Săptămâna aceasta revenim la istoriile noastre atipice și vom învăța despre originile unuia dintre cele mai importante genuri din mediul clasic: opera. Pentru a afla acest lucru însă, este absolut obligatorie o călătorie temporală și geografică: coordonate: Florența anilor 1590 - 1600.

Întreaga domnie a ducilor florentini în secolul al XVI-lea s-a aflat într-un echilibru destul de fragil, determinat pe de o parte de influența puternică a Sfântului Imperiului Roman, ce își putea însuși regiunea în orice moment, pe de alta de poporul nemulțumit de pierderea statutului de republică în 1537. Pentru a contracara acest val de antipatie, familia Medici a luat o serie de măsuri populiste, printre care organizarea unei multitudini de activități culturale publice. Încă dintru început, tematica predominantă a acestor manifestații a fost una de inspirație antică, punând în mișcare un număr mare de intelectuali ce s-au văzut însărcinați cu descoperirea și traducerea textelor antice referitoare la artele teatrale și la misterioasele efecte pe care le avea muzica vechii Elade asupra ascultătorilor.

Aceste preocupări vor duce la înființarea 'Cameratei' (așa cum o va numi mai târziu compozitorul Giulio Caccini) găzduită și condusă de contele Giovanni de' Bardi, care va reuni sub aripa sa intelectuali din toate domeniile culturale: scriitori, filosofi, artiști plastici și,

bineînțeles, muzicieni. Dintre ideile vehiculate de această adunare diversă, cele care vor avea un impact de durată asupra dezvoltării artei muzical-dramatice vor fi cele expuse de compozitorul Vincenzo Galilei (tată al celebrului Galileo) și umanistul Girolamo Mei, în celebra lor corespondență. Lui Galilei i se datorează Dialogo della musica antica et della moderna, lucrare publicată în 1581, una dintre primele tratări 'muzicologice' referitoare la probleme de acordaj, modalism, structuri corale și alte elemente ce privesc activitatea muzicală a anticilor. Singura realizare practică și notabilă a Cameratei a fost realizarea intermediilor din cardul piesei de teatru La Pellegrina, din timpul nunții lui Ferdinand I de' Medici cu Cristina de Lorraine, nepoata regelui Henric al III-lea al Franței. Elementul central al fiecărei astfel de căsătorii era o piesă de teatru, presărată cu diverse intermedii în pauzele dintre acte. Intermediile erau în fapt un soi de tablouri vii, cântate, care reprezentau de obicei o scenă mitologică. În orice caz, intermediile din La Pellegrina (comedie de Girolamo Bargagli) au fost climaxul nunții, beneficiind - pe lângă partea muzicală și teatrală - de impresionante efecte speciale. În descrierea oficială a evenimentului, umanistul Bastiano de' Rossi scria că Apollo "a coborât din ceruri, spre stupefacția celor prezenți; o rază de lumină nu ar fi coborât mai rapid, așa miraculos a apărut (pentru că, orice mecanism care l-ar fi susținut, nu era vizibil)". Trecând cu vederea aerul propagandistic al textului, ne putem da seama de grandoarea momentelor care - spre deosebire de piesa propriu-zisă, desfășurată într-un decor ce reprezenta panorama orașului Pisa - beneficiau de o scenografie ce a suferit multiple metamorfoze de-a lungul evenimentului. În centrul tuturor manifestărilor s-a aflat contele Giovanni de' Bardi, principalul organizator al părții artistice a nunții. Acesta, alături de arhitectul-inginer Bernardo Buontalenti au pus la cale minunatele mașinării ce au șocat audiența prin realizarea momentelor magice. Muzica diferitelor tablouri a fost compusă de Emilio de' Cavalieri, Giulio Caccini și Jacopo Peri, cel din urmă cântându-și el însuși propriile creații.

Din această descrierea intermediilor, păstrată în amănunțitele cronici ale vremii, putem vedea de ce comedia lui Bargagli a ocupat un rol secundar în entertainment-ul nunții marelui duce de' Medici. Evenimentele culturale din 2 mai 1589 au reprezentat o concretizare parțială a idealurilor muzicale relevate de dialogul Galilei - Mei. Mai erau însă multe aspecte ce legau muzica de practicile contemporane, uzul polifoniei fiind unul dintre ele, chiar dacă în unele zone (mai ales în cadrul ariilor) vocile interne fuseseră suprimate și înlocuite de un acompaniament instrumental. Aceștia au fost însă primii pași care au dus la apariția operei. Data viitoare vom vorbi despre apariția genului propriu-zis și despre primele producții importante.