De atunci și de acum Înapoi la: Emisiuni

De atunci și de acum

Publicat: Luni, 29 Februarie 2016

Săptămâna aceasta am o întrebare pentru voi. Când ajunge o muzică să fie considerată veche? Răspunsul nu este unul atât de simplu și aparține în bună parte zonei subiectivului, dar răspunsurile găsite pe internet sunt destul de interesante. Atitudinea consumatorilor de muzici comerciale este una radicală. Conform forumurilor, op piesă a devenit 'veche' odată cu ieșirea ei din topuri, sau cam al aproximativ 6 luni de la lansarea ei. Acesta este un caz extrem, însă nu unul singular. În mediul pop, gusturile și curentele se succed cu o viteză amețitoare, astfel încât ceea ce ieri părea a fi 'la modă', astăzi este perimat.

Ziarul 'The Times' anunța că 'în mod oficial' hip-hop-ul este muzica unor oameni bătrâni. Și este adevărat, dacă luăm în calcul vârstele pe care le-au atins unii dintre primii promotori ai genului și implicit și fanii lor. Mai mult decât atât, genul a început să stârnească interesul cercetătorilor: se analizează versurile și muzica semplată, se discută intens contextul social care a produs aceste piese, și astfel, genul este teoretizat. Au început să apară și biografii și filme biografice care povestesc viața unora dintre artiști. Un exemplu important, apărut chiar anul acesta, este filmul 'Straight Outta Compton', care este o cronică a ascensiunii lui Ice Cube, Dr. Dre, Easy E și a colegilor lor de trupă. Deci, dacă hip-hop-ul a început să fie teoretizat și dacă noi avem o viziune mai îngustă asupra lumii, înseamnă că a devenit muzică veche. Așa au pățit la rândul lor și jazz-ul și rock-ul.

Dar ce se întâmplă cu muzica din registrul clasic? Până nu demult aveam o viziune foarte clară: tot ce a fost compus înainte de epoca celor trei mari clasici vienezi intra sub zona de influență a muzicii vechi, dar acum lucrurile nu mai stau chiar așa. Ideea de 'performance practice' a ajuns să se extindă inclusiv asupra romantismului. Încep să fie folosite instrumente de epocă pentru interpretarea opusurilor, se analizează dintr-o altă perspectivă subtilitățile interpretative și sunt aduse în discuție rolurile interpreților.