Mă gândeam de ceva vreme să vorbesc în cadrul acestei rubrici și despre fado, numai că eram conștient de faptul că am cunoștințe limitate despre acest subiect. Numai că, acum câteva săptămâni am avut ocazia să stau de vorbă cu Ana Moura, una dintre marile vedete ale genului la momentul actual. Așa că mai bine vă voi oferi ce a avut ea despus despre gen și despre noua generație de artiști care îl practică.

Ați scos un nou disc, intitulat 'Moura', care este deja unul de succes - a fost deja certificat cu discul de platină. Ce credeți că are special?

Este un disc lucrat cu același producător cu care am făcut și 'Desfado', iar ascultătorilor le-a plăcut foarte mult acel album. Acesta cred că este diferit, deoarece, după părerea mea, 'Desfado' era puțin mai 'crud', cu o anumită estetică în minte. Spre exemplu, am folosit tobe, însă cu am căutat o sonoritate vintage. De asemenea, claviaturile utilizate au avut același sound la bază. În acest nou album avem orga Hammond mult mai prezentă, care îi conferă o atmosferă 'spiritual', să zicem. Și sunt multe elemente deosebite: spre exemplu chitara portugheză, pe anumite piese, are parte de un tratament diferit - semnalul sonor a fost trecut printr-un amplificator de chitară electrică. Deci, are mici sonorități, care aduc o atmosferă diferită pe parcursul albumului.

De la albumul 'Desfado' încoace este evidentă schimbarea de sonoritate a muzicii dvs., mai ales în comparație cu albumele precedente. Cum percepeți această tranziție și mai ales cum credeți că au perceput-o fanii?

Am realizat că probabil am pierdut ceva fani, dar am și câștigat alții… Unii oameni doreau de la mine o strictețe mai mare în a păstra stilul tradițional și voiau să nu mă îndepărez prea mult, însă pentru mine ideea aceasta îmi pare lipsită de sens. Fado-ul tradițional este foarte frumos și a fost deja foarte bine cântat și înregistrat, dar anumite lucruri sunt specifice unei generații, unei anumite identități. Nu are sens, pentru mine, să fac ceea ce au mai făcut alții. Trebuie să-mi găsesc propriul eu. Îmi trăiesc viața fără așteptări și dintr-odată se ivește o experiență cu un muzician de jazz, sau unul de rock, sau pop. Dacă mă veți întreba dacă sunt o cântăreață de fado, voi răspunde că într-adevăr sunt una, dar cred că asta nu mă limitează la a face numai un singur lucru. Trebuie să-mi caut propriul drum și asta este ce am făcut în ultima vreme, deoarece este evident că aceste experiențe m-au făcut să mă simt motivată să caut noi sonorități. Spre exemplu am fost invitată la un jam-session al lui Prince, el organizează de obicei astfel de evenimente și invită mulți muzicieni, și am descoperit noi orizonturi muzicale prin cântul meu fado în tandem cu acești artiști. Asta mă motivează să caut mai mult și pentru albumele mele și să-mi găsesc identitatea.

Am observat, discutând cu alți artiști din genuri cu o istorie lungă, cum ar fi tango-ul sau flamenco-ul, că aceștia văd genurile într-o continuă schimbare. Anumiți chitariști mi-au spus că unul ca Paco de Lucia a influențat mai mult flamenco-ul, decât el a fost influențat de flamenco, în anumite aspecte. Cum vedeți această evoluție și pentru fado?

Știți, unii spun că albumul meu anterior, 'Desfado', a fost o schimbare pentru această generație pentru că acum majoritatea cântăreților de fado fac lucruri similare. Eu cred că fado-ul își urmează o evoluție naturală, ca oricare alt tip de muzică. Spre exemplu, Amalia Rodriguez era considerată o avangardistă, atât muzical, dar și datorită faptului că a căutat poeți care nu mai fuseseră cântați în fado până atunci. A cântat și în italiană, în engleză, spaniolă, a făcut multe piese cu instrumente precum saxofonul, și a explorat multe posibilități în cadrul generației sale. La momentul respectiv, ceea ce făcea ea nu era considerat fado, dar în zilele noastre muzicile ei sunt clasice. Probabil ceea ce fac și eu acum și oamenii cred că nu este fado, va fi considerat peste ani și ani ceva clasic. Nu avem cum să știm.