Săptămâna aceasta începem o istorie a unei forme muzicale foarte des întâlnite, o formă care a avut o evoluție foarte interesantă de-a lungul veacurilor. Este vorba despre rondo. Pentru a explica pe scurt structura sa, cred că putem face o analogie. La întrunirile de familie, pe la sărbători, să zicem, cu toții avem o măcar o rudă care ține morțiș să ne plictisească cu poveștile ei pe care noi le-am tot auzit. Ei bine această rudă ar putea fi refrenul rondo-ului. Restul interacțiunilor pe care le avem la petrecere sunt celelalte secțiuni ale lucrării. Însă oricât ai evita-o și oricât te-ai ascunde, ruda respectivă tot te găsește și iar îți spune aceleași povești. Cam așa arată, 'in a nutshell', cum spun anglofonii, forma de rondo. Caracteristică este ciclicitatea ei, ciclicitate dată de revenirea constantă a refrenului.

Dar ce ar fi dacă v-aș spune că forma nu a apărut original în muzică, ci în poezie. Bine, e adevărat și nu e adevărat în același timp, deoarece în Evul Mediu melodia și textul erau strâns legate, motiv pentru care foarte multe colecții de versuri din epocă poartă titlul de 'Canțonier'. Așadar, rondo-ul (scris rondeau, din pricina importanței culturii franceze a vremii), era una dintre cele trei forme fixe întâlnite în cântece. Celelalte două sunt ballada și virelai-ul, forme despre care poate că vom vorbi în edițiile următoare ale rubricii 'De atunci și de acum'. Din punct de verdere muzical, rondo-ul era o formă bipartită, iar structura sa era următoarea AB-aAab-AB. Diferența fundamentală era dată în schimb de text. Primele părți AB erau absolut identice cu ultimele două, conferind astfel lucrării un aspect ciclic. A-ul inițial putea fi întâlnit și în mijlocul poeziei, jucând astfel rolul de refren 'a la carte'. Pentru detalii structurale, găsiți mai jos textul chanson-ului 'Doulz viaire gracieus' de Guillaume de Machaut:

Doulz viaire gracieus, A

de fin cuer vous ay servi. B

Weillies moy estre piteus, a

Doulz viaire gracieus, A

Se je sui un po honteus, a

ne me mettes en oubli: b

Doulz viaire gracieus, A

de fin cuer vous ay servi B

Cele mai vechi cântece franceze scrise în formă de rondo datează din jurul anului 1210 și pot fi regăsite ca piese interpolate în Roman de Guillaume de Dole de Jean Renart. Cel mai vechi rondo polifonic îi aparține trubadurului Adam de la Halle și poartă titlul A Dieu commant amouretes. Îl vom asculta și noi în această seară, împreună cu piesa menționată anterior 'Doulz viaire gracieus' de Guillaume de Machaut. Ediția viitoare vom continua istoria rondo-ului și ne vom apropia de forma pe care o recunoaștem și noi din muzica clasică.