originea, se crede că s-ar fi născut în Bratislava de azi), considerat acum rădăcina unui arbore cu foarte multe ramificații.

Orașe precum Eisenach, Gotha, Meiningen, Weimar, Arnstadt, Ohrdruf, Erfurt erau unite prin aceleași principii religioase, dar și prin dragostea pentru muzică. Aici și în multe alte centre aveau să pătrundă încetul cu încetul membrii acestei familii în care prenume ca Johann (Johannes), Christoph, Michael ilustrau apartenența la unul sau altul dintre antecesori, sau relațiile de cumetrie (uneori prenumele nașului se adăuga după cel al tatălui, bunicului etc...).

În schimb numele – Bach – devenise de-a dreptul substantiv comun, când era pronunțat, lăsând să se subînțeleagă că era vorba despre un muzicant.

Hans, fiul lui Veit, ar fi fost primul profesionist în domeniu. Se numea și Johannes. La fel ca fiul său, devenit organist, sau nepotul născut la Gotha și ajuns muzicant la Arnstadt. Dintr-o altă ramură, Johannes născut la Themar a slujit drept Cantor, apoi Diacon la Illmenau iar, din 1680 a fost pastor în Lehnstedt. Johann Aegidius Bach din Erfurt a ocupat funcția de violonist apoi director, iar din 1690 organist la Michaeliskirche.

Johann îl chema și pe tatăl celui mai important membru al familiei, cu al doilea prenume Ambrosius.

Și pe fiu – Johann Sebastian, personajul principal al poveștii noastre.

Pentru că în această istorie (ale cărei personaje nu ne-am propus să le epuizăm; ar fi și nepotrivit pentru această primă luare de contact cu subiectul), ne vom opri înainte ca lista numeroșilor Bach să se încheie. De altfel, ultimul cunoscut ocupă poziția 78!!! Philipp Ernst Christian Bach, aduce un gen de final de dinastie cu o coincidență: s-a născut la Eisenach, acolo unde văzuse lumina zilei și Sebastian al nostru, dar mai mult decât el, acolo și-a încheiat și cariera în 1840 ca organist și autoritate în domeniul constructiv al instrumentului, urmând parcă pasiunile și dexteritățile magistralului său strămoș.

Ne vom opri în locul ce a marcat definitiv rolul acestei familii speciale în istoria muzicii – cea mai prolifică dinastie de muzicieni, care vreme de aproape 3 secole a “dat tonul” în muzica germană și universală, stabilind definitiv linia pe care aveau să curgă apoi faptele.

Traseele artistice pe care le-a parcurs familia vorbesc nu doar despre talentul ce părea să se multiplice pe măsură ce apăreau noi urmași, precum noii lăstari ai copacului de origine, cât și despre stilul de viață, cel mai adesea modest, dar pătruns de responsabilitatea educației copiilor, întru dobândirea acelei măiestrii capabile să le ofere la maturitate un post onorabil de “muzicant” sau “muzician” într-o poziție socială cât mai înaltă. Mai mult, deși în secolele XVII-XVIII bolile și războaiele decimau familii, cele cu numele Bach erau numeroase, iar la masa fiecăreia se găsea întotdeauna o porție în plus de mâncare pentru eventuali orfani, fie dintre ai lor, fie nu!!!

Despre viața lui Sebastian, el însuși rămas orfan la 10 ani, crescut, întreținut și educat de fratele mai mare cu 14 ani, Johann Christoph; despre cele două căsătorii și cei 21 de copii; despre căutările neîncetate de posturi mereu mai înalte și mai bine plătite...

(De la salariul de 73 de taleri cu care își începea la 18 ani cariera de organist la Arnstadt, ajunge, la plecarea de la Weimar, la 125 taleri plus plăți în natură, acolo fiind încă de la început mai bine remunerat decât predecesorul, căruia i se făcuse favoarea de a fi pensionat cu suma egală cu salariul. Imediat, la Köthen i se oferă 450 taleri!!! În realitate, doar în 10 ani își mărește veniturile anuale cam de 6 ori.

Acum Capelmaestru, năzuiește în plus să devină Directorul muzicii pe tot orașul, o demnitate supremă! Pentru ca finalmente, în 1723, să ajungă Cantor la Leipzig cu 87 taleri!!! Își va rotunji însă veniturile prin compoziții, prin lecții particulare și alte “accidentia” atingând în 1730, după propriile mărturisiri, vârful de 700 taleri. Supărat că “aerul sănătos” făcea să aibă loc mai puține înmormântări(!!!), și în consecință îi producea o pierdere de 100 de taleri anual, iar viața la Leipzig era mai scumpă decât în Turingia natală, încercase să găsească alt loc; obține doar un titlu onorific de Compozitor al curții regale din Dresda. dar până la sfârșitul vieții va rămâne la Leipzig.

“Compozitor al curții Maiestății Sale regele Poloniei și Alteței Sale Serenissime prințul de Saxa-Weissenfels, precum și director muzical și cantor la școala Sf. Toma...” - cum va fi numit în anunțul dispariției la 28 iulie, semnat Abraham Kriegel)

... despre imensa creație în care iubirea pentru orgă (dar și pentru celelalte instrumente cu claviatură) pare să încerce a echilibra balanța conținând sutele de cantate sacre, profane, pasiuni, oratorii, corale și alte piese vocale... creație în care opusurile camerale, orchestrale sau concertante (lipsește doar opera, nepotrivită atunci cu preceptele lutheranismului) stabilesc calea de urmat pentru tot ceea ce va să vină după ce “profesorul” de la Sf. Toma pune lacăt unei epoci – Barocul muzical –, unei dinastii multiseculare al cărei fruct suprem se dovedește, iar pentru povestea noastră abia se așază ca provocare – despre toate acestea în noua serie Portret de compozitor.

N-am încălecat pe-o șa, ci abia din 8 noiembrie, în fiecare dimineață la ora 9,30 (și după-amiaza la 17,00 în reluare), vom încerca timp de mai multe săptămâni să descifrăm ițele unei existențe fascinante.
Veronica Zbarcea